Drumul de-a şcoala

Publicat în Dilema Veche nr. 617 din 10-16 decembrie 2015
Un decalog sau mai multe? (VIII) jpeg

Ziceam că și un curriculum școlar e un fel de drum. Și, ca orice drum, trebuie și el să ducă încotrova. Să aibă, adică, o direcție. Primul lucru, de ordinul evidenței, în privința direcției, e că drumul ar trebui să urce, nu să coboare.

Îmi aduc aminte de discuțiile în­fier­bîn­ta­te cu părinții de la școala mărginașă din Viena în care fata mea a făcut clasa a II-a. Toți se plîngeau că materia e prea grea, că programa e prea încărcată. Eu căscam ochii mari, pentru că fie-mea nu avea nici un motiv să se plîngă: ce i se cerea să învețe învățase deja în clasa I, în România. M-a pus naiba să-mi exprim nedumerirea și mi-a venit pe dată în minte proverbul românesc despre arta (filozofia) tăcerii. Părinții vienezi au luat-o ca pe un afront: acum mai vine și cineva din România să ne explice cum se face școală serioasă!

Acum, că mă gîndesc mai bine, îmi dau seama că sîntem o lume pe dos. Se dorea la un moment dat pentru copii să înceapă studiul matematicii direct cu teoria mulțimilor și cu algebra, că, deh, au mintea proaspătă, nu se sperie, încă, de abstracțiuni. Poate s-a renunțat între timp, nu mai știu. Oricum, mi se pare o tentativă simptomatică. În generală învață toate tipurile de subordonări sintactice fără să li se spună vreodată că o frază sau chiar o propoziție poate avea mai multe înțelesuri, chiar dacă nu face parte din poema Moartea căprioarei. Iar în final, la bac, li se cere să recunoască niște sinonime pentru „deștept“ sau „harnic“.

În facultate, dacă ai scăpat nevătămat de primul an, poți respira ușurat. Mai ai, în final, un examen scris la licență, cu foi sigilate și supraveghetori în sală, dar de regulă sînt cam aceleași subiecte la care ai mai răspuns și în anii precedenți. Mai ai și de făcut o lucrare de diplomă, și‑a­colo trebuie să te mai și descurci.

La master te întîmpină comisia de admitere cu Pepsi și cu fursecuri, felici­tîndu-te pentru alegerea făcută. Despre frecvență pe următorii doi ani nu mai poate fi vorba nici cît la licență. Iar profesorul radiază de fericire dacă măcar doi studenți au parcurs bibliografia pe care au fost cu toții rugați să o citească înainte de fiecare curs – ca să știm despre ce vorbim. Studenții sînt mai ocupați decît înainte, și mai mulți dintre ei lucrează în paralel cu studiile; și pentru unii pare întru totul firesc să apară la ultima oră din semestru să-și exprime regretul că, din motive obiective, nu s-au putut arăta mai înainte. Dar ar dori și ei o notă, dacă se poate, peste 5.

La doctorat mi-e și groază să mă gîndesc ce s-o întîmpla prin anumite domenii. E drept, ai în față o corvoadă zdrobitoare: să scrii vreo 300 de pagini cu propriile mîini, izvodite, dacă se poate, din propria minte…

Desigur, cuprins de un elan satiric, exagerez. Am privilegiul de a mă afla într-un loc educațional unde lucrurile nu merg chiar așa. Iar pentru asta mă simt dator să cer scuze fiecărui doctorand care încheie o teză publicabilă a doua zi după susținere la orice editură respectabilă, oricărui masterand care își expune o dizertație impecabilă după toate standardele academice, oricărui „boboc“ care îți trimite un referat ce te umple de încîntare. Însă, pe ansamblu, rămînem o lume educațională anapoda, ca șoferii care apasă accelerația pînă la podea de îndată ce s-a pus verde, ca dup-a­ia să meargă în pas de dric, contemplînd peisajul, iar în final să clacheze în mijlocul drumului, cu rezervorul gol.

