Erich Auerbach & Co.

Publicat în Dilema Veche nr. 626 din 18-24 februarie 2016
Un decalog sau mai multe? (VIII) jpeg

A apărut o nouă preocupare în spațiul public românesc: cine și după ce criterii atestă dacă o lucrare este științifică sau nu. Răspunsul scurt este dezamăgitor: depinde. O revistă sau o editură științifică au propriile criterii pentru a accepta un manuscris spre tipărire. Unele sînt formale și derivă din deontologia cercetării. De pildă, utilizarea corectă a surselor de informare. Asta se traduce, formal, dincolo de respectarea regulilor citării, prin obligația de a avea o bibliografie finală, cu menționarea surselor folosite, în ideea că nici un studiu științific nu se naște ex nihilo. Alt criteriu, procedural, este ca manuscrisul să fie avizat pozitiv de către unul sau mai mulți referenți de specialitate, în condițiile specificate de către publicație sau editură.

Pentru un concurs în învățămîntul superior sau în cercetare, unde atît angajarea, cît și promovarea se fac, potrivit legii, pe bază de competiție, criteriile diferă. Aici se iau în calcul lucrările deja publicate și se are în vedere, în primul rînd, unde și cum au fost publicate, acest criteriu fiind principalul girant al calității științifice a respectivelor contribuții. Se mai ține cont și de impactul acestora – de cîte ori au fost citate și unde etc. Nu intru în detalii. Din păcate, aceste cuantificări scientometrice – există deci și o știință a măsurării științei – au, printre altele, drept efect faptul că evaluatorii nu se mai ostenesc să citească ce a scris candidatul sau candidata. E suficient să verifice dacă adunarea punctelor acumulate a fost făcută corect. Procedura, ca și justiția, e „oarbă“.

Răspunsul ceva mai lung ar suna cam așa: este “științifică o lucrare care produce o lărgire sau o adîncire a cunoașterii într-un domeniu recunoscut drept „știință“. Nici o atare perspectivă nu e neproblematică. Nomenclatorul „științelor“ fluctuează continuu. Reglementările administrative – ca de pildă cele folosite de către Consiliul Național al Cercetării Științifice sau de către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, deja faimosul CNATDCU – nu pot reprezenta decît o aproximare grosieră a unei realități foarte volatile. Iau un singur exemplu: există o largă literatură de spe­cia­litate despre OZN-uri. Pentru unii, „ufologia“ e nacafaua unor escroci sau excentrici. Alții, dimpotrivă, consideră că, chiar dacă nu avem dovezi certe de contacte cu extratereștri pînă acum, nu e deloc exclus ca ei să ne fi vizitat sau să ne viziteze. Nu‑i mai bine să ne ocupăm serios de o atare ipoteză?

Cît privește condițiile formale – indicarea cu acribie a tuturor surselor utilizate, direct sau indirect, o cît mai largă bibliografie a temei discutate etc. –, nu o dată dai peste lucrări care își fac un titlu de glorie din respectarea lor sîrguincioasă, dar din care, la final de lectură, constați că nu ai aflat nimic nou.

Există, pe de altă parte, și lucrări capitale care se abat, din varii motive, de la standardele procedurale curente. Una dintre ele, de pildă, este cea a lui Erich Auerbach, Mimesis. Reprezentarea realității în literatura occidentală, apărută în versiunea originară germană în 1946 și în traducere engleză în 1953. Este, așa cum sugerează titlul, o panoramă a modului în care literatura „transfigurează“ (cum se spunea odinioară în manualele școlare) realitatea în epocile succesive ale culturii occidentale, de la poemele homerice la stream of consciousness în romanele Virginiei Woolf, fiecare dintre cele douăzeci de capitole sprijinin­du‑se, în principal, pe comentariul unuia sau mai multor fragmente alese ca puncte de referință în jalonarea traseului evolutiv.

În ciuda enormei anverguri a temei, „bibliografia secundară“ – trimiteri la alți cercetători cu preocupări similare – e absentă din lucrare. La fel și lista bibliografică finală. Asta nu pentru că Auerbach ar fi fost vreun ignorant. Citatele din opere literare, reproduse cel mai adesea în original, atestă stăpînirea de către Auerbach a opt limbi moderne și clasice. Explicația e cu totul alta.

