Etica profesională faţă cu sistemul

Publicat în Dilema Veche nr. 574 din 12-18 februarie 2015
Din amintirile unui cobai jpeg

Trebuie să recunosc că am scris articolul de săptămîna trecută sub un impuls polemic, în urma articolului domnului Mihai Maci din

, „Studenţii, cea mai enigmatică parte a învăţămîntului universitar. Sociologia unui examen“. 

Citesc cu mare interes contribuţiile dlui Maci şi ale dnei Oana Murariu pentru că ambii ţintesc, într-o manieră percutantă şi convingătoare, în punctele cele mai sensibile ale educaţiei autohtone. Însă din perspective foarte diferite. Mă regăsesc pe aceeaşi linie de gîndire cu dna Murariu, nu însă şi cu dl Maci. 

Am evitat să mă refer explicit la articolul amintit al acestuia, preferînd să prezint o perspectivă alternativă. Am reuşit ulterior să-mi fac vreme să citesc şi bogatul arsenal de comentarii – în total vreo 50 de pagini imprimate – şi despre ele aş vrea să vorbesc în primul rînd. Aşa că trimiterea „la text“ devine de neocolit. 

Dl Maci, ca şi mine, şi ca şi mulţi alţi colegi pe care îi cunosc, porneşte, de fapt, de la dileme de etică profesională. Am vrea să-i învăţăm pe studenţi ceea ce credem că ar fi cazul să înveţe de la noi, sau cu ajutorul nostru, la programul de studii la care s-au înscris şi la care predăm. Şi avem sentimentul că reuşim lucrul ăsta, an de an, tot mai puţin. Ne întrebăm de ce şi, mai ales, ce am putea face. 

Sînt lucruri pe care, din poziţia în care ne aflăm, ca profesori, nu le putem schimba. Putem, eventual, după pertractări mai simple sau mai anevoioase, să obţinem modificarea tematicii sau chiar a titulaturii cursului pe care îl ţinem – aprobarea Departamentului, a Consiliului, a ARACIS-ului ş.a.m.d. Dar studenţii nu se înscriu la facultate pentru ce predă X sau Y, ci pentru ce cred ei că le oferă întreg programul pentru care au optat. Pentru a modifica radical un program de studii – planuri de învăţămînt, norme, autorizări şi acreditări – o voce singulară nu e de ajuns. Iar convergenţa de idei – şi de interese! – se obţine atît de greu din partea colegilor, nemaivorbind şi de şefii de pe fiecare palier ierarhic, încît, de regulă, renunţi încă dinainte de a încerca. Cu atît mai puţin poate nădăjdui un profesor să schimbe regulile generale ale jocului – legi, HG-uri, OM-uri, OUG-uri – sau stările de fapt care depăşesc cu mult raza sa de acţiune. De exemplu, pregătirea, interesul, motivaţia cu care se prezintă studenţii în faţa sa. 

Nu e, în fond, o situaţie singulară. Frustrări similare resimte, cu siguranţă, şi un angajat oarecare, fie şi din

sau chiar

, cînd vede disfuncţiile din organizaţia în care lucrează, că ochi avem cu toţii, şi-şi dă seama că nu poate face (mai) nimic ca să fie reparate. 

Pentru profesori se adaugă totuşi un „bonus“ substanţial de disconfort etic. Pentru că, în măsura în care ţi-ai asumat o atare vocaţie, nivelul excepţional de libertate şi de responsabilitate strict personală al meseriei intră în coliziune dureroasă cu sentimentul zădărniciei şi al neputinţei. 

Mi s-au părut nedrepte interpelările comentatorilor, cărora dl Maci le răspundea cu o eleganţă şi cu o pacienţă de care eu unul nu prea mă simt în stare, care considerau imoral să mai stea într-o slujbă pe care domnia sa pare să o considere condamnată la impostură. Învăţămîntul universitar este una dintre liniile de carieră cele mai stabile. Cum erau porecliţi ofiţerii şi subofiţerii de către militarii stagiari „apevişti“, de la APV = „armată pe viaţă“. Mai toţi universitarii critică amarnic „sistemul“, foarte puţini îl şi părăsesc. Dedicaţie profesională, zic unii. Blabla – zic alţii, refugiu belferesc al unor oameni incapabili de altceva. Mai are rost să adaug că în „sistem“ se găsesc şi de unii, şi de alţii? În orice caz, subiectul ca atare cheamă la vehemenţă şi la polarizare. Fiecare tabără rămîne ferm pe poziţii, eventual concedînd oponenţilor că „ar fi şi unele excepţii“. 