Cauze pentru o atare suceală ar fi multe, majoritatea dintre ele, aparent, conjuncturale. La bac, de pildă, n-are sens să ridici ștacheta, că îți scoli toți părinții în cap, că presa o să zică uite în ce hal a adus învățămîntul actualul ministru, că, blocîndu-le drumul spre facultate, arunci tinerii direct în șomaj la 18 ani și cîte și mai cîte. La examenul de licență, ai în față un număr de locuri de ocupat la master, și de ocuparea acestora depinde plata salariilor pentru personalul didactic. La masterat nu-ți vine să fii dur, sînt și studenții deja adulți, au probleme; în plus, dacă nu-și iau examenele din anul I, cu cine mai ținem ore în anul al II-lea? Iar dacă tot au ajuns în anul al II-lea, nu-i păcat de Dumnezeu ca în final să nu se aleagă măcar, pentru osteneala depusă, cu o diplomă care oricum nu folosește la nimic?

Văd că iar am alunecat în satiră, oricît aș încerca să mă cenzurez. Asta pentru că, din punctul meu de vedere, atari justificări sînt, cum spuneam, doar aparent conjuncturale. În fond, ar fi vorba despre incapacitatea noastră de a ne calibra corect, la nivel de sistem – ce vorbă frumoasă! – aspirațiile și posibilitățile. E vorba despre wishful thinking, despre donquijotism educațional și, în ultimă instanță, în efortul nostru de a da acestor metehne o aparență onorabilă, despre ipocrizie. Nimeni nu ne împiedică să facem programe școlare în care să corelăm, realist, predarea, învățarea și evaluarea – chiar și la bacalaureat. Nimeni nu ne împiedică să căutăm pîrghiile didactice, dar și financiare care să ducă la dezvoltarea unor programe de master credibile.

Din satiră am căzut în pură retorică. Pentru că, da, e cineva care ne împiedică: noi.

Liviu Papadima este profesor de lite­ra­tură română la Facultatea de Litere, pro­rec­tor la Universitatea București; coautor al manualelor de limba și literatura româ­nă pentru liceu, apărute la Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.
Viktor Orbán (9298443437) jpg
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Orbán și românii
Indiferent însă de ceea ce îl mînă în luptă pe dl Orbán, nota sa de plată e mult întîrziată.
Frica lui Putin jpeg
Cenaclul „Flacăra” 2.0
Nu, Adrian Păunescu nu a fost un „colaboraţionist”. El a fost un coautor, poate printre cei mai importanţi, al cultului lui Ceauşescu.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
O spectaculoasă prăbușire mută – o întîmplare din deceniul Iohannis
Cu adevărat uimitoare sînt căderile care nu produc niciun zgomot.
Phone Booth with Tower Bridge (36387425206) jpg
Cabina de telefon
În Marea Britanie, tradiționalele cabine roșii de telefon au devenit mici galerii de artă.
Iconofobie jpeg
Detalii complicate
Putem sesiza incongruențe multiple între omul creator și – jucîndu-ne puțin cu noțiunile – creatorul trăitor.
„Cu bule“ jpeg
Teoria chibritului
„A face teoria chibritului” e una dintre expresiile colocviale și umoristice cunoscute de toată lumea, dar pe care dicționarele noastre nu le-au înregistrat.
HCorches prel jpg
Atunci ne vom transforma într-un algoritm matematic
Nu matematica, nu fizica, nu chimia sînt cele care dau unei națiuni identitate. Ci limba, literatura, istoria, artele.
p 7 WC jpg
Crizele de astăzi sînt altfel
Crizele nu mai sînt evenimente rare și izolate, care afectează un grup restrîns de persoane.
Un sport la Răsărit jpeg
Carevasăzică, Viktor Orbán ține cu Csikszereda?
Tipul e un fabulos afacerist care foloseşte orice mijloc, orice tertip pentru a-şi mări capitalul, financiar sau electoral.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Pensionarii de la terasă
Îmi vin în minte pensionarii străini, turiști prin România anilor ’70-’80, care ne uimeau prin mobilitatea, veselia și seninătatea lor.
O mare invenție – contractul social jpeg
Jus cogens
Cine are cîștig de cauză într-un conflict? Cel care e mai puternic sau cel care are dreptate?

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.