După cutremur, înainte
În 227 î.Hr., cutremurul din insula Rodos distruge clădiri, ziduri de fortificație, șantiere navale. Se pră-bușește atunci și Colosul, statuia de bronz, cît un bloc cu zece etaje, a lui Helios. După cutremur are loc o senzațională mișcare de cooperare internațională (aș păstra cuvîntul chiar dacă e vorba de marile puteri elenistice) pentru efortul de reconstrucție. Povestea, antologabilă, e la Polybios (V, 88 90), care o notează la vreo cincizeci și ceva de ani de la evenimente, și pe care îl citesc aici cu comentariul lui Frank Walbank – cred, cel mai detaliat comentariu făcut vreodată de un istoric modern unui istoric antic.
Rodienii „știură atunci să precupețească bine nenorocirea, (…) încît nu numai că primiră daruri exagerate, ci chiar donatorii le fură și recunoscători că le-au primit“ (tr. rom. Virgil C. Popescu, 1966). Din toate colțurile lumii grecești încep deci să sosească ajutoare. Din Syracusa, trimise de Hieron II și fiul său Gelon, vin fonduri pentru uleiul folosit de atleți în gimnazii – o tranșă pe loc, o a doua curînd. E curios că această donație, aparent neprioritară, e chiar prima consemnată de Polybios. Urmează bani pentru jertfe aduse zeilor și bani pentru cetățeni. Căldări de argint – probabil dedicate într-un templu, dar convertibile în monedă în caz de nevoie. Cincizeci de catapulte pentru proiectile de trei coți. Scutire de impozite corăbierilor care intrau în porturile Syracusei. „În sfîrșit, deși dăruiseră atîtea, ca și cum ar mai fi fost îndatorați“, fonduri pentru ridicarea în deigma (un portic rezervat tranzacțiilor comerciale) a unor statui reprezentînd poporul rodienilor încoronat de cel al siracuzanilor, fiecare demos personificat – din nou, nu ceva care aduce vreo urgentă ușurare în zona calamitată. Un strop de propagandă care pe de altă parte face posibil întregul gest diplomatic.
Ptolemaios III Euergetes trimite din Egipt o cantitate uriașă de grîu, evident, dar și 300 de talanți de argint, a treia parte pe loc, restul eșalonat. (Un talant era 26 de kilograme, dar asta nu înseamnă că Ptolemeu le-a trîntit rodienilor în fața primăriei aproape opt tone de argint, ci doar că le-a pus la dispoziție fonduri de acea valoare.) Alături de asta, monedă de bronz cît cuprinde – un cadou neobișnuit, dată fiind importanța monedei de bronz în Egiptul ptolemaic și cît de rar iese ea dintre granițele sale. În plus, îmi sugerează un amic elenist, cum ea nu circulă deloc internațional, rodienii erau probabil obligați să-și cheltuiască ajutoarele tot în Egipt… Apoi, o cantitate enormă de cîlți, trei mii de pînze de corabie și – singurul care se gîndește la asta – 100 de arhitecți și 350 de muncitori, cu fonduri anuale prevăzute pentru salariile lor (care, ciudat, după calculele lui Walbank, sînt mizerabile). În fine, sprijin pentru întreceri sportive și, esențial, cherestea pentru douăzeci de corăbii. Ptolemeii făcuseră o prioritate din împăduriri în Egipt și, cu siguranță, copacii pentru Rodos fuseseră de fapt tăiați din alte teritorii controlate de ei, probabil în Cipru sau Lycia.
Antigonos Doson al Macedoniei oferă în primul rînd scîndură de tot soiul, desigur pentru construcția carenelor de corăbii (mai degrabă decît pentru „uluci“, ca în tr. rom.). Apoi catran, obținut tot din arderea rășinoaselor, și esențial tot pentru construcția de corăbii. (Dacă interdicția ulterioară a romanilor de a se mai exploata pădurile din Macedonia are o cauză ecologică, e neclar.) De asemenea, enorm de mult fier și o sută de talanți de argint. Antigonos e singurul din toată lista la care Polybios notează intervenția soției, Chryseis, care a adăugat mari cantități de grîu și – a feminine touch – de plumb. Nu poate fi un cadou ales la întîmplare de regină. Probabil plumbul era, cum s-a observat, un produs secundar al exploatării argintului, deja oferit de Antigonos. Chryseis o fi zis: să nu fim zgîrciți, să dăm tot ce produce mina cutare. Sau, îmi sugerează un amic clasicist, se gîndea la ceva construcții specifice, fie zidărie, fie coloane din tamburi, orice unde se folosesc scoabe de fier fixate în plumb.
Seleukos II Kallinikos al Siriei stă prost cu metalele (pentru că e cel mai prins în războaie dintre toți în momentul ăsta), dar are grîu. Propune și el scutire de vamă pentru corăbierii rodieni ce trăgeau în porturile lui. Trimite rășină și cherestea pentru șantierele navale. În plus, mult păr de femeie – folosit pentru catapultele cu torsiune, pentru care e cel mai bun material, alături de tendoanele de animal. Alții donatori sînt Prusias al Bithyniei, Mitridate II al Pontului și alți cîțiva jupîni din Asia Mică, unii pomeniți numai aici și care deci au rămas totuși în istorie prin acest cadou.
Așadar, un dezastru local mobilizează întreaga lume elenistică. Urmașii diadohilor lui Alexandru Macedon, fiecare din colțul lui de lume, scot imediat cardul. Are loc un fel de potlatch al evergeților: o serată caritabilă în care marii domnitori și, printre picioarele lor, suflarea prințișorilor dau cu nemiluita. De ce? Pentru că asta faci cînd ești puternic și altul e slab. Ăsta e codul, și dacă el funcționează destul de bine, atunci funcționează foarte bine: dai și pentru că nu vrei să fii printre puținii care n-au dat. Dar, bineînțeles, dai și monden, ca să-i snobezi pe ceilalți, dai și geostrategic, ca să te pui bine cu rodienii. Rodosul e o mare forță navală în lumea egeeană, pe care toată lumea o curtează. Scutirile de taxe oferite de unul și de altul mai pot urmări și un interes personal – de pildă, atragerea de către Siria a unei părți a comerțului rodienilor cu Egiptul. Iar importanța altor două lucruri pentru toate puterile implicate e vizibilă cu asupra de măsură din tot pasajul: șantiere navale și păduri.
Deși, după cum curge, informația vine din surse epigrafice credibile, și chiar dacă Polybios e unul dintre cei mai solizi istorici antici, pasajul are totuși și o ambiție subterană moralizatoare: să arate că regii „de azi“ nu mai sînt așa generoși ca în generațiile mai vechi, dar și că grecii sînt un neam cum altul nu-i. Tot el însă face și un comentariu de moș din Muppets. Dacă ne gîndim la cîte donații a primit, Rodosul, zice Polybios, „a crescut ceva mai puțin decît s-ar fi cuvenit“. Implicația e, cred, că o parte din ajutoare au fost folosite aiurea. Nu găsesc acum decît un exemplu concret. Ptolemeu le-a trimis rodienilor bani pentru repararea Colosului. Ei au declarat însă apoi că un oracol le cere să-l lase nereparat. Ce s-a întîmplat cu banii? O fi făcut Ptolemeu o cerere la un ghișeu, să și recupereze donația?
Foto: Colosul din Rodos
