Drumul prin ţara poveştilor

Publicat în Dilema Veche nr. 555 din 2-8 octombrie 2014
Drumul prin ţara poveştilor jpeg

Orice călătorie prin Grecia se dovedeşte a fi mai mult decît un simplu drum, fizic. Totul în jur se leagă de istorie, de Legendele Olimpului, pe care le-am citit cînd eram copii şi, dacă e să folosesc o formulă banală – de rădăcinile noastre culturale. Probabil că, cu cît ştii mai multe despre istoria, mitologia şi cultura greacă, cu atît drumul pare mai complicat.

N-am mai bătut drumul Atenei de vreo 18 ani. Aproape că uitasem cît e de lung, cît e de mult de la Kavala la Salonic şi de la Salonic la Larisa, apoi pînă să ajungi la Lamia, de unde te mai aşteaptă alţi peste 200 de kilometri înainte de uriaşa aglomerare urbană Atena – Pireu, acolo unde e concentrată aproximativ jumătate din populaţia actuală a ţării. 

Autostrada pe care grecii se angajaseră s-o termine pînă la Jocurile Olimpice nu e gata nici astăzi, la zece ani după Olimpiadă (aici se pare că ne asemănăm). Sînt încă multe porţiuni în lucru şi cînd ţi-e lumea mai dragă, autostrada se transformă în şosea simplă cu două benzi, şi trebuie să stai în urma încetelor rulote (unde e Jeremy Clarkson să le facă praf?), a automobilelor cu bărci la remorcă sau a camioanelor ce par a transporta păduri întregi.

Dar, dincolo de toate astea, te copleşeşte nebunia nenumăratelor puncte de plată. La început, eşti tentat să te bucuri că te costă doar vreo 2 euro, dar apoi constaţi că la numai vreo 20-30 de kilometri trebuie să mai dai alţi 2 euro şi ceva, iar după alte doar cîteva zeci de kilometri, încă 3 euro şi ceva sau chiar 4. La un moment dat, realizezi că eşti prins într-o adevărată capcană, iar la urmă, cînd faci socoteala, constaţi că în total ai dat peste 40 de euro. Te enervează şi să vezi că după ce abia ai scos o serie de mărunţi din buzunar, bariera se deschide, dar autostrada se termină şi apare o porţiune de şosea simplă. Cînd începe din nou autostrada, ţi se cer alţi bani, pentru altă distracţie, aşa că nici nu mai înţelegi exact ce plăteşti, dacă e vorba de porţiunea pe care tocmai ai parcurs-o sau de cea care urmează, dacă plăteşti autostrada actuală sau construcţia unor porţiuni viitoare. 

Pe măsură ce înaintezi, devine însă tot mai clar că această colectare de bani pe autostradă e un adevărat fenomen social. Sînt probabil mii de angajaţi din toate zonele prin care trece această principală arteră de transport, care stau cocoţaţi în micile şi multele lor cabine de unde dau bună ziua fiecărui şofer, luîndu-i apoi banii, deschizîndu-i bariera şi urîndu-i drum bun. Aşa descoperi şi că în zilele noastre, mai toate grecoaicele sînt blonde şi îţi reaminteşti că, după ora prînzului, la ei nu se mai zice bună ziua, ci bună seara. Sistemul cu vinietă ar fi mult mai eficient, dar se pare că lucrurile simple nu pot funcţiona în ţările complicate. Şi ce-ar mai avea de lucru sutele şi miile de funcţionari care stau în cabinele pentru plată? Te întrebi ce ţi se întîmplă dacă la un moment dat ţi se termină banii cash. E bine să ai cu tine o puşculiţă cu mărunt. Iar ca să-ţi omori plictiseala în maşină, poţi face pariuri cît va costa următoarea oprire. 

Tot schimbînd bani şi bineţuri cu cerberii actuali din cabine, treci pe lîngă Olimp, cu ale sale vîrfuri mitice înceţoşate, aproape fără să observi. Mult mai tîrziu vei trece şi pe lîngă panouri pe care scrie Thiva (Teba) sau Thermopylae, cu regretul că nu vei avea niciodată timp destul ca să-ţi permiţi să o iei pe şoselele lăturalnice, care sînt fără plată, evident, şi care trec prin localităţi. Oricum, unele dintre ele sînt aşa cum, probabil, vor fi şi şoselele noastre cînd vor deveni căi de transport paralele cu autostrăzile – adică neîntreţinute, cu asfalt destul de ondulat.