Strălucit elev al lui Leo Spitzer, Auerbach, de origine evreu, e nevoit să se expatrieze din Germania nazistă. În 1936 reușește să ajungă la Istanbul, unde rămîne 11 ani, răstimp în care își scrie și celebra lucrare. Biblioteca Universității din Istanbul, unde caută sprijin pentru a-și continua munca de erudiție, se dovedește a nu-i fi de mare folos. „Legenda învățatului fără-de-cărți a luat naștere în 1968, cînd Harry Levin a publicat un eseu despre carierele lui Auerbach și Leo Spitzer, ambii filologi evrei nevoiți să părăsească Germania și ajunși în final în universități americane. Spitzer, care a ajuns înaintea lui Auerbach la Universitatea din Istanbul, a pus bazele legendei în propria relatare despre o întîlnire cu decanul de aici, care, întrebat despre starea precară a bibliotecii, a răspuns: «Nu ne batem capul cu cărțile. Ard». Levin credea că această lipsă l-a forțat pe Auerbach să scrie «un fel mai original de carte decît ar fi încercat altminteri», să producă «un muzeu imaginar».“ (Arthur Krystal, The Book of Books. Erich Auerbach and the making of „Mimesis“, http://www.newyorker.com/magazine/2013/12/09/the-book-of-books, traducerea mea)

E întru totul jenant să vorbești despre Auerbach (sau, de ce nu, despre Blaga, ale cărui „trilogii“ sînt redactate cam în aceeași manieră, și exemplele s-ar putea multiplica oricît) în contextul românesc actual. Din punctul meu de vedere, inadecvarea întrebării la faptul că diverși inși se fofilează să scape mai repede din închisori este flagrantă și carnavalescă. Ar trebui măcar să fie clar că nu se poate pronunța asupra calității științifice a unei lucrări o instanță judecătorească, pe criterii de jurisprudență.

Detalii, în numărul viitor.

