Din nou despre religie în şcoli

Am avut de curînd o discuţie cu fiul meu. Eram impresionat de cîte ştie despre sfinţi, aposoli şi întîmplări biblice. Le-a aflat pe toate de la orele de religie şi am devenit de-a dreptul invidios pe asemenea cunoştinţe pe care eu n-am avut vreodată ocazia să le dobîndesc în mod sistematic. Noi la şcoală învăţam despre Marx, şi nu despre Isus. Şi am început să-i pun întrebări.

„Tot cu un preot faceţi lecţiile astea de religie?“

„Nu, acum avem o doamnă. Anul trecut am avut un preot.“

„Şi vă plac poveştile pe care vi le spune?“

„Da. Doar că se cam repetă. Parcă în fiecare an ni le mai înşiră încă o dată pe aceleaşi.“

„Ai şi colegi de alte religii?“

„Păi, da. E Ahmed, e Iosif şi mai e şi Andreea. Ei nu participă la orele de religie.“

„Şi ce fac în timpul ăsta?“

„Andreea îşi ia o carte şi citeşte, iar ceilalţi doi stau şi se uită pe pereţi. Cred că se cam plictisesc. Dar nu se pot duce acasă pentru că religia e în ora a doua şi n-au timp să plece şi să se şi întoarcă pentru matematică.“

„Dar ce religii au ei?“

„Andreea e şi ea tot creştină, dar e catolică. De ceilalţi doi... habar n-am.“

„Ahmed e probabil musulman, iar Iosif, cine ştie, poate să fie evreu sau poate să fie şi el catolic, ca Andreea.“

„Ba, mi se pare că el e într-o sectă. Nu ştiu cum îi zice.“

„Ahmed are culoarea pielii mai închisă, aşa ca arabii?“

„Nu, e chiar foarte alb.“

„Voi nu i-aţi întrebat niciodată despre religia lor?“

„Nu.“

„Nici doamna profesoară?“

„N-am auzit-o niciodată să vorbescă cu ei.“

„Şi, după părerea ta, e normal ca ei să stea lîngă voi la orele de religie, fără să participe?“

„E cam ciudat.“

„Doamna profesoară vă vorbeşte doar despre religia ortodoxă?

„Păi, sigur că da.“

„Nu v-a spus niciodată nimic, ea sau cel de anul trecut, despre alte religii?“

„Nu, tati.“

„Foarte bine, dar nu crezi că ar fi interesant să aflaţi şi în ce cred alţii, să-i puteţi înţelege şi pe ei? Ştii că multe conflicte şi războaie apar chiar şi în zilele noastre între popoare de religii diferite? Asta pentru că nu ştiu multe unii despre alţii, fiecăruia i se pare că numai religia lui e valabilă şi că ceilalţi sînt nişte ciudaţi. Aşa se face că sînt uşor de învrăjbit între ei. Dar, uite, de exemplu, evreii au comun cu noi, creştinii, Vechiul Testament. Doar că ei nu l-au recunoscut pe Isus drept Mîntuitor şi îl aşteaptă şi astăzi pe Mesia.“

„Bine, tati, asta-i chiar culmea, cum să nu-l recunoască, păi Isus a trăit chiar la ei acolo.“

„Tocmai de aceea. Ştii că se zice şi că nimeni nu-i profet în ţara lui. În schimb, musulmanii, care nu-l consideră pe Isus fiul lui Dumnezeu, îl recunosc totuşi drept profet în religia lor.“

„Asta-i şi mai culmea. Nu pot să cred.“

„Lumea asta-i mai complicată decît ţi-ai putea imagina. Şi mă gîndesc că la orele voastre de la şcoală ar putea participa şi Andreea, Iosif sau Ahmed, măcar din cînd în cînd, atunci cînd doamna v-ar vorbi de alte religii. Aţi putea afla cîte ceva interesant şi de la ei, despre credinţa lor.“

„Dar noi facem la şcoală religia creştin-ortodoxă pentru că noi sîntem creştini ortodocşi.“

„Andreea nu poate să spună fraza asta pe care ai spus-o tu acuma. Ea nu poate să zică noi sîntem aşa şi pe dincolo. Crezi că îi convine?“

„Nu cred. Dar ţi-am spus, ea nici nu participă la orele noastre. Citeşte şi nu cred că se supără.“

Cam aşa a decurs discuţia. În loc să-l întreb pe copil amănunte despre sfinţi, apostoli şi poveştile pe care le învaţă, m-am trezit că pun sub semnul întrebării întreaga metodologie de învăţămînt, strecurîndu-i poate şi lui în suflet oarece îndoieli. Nu m-am putut abţine. Şi sper să nu-mi săriţi şi mie în cap, asemeni colegului meu de pagină Lucian Mîndruţă, dacă îndrăznesc să observ că totuşi e ceva în neregulă cu orele astea de religie (creştin-ortodoxă).