Educaţia P & C

Publicat în Dilema Veche nr. 569 din 8-14 ianuarie 2015
Din amintirile unui cobai jpeg

Cum a ajuns învăţămîntul de la noi să aibă o atît de proastă reputaţie internă? Sondajele de opinie indică un nivel de încredere relativ decent în „şcoala românească“. În schimb, dacă citeşti ziarele, dacă te uiţi la televizor, dacă navighezi pe net sau dacă stai de vorbă cu oamenii, vei afla numai grozăvii despre educaţia din România. 

Dau la o parte pretinsa noastră vocaţie de neam cîrtitor. Să se ocupe de chestiunea asta sociologii şi antropologii, dacă o consideră demnă de interes. Încerc să ignor şi funcţionarea mass-media în România, evident, cu un rol deloc neglijabil în formarea opiniei publice. E treaba analiştilor de presă, cîţi or mai fi, dacă or mai fi. Mă uit îndărăt şi caut o explicaţie mai consistentă, venind dinspre evoluţia sistemului însuşi, în cele două decenii şi jumătate de la căderea comunismului. Pentru că, da, nici măcar în anii ’80, într-o perioadă de totală degringoladă în educaţie, şcoala, universitatea, meseria de profesor nu au fost mai rău şifonate. 

Începutul anilor ’90. Cele două mari bătălii sînt pentru locuri de muncă, în şcoală şi în universitate, pe de o parte, şi pentru acces la studii, de cealaltă parte. Sindicate construite ad-hoc – cel al suplinitorilor, al navetiştilor, al detaşaţilor, al titularilor – se războiesc vehement pentru a asigura poziţia în şcoală a celor pe care îi reprezintă. Clădirea Ministerului e sub asediu. Se povesteşte că, la un moment dat, ministrul a fost nevoit să sară gardul prin spate, pentru a evita manifestanţii. În final, se adoptă o procedură de titularizare în care criteriile forte sînt numărul de copii (ai cadrului didactic respectiv), numărul de boli

, anii de navetă, anii de vechime. Şansele tinerilor sînt nule. În locul unei aşteptate împrospătări şi recalibrări a sistemului în raport cu pregătirea profesională, după ani buni de plînsete şi şpăguieli pe la inspectorate, se adoptă o strategie „reparatorie“. Trecutul bate viitorul. Şcoala românească e dată cu mulţi ani îndărăt. 

Aceeaşi metodă „reparatorie“ se aplică şi în învăţămîntul universitar, după un deceniu şi mai bine de blocare a concursurilor de angajare sau de promovare. Iar universităţile existente deschid larg băierile pungii. Oricum, nu le costă nimic. Plăteşte statul. Pe lîngă cei merituoşi, realmente nedreptăţiţi, se angajează şi se promovează cine vrei şi cine nu vrei. Peste noapte, foşti ingineri rămaşi fără slujbă, foşti contabili ai unor instituţii în colaps devin profesori universitari, adesea cu tot cu familiile lor. 

Accesul – la intrarea în Minister sînt instalate, pe trotuar, paturi în care fac greva foamei părinţi ai căror copii au picat examenul de admitere la facultate. Se dă drumul, tot peste noapte, la învăţămîntul privat. Universităţile răsar ca ciupercile. „Refuzaţii“ la stat îşi găsesc un loc de refugiu. Profesorii îşi mai iau şi ei cîte o normă, două, trei, la particular, să-şi mai cîrpească salariile. În paralel, statul îşi ia revanşa, inaugurînd, tot în procedură de urgenţă, o mulţime de universităţi şi facultăţi noi. Îmi amintesc cum la una dintre acestea s-a dat admitere în februarie-martie 1990, la numai cîteva luni înainte de încheierea anului şcolar. Dar e campanie – mai 1990? –, şi în campanie nu poţi ignora nevoile locale. 

Pe scurt, lucrurile n-au început bine. Era şi greu, în zăpăceala acelei perioade. Mai rău e că au continuat tot aşa. Că le-au trebuit mai bine de două decenii decidenţilor noştri să se hotărască să organizeze un bac corect – spune multe. Că, atunci cînd acest lucru s-a întîmplat, a fost întîmpinat cu un cor de vociferări – spune şi mai multe. Acum un an, o ordonanţă de urgenţă a dat dreptul şi picaţilor la bac să-şi continue cursurile în „colegii“. O bună consolare pentru năpăstuiţi, şi o vacă de muls pentru universităţile în criză de studenţi. 