Liviu Papadima este profesor de lite­ra­tură română la Facultatea de Litere, pro­rec­tor la Universitatea București; coautor al manualelor de limba și literatura româ­nă pentru liceu, apărute la Humanitas Edu­ca­țional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Cultura de Internet (o însemnare – încă îndreptățită, cred – din 2008)
Atîta doar: cînd eşti în faza de învăţare, nu se cade să adopţi, ţanţoş, postura învăţătorului. Mai ai încă de butonat…
Frica lui Putin jpeg
Determinism geografic și decizie morală
Probabil, totuși, că determinismul geografic joacă un anume rol în judecățile noastre politice, sociale, culturale, dar, ca orice determinism, are limite. Iar cînd încercăm să vedem dincolo de ele, nu putem ignora o decizie morală, adică libertatea.
AFumurescu prel jpg
Națiuni (ne)rușinate
Practic, constat tot mai des că există atît oameni, cît și națiuni ce par complet străine conceptului de rușine.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Italian. Responsabil
Italia nu va fi locul în care suveranismul și izolaționismul s-au dus să moară. Însă, cel puțin pentru o vreme, cele două vor lăsa loc unui foarte necesar pragmatism.
O mare invenție – contractul social jpeg
RT France v. Consiliul Uniunii Europene
Apoi, această funcționare eficientă nu a sacrificat nici unul dintre principiile procesului echitabil. RT France a avut acces la Justiție, s-a bucurat de dreptul la apărare și de o analiză independentă și imparțială a motivelor și argumentelor prezentate.
tumblr o4cyqcAhRy1sdzmuoo6 1280 jpg
Mașina de scăldat
Așa că pe la jumătatea secolului al XVIII-lea a fost inventată mașina de scăldat; o gravură păstrată într-o bibliotecă britanică din regiunea Yorkshire, datată cu anul 1736, ar fi prima imagine care surprinde niște oameni înotînd cu ajutorul mașinii de scăldat.
Iconofobie jpeg
O maladie necruțătoare
Egoismul (aproape că îmi vine să-i spun egotism și în română) reprezintă mult mai mult decît ne transmit dicționarele explicative. Constituie o maladie a spiritului, care te alienează sui generis, te îmbolnăvește de „tine însuți”.
„Cu bule“ jpeg
De dulce
Echivalența parțială dintre dulce și bun devine echivalență totală în anumite construcții, de exemplu în sintagma frați dulci(sau buni), adică frați avînd ambii părinți în comun, în opoziție cu frații vitregi.
HCorches prel jpg
O moarte care nu dovedește nimic
Ce legătură au toate astea cu rubrica de educație, cu statutul de prof, viața mea? Exilarea lui Ovidiu și atentatul asupra lui Rushdie sînt pledoarii pentru nevoia de a păstra în școală literatura pe primul loc – și subliniez, pe primul – ca importanță!
Un sport la Răsărit jpeg
David Popovici e om?
Cu cît rezultatele sînt mai mari şi mai departe de imaginaţia noastră apare umbra trişatului. Aşa şi cu David. Nu poate fi adevărat, susţin nu puţini. E ceva în neregulă. De unde a apărut?
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Hai, noi să trăim, că se pare că vom fi ultima generație de oameni înțelepți de pe lumea asta. După noi vin sociopații ăia care nu mai știu să vorbească între ei. Nu știu decît să stea cu ochii în telefon. Mă îngrozește treaba asta, zău.
640px Castle Kruja Albania 2004 07 08 jpg
Tirana și strănutul albanez – despre călătoria mea în Albania (I) –
Dimineața începe doar atunci cînd locuitorii orașului se întîlnesc pe la terase ca să-și bea cafeaua, însoțită mereu de un pahar de apă rece din partea casei, cafeaua nu se bea niciodată acasă.
15893136202 0a2c4f1f4b c jpg
Nici o asemănare între Comisia Europeană și regimul Ceaușescu
Contextul actual face ca, după 30 de ani, românii, alături de ceilalți europeni, de această dată, să se afle în situația în care să suporte o serie de restricții de consum nepopulare și dificile care le vor afecta nivelul de trai.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
À la guerre...
Campania declanșată împotriva Amnesty International este în cel mai bun caz ineficientă, în cel mai rău – dăunătoare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știi să faci?
Spiritul ciocoismului renaşte (supravieţuieşte) viguros pe scena noastră politică şi are la bază aceeaşi congenitală inaptitudine a noilor ciocoi pentru orice meserie determinată.
Frica lui Putin jpeg
Cele șapte zile ale miracolului
Miracolele sînt prin definiție nu numai încăpățînate, ci și cad nepoftite peste gazde.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Deșteptul proștilor
Mediul cel mai propice pentru a observa legătura fascinantă dintre prost și deșteptul lui și, în consecință, mediul de viață cel mai propice pentru deșteptul proștilor este Facebook.
04 Lord and Lady Somers + Prince Michael on Eastnor Castle Terrace  1937  jpg
Istoria în turneu
Istoria este vie. Și continuă. Trebuie doar să știi să surprinzi cadrele potrivite.
Iconofobie jpeg
Ego-disecții
Ce își cunoaște omul mai bine decît proprietatea, posesiunea (simbolică sau materială) cu care generează, gradual, raporturi de consubstanțialitate?
„Cu bule“ jpeg
Ciao, ciau, ceau
Probabil că la răspîndirea formulei de salut au contribuit, în anii de după al Doilea Război Mondial, muzica și filmele.
HCorches prel jpg
Orice sat are nevoie de bătrînii săi înțelepți
Cum să-i fidelizăm și să le oferim bucuria de a mai dărui din ceea ce au acumulat o viață?
p 7 Sediul Bancii Centrale Europene WC jpg
Sfîrșitul „mesei gratuite” în Uniunea Europeană
Pînă nu demult, Banca Centrală Europeană (BCE) putea să arunce realmente cu bani, pentru gestionarea problemelor din zona euro.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul nostru trece printr-o secetă sau, dimpotrivă, băltește?
Fotbalul nostru e ca un trenuleţ electric de jucărie. Arată bine, se mişcă bine şi reproduce destul de bine realitatea.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Summit NATO la Telega
Mergînd într-o zi la unele dintre aceste băi din Telega, la Șoimu, cu toată istoria asta în cap, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc niște personaje interesante.

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.