Efectul razelor gamma asupra cruciaților

Din pură necunoaștere, părțile astea de lume în care trăim noi rămîn, încă și la ora asta, învăluite în cețuri. Chiar și pentru semeni de ai noștri de pe continentul european. Ne găsim într-un spațiu geografic despre care, cu doar o sută și ceva de ani în urmă, unii spuneau că e capătul întunecat al Europei. O lume în care, pe unde nu bolboroseau mlaștinile vechi de cînd lumea, se întindeau păduri uitate de vreme, cutreierate de indivizi coborîți din povești, un amestec între năluci și oameni, gata oricînd să ia zilele oricărui temerar inconștient, pornit să vadă ce-i pe-aici.

Sigur că erau zvonuri și istorioare menite să smulgă exclamații de uimire, dublate de fiori. Dar, să nu uităm, era perioada de glorie a foiletoanelor doldora de mistere, a unei culturi populare care începea să bolborosească mai abitir decît mlaștinile Balcanilor. O lume care dădea cu nasul de primele arome ale impactului serios al tehnologiei și al emancipării publicului larg. Lumea de-aici rămăsese deja în urmă, în mai multe etape, prin smîrcurile din care, la urma urmei, ieșise întreaga Europă. Dar europenii n-aveau timp de nostalgii de-astea. O luaseră la sănătoasa pe drumul civilizației moderne. Nu erau deloc pătrunși de respect pentru vitejia Basarabilor, a lui Mircea cel Bătrîn sau a lui Ștefan cel Mare, pentru performanțele academice ale lui Dimitrie Cantemir ori pentru versurile lui Eminescu. Pentru că, pur și simplu, habar n-aveau de numele astea. Național-comunismul ultimei jumătăți a secolului trecut a săpat din greu să ne planteze în minți faptul că europenii ne datorează în bună măsură faptul că au supraviețuit și s-au dezvoltat. Dar au uitat să-i convingă și pe europeni de „realitatea“ asta.

După 1989, vătafii comuniști rămași prin smîrcuri au făcut tot ce le a stat în putință să nu-și piardă pozițiile de stăpîni ai locurilor. Și, o vreme, care pentru unii dintre viețuitorii de aici a părut o veșnicie, le-a mers din plin. Unora le mai merge și-acum. Cînd se mai risipește negura, se screm din toate încheieturile să mai pună de-un fuior de fum sau de-o perdeluță de ceață. Dar lumea contemporană vine peste noi, mult dincolo de puterile oricui. Se-ntinde și pe-aici, așa cum se întinde peste tot. Cu bune și cu rele, e un model civilizațional care nu poate fi stăvilit. Însă cețurile din vechime nu se destramă în toate ungherele atît de ușor pe cît am crede. Există o lume cît se poate de reală, aici, la noi, rămasă destul de departe, în urmă, printre vălătucii de condens ai istoriei. Codrii din poveste se taie banditește, într-un ritm și prin niște strategii care i-ar ului pînă și pe vizitatorii de pe alte planete. Resursele naturale de toate felurile, orice ar putea să producă bani și prosperitate încă sînt „butelii“ pe care stau cu ochi ager niște lotri vechi, convertiți la contemporaneitate. Încă poți să ieși din lumea asta bucolică, fie cu viața ciufulită, fie plin de cucuie semnate de autori necunoscuți, rupt de cîini și stîlcit în bătăi, dacă-ți bagi nasul prin pădurile cu ceață artificială ale patriei. Oriunde s-ar întîlni pădurile astea. În rezervații sau prin birourile marilor ministere.

Pentru că rămînerea noastră în urmă nu e doar o lene civilizațională, a unora bolnavi de pauze lungi și dese. E în mare măsură și efortul susținut al unor compatrioți care au deprins învățătura așezatului la butoane și știința de a se da salvatori ai neamului. Iar efectele care iradiază de-aici ajung peste tot. Și sînt sinistre. Din nefericire, viața reală conține încă multe povești zguduitoare, traumatizante. Iar la capitolul „Să mai și rîdem, ca să nu plîngem în hohote“, citiți mai departe, integral, o cronică sportivă dintr-o publicație online brăileană. Autorul, după cum se spune că el însuși ar fi declarat-o, pare să fie chiar proprietarul publicației infobrăila.ro. Poftiți: „Echipa creștină AHC a învins echipa musulmană HC Dunărea Brăila / Alina Czeczi poartă din nou ghinion. Victorie pentru echipa de junioare 3 AHC OLIMPIA în fața fetelor de la HC DUNĂREA. Duminică, 22 septembrie, a avut loc, la Sala Polivalentă din Brăila, meciul dintre AHC Olimpia și HC Dunărea, din cadrul campionatului de junioare 3. Prima repriză a arătat o impunere a fetelor de la HC Dunărea, la pauză conducînd cu 5 puncte. În a doua repriză, jucătoarele AHC Olimpia s au mobilizat și au reușit să iasă învingătoare după un meci greu, cu scorul de 23-21. Cele mai bune jucătoare ale echipei au fost Coceanu Ana-Maria, care a marcat nu mai puțin de 8 goluri, Dumitrașcu Maria și Ciocârlan Florin“. Așa scrie. Florin. Mergem mai departe. „AHC Olimpia Brăila, o echipă micuță și creștină din Brăila, s-a bătut cu conglomeratul musulman al HC Dunărea Brăila, care se adapă din banii din Coran. A fost o luptă ca între cruciați, dar victoria a aparținut pînă la urma echipei conduse de Dumnezeu, în detrimentul Coranului, sponsor al unei echipe vîndute de autorități unui șeic. Ca de obicei, «iconica» jucătoare a Brăilei, de loc din Zalău, Alina Czeczi, divorțată, a purtat ghinion echipei pe care a sprijinit-o. Ea a apărut la joc însoțită de al nu știu cîtelea «iubit» aciuat pe malul mîlos al Dunării, dar fără burka. A părut că l-a uitat pe cel căruia i-a jurat credință în Biserica Ortodoxă Română, dar nu ne mai miră nimic cînd vedem că musulmanii au mînjit terenul cu reclamele lor. Duminica viitoare, învingătoarele le vor înfrunta pe jucătoarele de la ART Galați. Să le ținem pumnii strînși micuțelor campioane brăilence! În sfîrșit, un meci între creștini!“.

Tag-urile articolului sînt: „Biblia, Brăila, Coran, creștini, harapi, păgîni“. În modul cel mai serios. Iar ceea ce e cel mai dătător de amețeli e faptul că, din cețurile astea, despre care unii speră că s-or spulbera odată pentru totdeauna, se găsesc destui compatrioți gata să iasă și să zică: „Păi, are dreptate omu’, dom’le!“