Dincolo de Atena şi de canalul Corint (pe care, în viteza autostrăzii, ai toate şansele să nu-l observi), parcă aerul se schimbă şi ameninţătoarele vîrfuri înnorate ale munţilor Taiget îţi vestesc intrarea în altă lume. Te apropii de Arcadia, locul prin care dacă treci, vei putea apoi exclama „Et in Arcadia ego“ (n-am ajuns însă chiar în Arcadia, fiindcă drumul nostru ducea în altă parte). Indicatoarele cu nume din istorie sau din mitologie devin parcă mai dese. Undeva în dreapta e Nemea, locul în care Hercule a învins leul; în stînga ajungi la Epidaurus, acolo unde e celebrul teatru antic care funcţionează şi astăzi; în faţă se află Sparta, cu prăpastia unde legenda spune că erau aruncaţi copii cu defecte; tot undeva în faţă, te poţi afunda în locurile unei istorii şi mai vechi – cetatea Micene, întemeiată de Perseu (conform legendei), cu vreo două mii de ani înainte de Hristos. Pare că, cu cît mergi mai departe, cu atît te scufunzi mai mult în trecut. Ai senzaţia că te apropii de capătul lumii în timp şi în spaţiu, dar nici buricul lumii (Omphalos-ul de la Delphi) nu-i prea departe. În orice caz, la capătul autostrăzii ştii că se termină continentul, chiar la Kalamata, locul de unde ne vin măslinele alea bune.

index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?
Frica lui Putin jpeg
La ce e bună literatura
După ce, săptămîni, luni, ani, ai citit o sumedenie de cărţi și de autori, ba chiar o bibliotecă întreagă, încă nu ți s-a aprins becul?
index jpeg 5 webp
Bujorul, zeii greci și familia de’ Medici
Ce ar fi crezut doamna de’ Medici despre asta oare?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Limba lui Dalai Lama. Ce nu-i șade lui bine?
Te împărtășești, bine, nu, nu. Cînd am încercat să le explic grecilor cum e cu „paștile” la români, s-au… crucit!
„Cu bule“ jpeg
A fi paletă
E posibil ca de la asemenea metafore glumețe să se fi extins folosirea lui paletă, atît cu sensul mai general „prost”.
HCorches prel jpg
Premii sau condamnări la tristețe?
Pare că și-ar putea lua zborul în orice clipă, că s-ar putea înălța de la pămînt, așa firavă cum e și plină de emoție.
IMG 8779 jpeg
p 7 White Cube WC jpg
A lua în serios trauma colonialistă a Europei de Est
Cînd e vorba de a construi un asemenea domeniu anti-imperialist, Vestul european are multe de învățat de la Est.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Profesori de neuitat din liceu
Astăzi nu găsesc răspuns la întrebarea dacă, dintre mulții profesori pe care i-am tot avut, o fi fost vreunul mai bun decît el.
image png
Cum peticim ruptura stat-privat
Mai mult, creșterea salariilor în sectorul public din ultimii ani a creat o concurență neloială cu mediul economic.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Te poți desprinde de tehnologie? (2)
Ne putem despărți de tehnologie? Nu. Dar tehnologia ne poate despărți de oameni. Sau măcar încearcă.

Adevarul.ro

image
Carla’s Dreams, criticat dur: „Răutăcios, antipatic, poate lipsit de educație, puțin fals și dezamăgitor”
Realizatorul a fost invitatul emisiunii realizate de Cătălin Măruță în cadrul căreia a acceptat să participe la rubrica „Spui tot sau îți ia gura foc?”.
image
Român păcălit în Turcia cu implanturi de păr. Țeapa este de mii de euro. „Ce scrie pe factură?“
Pățania unui român care s-a dus în Turcia să facă implant de păr a fost povestită pe Facebook de o rudă. Omul a fost înșelat cu mii de euro și acum nu mai știe cum să-și recupereze banii.
image
Boala neurologică rară de care suferă Celine Dion, explicată de un medic. „Transformă oamenii în statui”
Celine Dion a anunțat că și-a anulat actualul turneu mondial din cauza problemelor de sănătate pe care le are. Cântăreața celebră a anunțat la sfârșitul anului trecut că suferă de sindromul „Stiff Person Syndrome”, anulând astfel câteva date din turneul din Las Vegas.

HIstoria.ro

image
Autoportretul lui Vincent van Gogh: strategie de autovalidare?
Vincent van Gogh ajunge la artă târziu, la 28 de ani, după ce eșuase pe calea teologiei și a misionarismului și se consumase în istovitoare crize identitare.
image
„Dubletul seismic“ din mai 1990 - Ultimele cutremure majore care au afectat România în secolul XX
Pe 30 și 31 mai 1990, la doar câteva zile după primele alegeri libere (20 mai 1990), în România s-au produs alte două cutremure puternice. Fenomenul de la sfârșitul lunii mai a anului 1990 este cunoscut sub numele de „dublet seismic”.
image
De ce nu mai merg oamenii azi pe Lună? De ce în 1969 s-a putut și azi nu
În istoria omenirii, doar 24 de oameni au călătorit spre Lună, cu toţii fiind astronauţi în cadrul programului Apollo. Jumătate dintre ei au călcat pe suprafaţa singurului satelit natural al Pământului. Eugene Cernan şi Harrison Schmitt au fost ultimele persoane care au intrat în acest club select. Sunt mai bine de 40 de ani de când un pământean a păşit pe un alt corp ceresc decât Pământul. În ciuda proiectelor fantastice şi a progresului tehnologic înregistrat în ultimele patru decenii, oamenii