Ni s-a explicat că e vorba despre un „model american“, care funcţionează excelent peste Ocean. Ca şi cum numai unii ar şti cum arată educaţia în SUA. N-am prea auzit să întrebe lumea pe-acolo: Care colegii? Cine le organizează? Ce programe de studii au? Cine le avizează? Cum? Cine predă în ele? Cine învaţă în ele? Ce soi de diplomă obţin în final?

Colegii să fie, primesc. Dar să le ştiu şi eu. Şi, mai ales, să pot pricepe care-i urgenţa. Ah, sîntem în campanie, am uitat. Perpetuu. Şi cu ocazia asta mai trecem şi o şmecherie care să le dea voie rectorilor să scoată din mînecă, precum Iozefini, cîte douăzeci de mandate. E campanie, avem şi noi oamenii noştri, care ne sprijină. 

Mai nou, o altă ordonanţă de urgenţă zice că, dacă nu mai ai chef să fii doctor, faci o cerere de renunţare la titlu şi răsufli uşurat. Mai ales dacă teza era de furat. Nostimă situaţie. Mă prinde poliţistul cu un portofel găbjit, iar eu îi cer o coală A4 în care declar că nu-l mai vreau. Iar poliţistul mă salută respectuos: „Mai poftiţi pe la noi!“

Mă întreabă frate-meu ce e cu rîvna asta după doctorate în România, care pare să facă ravagii. Nu ştiu. Sînt ţări – Austria, Italia, de pildă – în care titlurile sînt la mare cinste. Un soi de certificat de nobleţe. Poate că aşa-i şi pe la noi. Dar ceva ştiu totuşi. Îmi amintesc de o statistică mai veche, care inventaria numărul de parlamentari cadre didactice universitare. Să vezi şi să nu crezi! Şi mai toţi profesori doctori. Despre un premier de odinioară se spunea că ar fi avut concomitent cinci catedre. Fericiţi cei dăruiţi cu darul ubicuităţii!

Un ministru de odinioară, grijuliu cu soarta cadrelor didactice universitare, s-a hotărît să ia taurul de coarne şi să găsească bani pentru mărirea salariilor. Evident, de sus în jos, c-aşa-i stînga românească. Şi, cum banii nu sînt niciodată suficienţi, s-au mărit – dublat – salariile doar la profesori, ceilalţi – conferenţiari, lectori, asistenţi – urmînd să mai aştepte. Şi-au tot aşteptat. 

Vă mai aduceţi aminte de minunata figură cu creşterea cu 50% a salariilor tuturor cadrelor didactice? Cu cît entuziasm au votat reprezentanţii noştri, la unison, o atare inepţie! Numai premierul a avut curajul să spună că nu e bine, că nu vor fi fonduri pentru aşa ceva. Iar în Parlament a votat şi el pentru, alături de toţi ceilalţi. Iar preşedintele, oricît de cîrcotaş, a promulgat legea. Era campanie. Şi scuzele ulterioare n-au putut nicicum stăvili sutele de procese aflate pe rol încă şi azi. 

Cum a ajuns învăţămîntul de la noi să aibă o atît de proastă reputaţie? Pot fi invocate, fără îndoială, multe motive. M-am oprit deocamdată asupra unuia singur, cred, deloc de neglijat.

Timp de două decenii şi jumătate, învăţămîntul nostru a fost, cu rare excepţii, folosit sistematic de către clasa politică fie ca instrument de propagandă, demagogică şi populistă, fie ca sursă de căpătuială.  

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur. 

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

ips teodosie foto calin gavrilas
Teodosie se dezice de deputatul Aurel Bălășoiu. Reacția „călugărului-amant“
Arhiepiscopia Tomisului solicită dovezi care să demonstreze implicarea sa în scandalul iscat în jurul deputatului ex-PSD Aurel Bălășoiu. ÎPS Teodosie îl acuză pe „călugărul-amant” de calomnie.
teambuilding JPG
Comedia „Teambuilding“: record de bilete vândute în weekendul de lansare
Filmul cu Matei Dima, Micutzu, Anca Dinicu și Șerban Pavlu, a debutat pe primul loc la box office-ul românesc, în weekendul trecut.
Lumea pe din două. Și acum încotro?
Confruntat în câteva rânduri cu momente dificile pentru trupele ruse dislocate în Ucraina sau cu decizii ale statelor NATO de sprijinire a Kievului, Vladimir Putin a replicat amenințător.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.