Eu, cînd nu vreau să cînt, tac

Publicat în Dilema Veche nr. 560 din 6-12 noiembrie 2014
Din amintirile unui cobai jpeg

Îmi povestea un profesor de la o şcoală simandicoasă, cu taxe mari şi părinţi în stare să le plătească, cum se luptă cu lipsa de interes a copiilor pentru carte. „Mie“ – zicea un puşti de a VII-a – „îmi place de Becali. Are bani gîrlă, e pe fază, are echipă de fotbal, e tot timpul pe cai mari.

.“ Un efect paradoxal al Televiziunii, în care, cum ştim, de o vreme încoace tot plouă cu arestări, mai lăudate de unii, mai criticate de alţii, a fost să-i scoată pe aceşti copii de bani gata din zodia veşnicei seninătăţi. Vasăzică, şi oamenii cu parale pot da de greu. Chiar şi cei cu propte zdravene. 

Un alt paradox. Se ştie iarăşi că, în opinia generală, noi, românii, îi întrecem pe toţi ceilalţi în două privinţe: la sărăcie (centimetri de autostradă pe cap de locuitor ş.cl.) şi la IQ. Pe de altă parte, cînd asculţi plîngerile vărsate abundent de dascălii de pe toate palierele sistemului, tot două sînt principalele capete de acuzare la adresa „tineretului din ziua de azi“: prostia (

incultura sau „lipsa de pregătire“ în varianta

) şi, la oarecare distanţă, lenea (conform zicalei: românului îi e greu să se apuce de ceva că de lăsat se lasă repede). 

Eu unul aş mai introduce un termen în ecuaţie, de care depind, în bună măsură, şi ceilalţi doi. Lenea, categoric, pentru că delăsarea în orice activitate e rudă bună cu lipsa de chef. Dar şi prostia. E o prostie să credem că inteligenţa ne-o pun în braţe ursitoarele, în calitate de apartenenţi ai unui popor dăruit. Există, indubitabil, înzestrări native, în proporţii şi în combinaţii variabile. Dar inteligenţa, ca orice altă facultate, se formează. Dacă ai chef să-ţi pierzi vremea cu asta.

Pe scurt, e vorba despre „chef“, despre dorinţă, apetit, tragere de inimă – ziceţi-i cum vreţi. Tehnic, se cheamă motivaţie. E un subiect despre care s-au scris o sumedenie de tomuri serioase. Atît de serioase, încît mai nimeni nu se osteneşte să le ia în serios. 

Nu-s psiholog, nici pedagog, nu vreau să dau lecţii din încropeala mea de cunoştinţe din domeniu. Aflu şi eu, ca toată lumea, că sîntem pe la coadă în sondajele internaţionale şi în privinţa motivaţiei elevilor sau studenţilor. Şi, spre deosebire de mulţi alţii, îmi zic că asta e o veste într-adevăr gravă. Cu incultura, cu lenea, ne-om mai descurca noi, profesorii, dar absenţa motivaţiei pentru carte ne pune adesea în încurcătură. 

Ca decan, mi-am zis totdeauna, la admitere – un subiect care revine în fiecare toamnă în discuţie prin universităţi, odată cu prima zăpadă – că e preferabil un candidat cu pregătire mai modestă, dar chitit pentru o anume specializare, unuia promovat prin eşec la condiţia de student, după ce şi-a depus dosarul prin

secretariate. Poate greşesc. Aş fi dorit tare mult să aflu dacă aveam sau nu dreptate, însă nu aveam la îndemînă mijloacele de a-mi proba intuiţia. Cum se vede că nu ne dă mîna să aflăm, nici la nivel de sistem,

avem elevi şi studenţi atît de demotivaţi.

