Eminescu e mate-info, Eliade e sportiv
Ca de fiecare dată, admiterea la licee şi bacul creează o întreagă isterie naţională. Nu e an în care printre subiectele de examen să nu apară cel puţin un punct controversat care să devină apoi subiect de ştiri şi contestaţii. Se cer demisii, se iese în stradă etc.
Dincolo de examen însă, alegerea liceului pare o operaţiune existenţială. Printre elevi şi părinţi circulă diverse zvonuri despre fiecare: unul ar fi „de fiţe“, pentru odrasle de bogătani, altul ar fi numai pentru olimpicii obsedaţi de şcoală, dintr-un al treilea n-ai avea scăpare fără droguri iar un altul e vestit pentru cei cărora le place alcoolul.
Pînă una-alta însă, studiind lista liceelor din Bucureşti, altceva te poate frapa, în primul rînd. E de înţeles că unele dintre ele au un nume şi o tradiţie foarte veche. Şi dacă pe vremuri au apucat să fie botezate cu numele vreunui domnitor, ca Mihai Viteazul (Mishu – cum îi zic elevii) sau Matei Basarab, ori al vreunui mare formator sau reformator de şcoală, ca Gheorghe Lazăr sau Spiru Haret, e normal să rămînă aşa, indiferent de profilul pe care-l au.
Nu e o nenorocire nici dacă, să zicem, la Colegiul Naţional „I.L. Caragiale“ (că tot e şi patronul spiritual al Dilemei vechi), numărul de clase de filologie e egal cu cel de clase de matematică-informatică.
Ceva mai curios pare însă cînd afli că la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ se face mai multă matematică-informatică decît filologie. Ba, există acolo şi o clasă de ştiinţe ale naturii (fireşte: lacul, teiul, luna). În fond, şi la „Ion Creangă“, dincolo de omniprezenta mate-info şi de filologie, există şi o clasă de ştiinţe ale naturii. La „Nichita Stănescu“, în schimb, filologia nu face parte din profil. Acolo sînt doar clase de ştiinţe sociale şi mate-info.
Ca dovadă că aiureala tinde să devină regulă, „A.D. Xenopol“ este un colegiu economic cu un subprofil de turism şi alimentaţie. Aşa aflăm că renumitul istoric s-a ocupat puţin şi de economie. Dar, de-a lungul timpului, liceul s-a mai numit şi Şcoala Comercială „Marele Voievod Mihai“ sau Liceul Comercial „Regele Mihai I“. Astăzi, „Mihai I“ este numele Colegiului Tehnic Feroviar, iar clase de ştiinţe sociale, adică unde se face multă istorie, pot fi găsite, de exemplu, la un liceu ce poartă numele unui celebru cercetător în medicină: Victor Babeş. O clasă de ştiinţe sociale se poate găsi şi la „Dimitrie Gusti“, nimic în neregulă aici, dar „Dimitrie Gusti“ are alte patru clase de mecanică, profilul său general fiind tehnologic. Pe de altă parte, turism şi alimentaţie ca la „Xenopol“ se poate învăţa şi la Colegiul Tehnic numit „Mihai Bravu“.
Liceele de muzică se numesc, slavă Domnului, „George Enescu“ sau „Dinu Lipatti“. Şi liceul de arte plastice se cheamă „Nicolae Tonitza“, ceea ce e perfect justificat. În schimb, Theodor Pallady dă numele unui liceu tehnologic de cartier. Tot tehnologic e şi liceul care poartă numele lui Constantin Brâncuşi, dar aici să zicem că s-ar mai putea face unele asocieri (care s-au mai făcut). „Gheorghe Asachi“ e de asemenea un colegiu tehnic, cu clase de industrie textilă şi pielărie. Şi „Iuliu Maniu“ e colegiu tehnic, la fel ca „Mircea cel Bătrîn“ şi „Carol I“, în vreme ce la „Tudor Vianu“ toate clasele sînt de matematică-informatică.
„Emil Racoviţă“ e liceu de sport. Evident... ca să fi fost explorator, trebuie să fi avut un profil sportiv. Cu toate astea, mai există în Bucureşti un liceu care se revendică drept unicul „cu program sportiv“. Se numeşte „Mircea Eliade“. Are clase de fotbal, tenis, volei, judo şi lupte...