În şederile mele pe la cîteva universităţi de notorietate din Europa am remarcat, la început cu surprindere, că există totuşi o „regulă“ în raport cu care se măsoară excepţiile, o „proporţie de aur“ relativ constantă, chiar dacă unora nu li s-ar părea tocmai auriferă: 33% profesori buni şi foarte buni, cu dedicaţie profesională şi greutate ştiinţifică, 33% mediocri, care se achită onorabil de sarcinile didactice şi de cercetare, şi 33% oploşiţi în universitate. Mă bazez nu numai pe intuiţia personală, ci şi pe formularele de evaluare, foarte detaliate, ce se completau semestrial de către studenţi şi se procesau comparativ de către biroul de statistici al universităţii. Universitatea în care predau nu cred că sare afară din regulă. N-avem, e drept, şi instrumentele de măsură cu care să ne obiectivăm impresiile. 

Ajung, astfel, pe o cale ocolită, la punctul fierbinte al articolului dlui Maci: studenţii. Marea necunoscută. Marea suferinţă.

Ce se spune foarte adesea despre studenţi este că ei sînt tot mai:

Slab pregătiţi

Inculţi

Lipsiţi de bună creştere

Apatici

Dezinteresaţi

Abulici

Infantili

De tirul lamentaţiilor corale îi mai apără doar o singură alegaţie: ei sînt „produse“ ale „sistemului“. 

Scuza victimizantă are, desigur, relevanţă statistică, importantă pentru cei în drept şi în măsură să remodeleze învăţămîntul, pentru cei care reflectează la căile de urmat pentru a diminua procentajul de „rebuturi“.

Ca profesor, însă, sau ca examinator – predarea şi evaluarea ar trebui să meargă mînă-n mînă, nu-i aşa? – nu lucrez cu statistici, ci cu indivizi. Care nu sînt şi nu au cum să fie „produse“. Educaţia e, pentru mine, ca profesor, cu totul altceva decît linia de asamblare a unei fabrici de adulţi. Încerc ca, pe cît posibil, fiecare student să iasă din cursul meu un pic mai bine pregătit, mai cult, mai binecrescut, mai implicat, mai motivat, mai orientat şi mai matur decît a intrat. Este ceea ce am numit în articolul precedent „valoarea adăugată“ a educaţiei. 

Aici, etica mea profesională se desparte net de cea a comentatorilor dlui Maci, care recomandă ca profesorul să se ocupe de cei 4% dotaţi şi să nu-şi mai facă procese de conştiinţă în privinţa celorlalţi. E o atitudine care face ravagii în învăţămîntul nostru, încă de la clasa primară. Dup-aia ne plîngem, tot noi, de rateurile date de „sistem“. 

Parc-aud deja o obiecţie iritată: bine-bine, aşa o fi să fie în primară, în gimnaziu, hai în liceu, dar în facultate? 

Cu regret răspund că şi facultatea, oricît de „sus“ am vrea să o plasăm în imaginarul nostru, rămîne, totuşi, un ciclu de învăţămînt – o formă de educaţie. Am însă impresia că nu asta vor mare parte dintre concetăţeni de la învăţămîntul românesc. Portdrapelul lor este cuvîntul „selecţie“. Despre asta, în curînd. 

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur. 

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

Alexandru Arsinel Arhiva Adevarul (9) JPG
Reacții la moartea lui Arșinel. Geambașu: S-a legat cu lanțuri de scaun și poziție
Moartea lui Alexandru Arșinel este deplânsă pe Facebook de colegi de breaslă și politicieni. Actorul a murit joi, 29 septembrie, la vârsta de 83 de ani.
Nord Stream FOTO Shutterstock
Nord Stream AG a spus când vor începe să evalueze daunele aduse Nord Stream 1
Operatorul Nord Stream 1 va începe evaluarea după primirea autorizațiilor oficiale relevante.
Foto Fb politia Romana
Va obţine Kovesi scalpul lui Iohannis? Afacerea BMW ajunge la Bruxelles
Mega-escrocheria pusă la cale de Klaus Iohannis, împreună cu Lucian Bode, este pe cale să producă un adevărat cutremur pe scena politică din România.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.