Pot şi eu să constat, din nefericire, o atare stare de fapt, însă nu am o explicaţie. Poate societatea românească le demonstrează tinerilor că învăţătura e o investiţie fără profit. Poate nu e tocmai adevărat ce se crede, dar aşa dau de înţeles mass-media şi alte surse influente de formare extraşcolară. Poate de vină e mult clamatul hedonism „postmodern“, tradus într-o

dezlegată de apăsarea responsabilităţii individuale. Poate că şcoala, universitatea i-au pierdut pe copii şi pe tineri pe drum, şi nu mai ştiu unde să-i găsească.  Poate că viziunea şi tehnicile noastre educaţionale au devenit anacrone. Sau poate că, din condiţii de mediu specifice, junilor li s-a atrofiat nobilul organ pe care noi îl numeam, pe vremuri, „curiozitate epistemică“: neastîmpărul de a şti, de a înţelege. Sau poate cîte ceva din toate astea. 

Asaltat de atîtea incertitudini, nu-mi rămîne decît recursul la metoda clasică şi veşnic failibilă: comparaţia cu ce ştiu mai bine, propria experienţă. 

În anii din urmă ai comunismului, motivaţia se sprijinea pe doi piloni, total asimetrici, dar, adesea, bine înghiocaţi unul cu celălalt: pasiunea şi frica. Erau, atunci ca şi acum, elevi sau studenţi care-şi făceau un titlu de glorie din a şperla profesorii şi cerinţele lor opresive. Şi de multe ori erau adoraţi pentru tupeu şi nonşalanţă. Dar, undeva în adîncul minţii, era implantată ideea că, odată, o să vină o zi a socotelii: la admiterea în liceu, sau în facultate, sau la înrolarea în armată...  

Frica s-a dus. Mă bucur că a dispărut din peisaj, orice ar zice unii sau alţii. Nu cred într-o pedagogie a fricii. Am convingerea că, mai devreme sau mai tîrziu, ea se răzbună. Cel mai adesea, imprevizibil. 

Deşi, dacă stau să-mi scrutez propria experienţă, n-ar fi să fie aşa. Clasa a XII-a a fost, trebuie să mărturisesc, cea mai intensă perioadă de muncă intelectuală din întreaga mea viaţă. Mergeam zilnic la şcoală cîte 6 ore – mă rog, şi cu pauze autoconfecţionate între ele, la o cafea, la o şuetă în părculeţul de lîngă liceu – iar apoi învăţam zilnic încă vreo 8-10 ore pentru admitere. Era un nonsens, eram ultrapregătit, mi-o spuneau meditatorii, o ştiam şi eu. Însă continuam să învăţ. Pînă ce, prin mai, am atins pragul de suprasolicitare şi, de pe-o zi pe alta, n-am mai putut deschide o carte. Mă plimbam zilnic prin parc, spunîndu-le părinţilor că mă duc la bibliotecă, să nu-şi facă griji. Griji aveam eu destule, că nu ştiam dacă o să mă pun la loc pe picioare pînă la examen.

Şi totuşi, perioada aia nu a rămas pentru mine deloc traumatică. Dimpotrivă, îmi aduc aminte de ea cu bucurie, cu, cel puţin, un soi de satisfacţie: am făcut-o şi p-asta. 

Şi asta pentru că frica mea nu era tocmai frică, mai mult jenă, ruşine. Nu mi-am propus nici un „obiectiv“, nu e genul meu, dar intuiam că, de-ar fi să intru la facultate tîrîş-grăpiş, o să doară al naibii. Şi mai era ceva: în frica asta corcită erau încrengate pasiunea, plăcerea şi curiozitatea pentru materiile la care mă pregăteam, chiar dacă adesea cerinţele de studiu erau din cale afară de insipide. 

Frica, frica brutală, frustă, de răcnetul profesorului, de riglă, de palma tatălui, de armata lungă, de miliţia care te poate înhăţa pentru vagabondaj, dacă nu ai un loc de muncă, frica asta s-a dus, măcar în parte. Iar noi rămînem să ne întrebăm ce punem în loc. Mai multă pasiune? Să lăsăm glumele. „Pasiune“ e o vorbă mare, cred că ar trebui folosită cu parcimonie. Mai ales în vremuri ca cele de azi,

Mă opresc, deocamdată, aici. Mai mult, în numărul viitor. 

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur. 

15893136202 0a2c4f1f4b c jpg
Nici o asemănare între Comisia Europeană și regimul Ceaușescu
Contextul actual face ca, după 30 de ani, românii, alături de ceilalți europeni, de această dată, să se afle în situația în care să suporte o serie de restricții de consum nepopulare și dificile care le vor afecta nivelul de trai.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
À la guerre...
Campania declanșată împotriva Amnesty International este în cel mai bun caz ineficientă, în cel mai rău – dăunătoare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știi să faci?
Spiritul ciocoismului renaşte (supravieţuieşte) viguros pe scena noastră politică şi are la bază aceeaşi congenitală inaptitudine a noilor ciocoi pentru orice meserie determinată.
Frica lui Putin jpeg
Cele șapte zile ale miracolului
Miracolele sînt prin definiție nu numai încăpățînate, ci și cad nepoftite peste gazde.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Deșteptul proștilor
Mediul cel mai propice pentru a observa legătura fascinantă dintre prost și deșteptul lui și, în consecință, mediul de viață cel mai propice pentru deșteptul proștilor este Facebook.
04 Lord and Lady Somers + Prince Michael on Eastnor Castle Terrace  1937  jpg
Istoria în turneu
Istoria este vie. Și continuă. Trebuie doar să știi să surprinzi cadrele potrivite.
Iconofobie jpeg
Ego-disecții
Ce își cunoaște omul mai bine decît proprietatea, posesiunea (simbolică sau materială) cu care generează, gradual, raporturi de consubstanțialitate?
„Cu bule“ jpeg
Ciao, ciau, ceau
Probabil că la răspîndirea formulei de salut au contribuit, în anii de după al Doilea Război Mondial, muzica și filmele.
HCorches prel jpg
Orice sat are nevoie de bătrînii săi înțelepți
Cum să-i fidelizăm și să le oferim bucuria de a mai dărui din ceea ce au acumulat o viață?
p 7 Sediul Bancii Centrale Europene WC jpg
Sfîrșitul „mesei gratuite” în Uniunea Europeană
Pînă nu demult, Banca Centrală Europeană (BCE) putea să arunce realmente cu bani, pentru gestionarea problemelor din zona euro.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul nostru trece printr-o secetă sau, dimpotrivă, băltește?
Fotbalul nostru e ca un trenuleţ electric de jucărie. Arată bine, se mişcă bine şi reproduce destul de bine realitatea.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Summit NATO la Telega
Mergînd într-o zi la unele dintre aceste băi din Telega, la Șoimu, cu toată istoria asta în cap, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc niște personaje interesante.
O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.

Adevarul.ro

image
Misterele celor mai spectaculoase peşteri din munţii Hunedoarei. Unde s-ar fi aflat comoara lui Decebal
Turiştii care ajung în munţii Hunedoarei pot vizita o mulţime de peşteri spectaculoase, pline de mistere. Unele au fost locuite din preistorie.
image
Şoseaua pierdută în munţi, plânsă de localnici: „În scurt timp nu o să mai admirăm peisajul minunat” VIDEO
Doar o parte din şoseaua care se afundă în munţi, pentru a lega Valea Jiului de Băile Herculane, a fost finalizată. Localnicii se plâng de starea drumului naţional.
image
O influenceriţă urmărită de milioane de fani, acuzată că şi-a ucis iubitul. Tânăra mai fusese arestată pentru că l-a agresat fizic FOTO
Courtney Clenney, în vârstă de 26 de ani, este o influenceriţă şi model OnlyFans din Statele Unite. Ea a fost arestată pentru crimă, după ce şi-a înjunghiat mortal iubitul, în timp ce se certau.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.