Din nou acasă

A pleca în căutarea "binelui" schimbă iremediabil oamenii. Călătoriile şi experienţele trăite influenţează comportamentele, modifică aşteptările, sporesc suspiciunile. De obicei, femeile rămase acasă participă la aceste schimbări. Aşteptările lungi, incertitudinile cotidiene, sărăcia, nevoia de protecţie le împing către acceptarea unor lucruri pe care altfel poate nu le-ar accepta. Relaţia dintre cel care pleacă şi cel care rămîne este strict reglementată de pravilă. Prima obligaţie a soţului este aceea "de a lăsa de cheltuială" soţiei şi copiilor sau de a trimite, cînd are posibilitatea, o sumă de bani necesară supravieţuirii. Acestei obligaţii economice i se alătură una de natură socială şi "afectivă": "corespondenţa" - o scrisoare, din cînd în cînd, pentru a-şi arăta astfel interesul pentru ai săi, pentru a le da de ştire de este în viaţă şi sănătos. Soţia trebuie, în schimb, să-l aştepte păstrîndu-şi cinstea, îngrijind de casă şi copii, şi mai ales să fie foarte atentă la relaţiile cu ceilalţi pentru a nu naşte rumoare, bîrfă, zvonuri. Promisiunile sînt însă greu de ţinut, angajamentele greu de păstrat într-un timp ce se măsoară după răsăritul şi apusul soarelui, iar distanţele, în zile şi nopţi de singurătate. Primul care-şi încalcă angajamentul este soţul care îşi abandonează familia fie pentru că n-a găsit "binele" căutat, fie pentru că şi-a construit un alt "prezent", un alt "viitor", acolo, departe. Gherghina din satul Bîcu, judeţul Ilfov, se plînge că Dumitru "a lăsat-o" de cinci ani cu "patru pietre de fete", în "lipsă şi sărăcie" şi de atunci nu are nici o veste, "nici o corispondenţie, scrisoare sau prin trimişi". Tot de cinci ani este plecat şi Necula din satul Grădiştea, judeţul Vlaşca, iar Dina povesteşte că nu ştie de "viu iaste sau mort" sau "măcar să fi trimis vreodată ori vreun cuvînt de cercetare sau bani de cheltuială sau măcar vreo scrisoare". Ajunşi pe tărîmuri depărtate, alţii se însoară: cum este acel Ştefan arnăutul, căsătorit la Focşani, deşi are soţie şi-n mahalaua Sfînta Ecaterina, sau Bunea diaconul, însurat şi la Bucureşti, şi la Iaşi. Sau se convertesc la Islam: Mihai logofeţelul din Ciorani "îşi schimbă legea" odată ce a ajuns la Ţarigrad şi lasă în urmă familia şi trecutul creştin; la fel procedează şi Nicolae, călător prin Orient şi revenit în mahalaua Golescului "turcu" şi "lepădat de credinţa creştină" şi devenit Ismail. Soţiile încearcă să găsească soluţii pentru a mai supravieţui o zi şi încă una. Revenit de la Ţarigrad, unde fusese plecat pentru chiverniseală, Pană n-o găseşte pe Rada "unde au lăsat-o", ci "au găsit-o cu o copilă făcută cu om străin". Rada se apără că a căzut la "păcatul curviei" fiind singură şi "părăsită de dînsul" şi "fără de chiverniseală" şi, cum trebuia să se hrănească... Nici Dumitrana nu-l aşteaptă pe Pîrvu, ci se refugiază la casa părinţilor ei. Suspiciunile soţului sînt însă foarte mari, iar zvonurile din mahala, bîrfele de la cîrciumă îi alimentează gelozia astfel încît traiul rău şi vrăjmăşia iau locul înţelegerii. Pentru Lucsandra din mahalaua Brezoianului, fiecare plecare a soţului, Ştefan logofătul, este o mare sărbătoare ce trebuie celebrată. Aşa că, de îndată ce se închide poarta în spatele soţului, petrecerea începe. O are tovarăşă pe mama ei, preoteasa Ioana. Şi petrec de se sperie mahalaua. Turci, arnăuţi, ovrei, cîrjali, curve se adună la "cherhanea", "petrecînd zioa, noaptea cu mîncare şi băutură (...) şi fapte necuviincioase". Lacrimile, căinţa, spăşenia ţineau doar cît îşi aranja Ştefan treburile prin Bucureşti, dar chefurile reîncepeau şi cu mai mare înflăcărare la fiecare plecare. Pînă într-o zi cînd "norodul, ieşind din sfînta biserică" şi mirîndu-se de aşa veselie în curtea lui Ştefan logofătul şi de aşa "proaste obraze", dă de veste la Spătărie. Prinşi între drumuri, între incertitudini şi temeri, femei şi bărbaţi nu-şi irosesc timpul în aşteptări şi speranţe, nu cred în promisiuni şi angajamente. Ziua de mîine este mai importantă decît un viitor atît de îndepărtat, atît de necunoscut. Foamea, mizeria, frica, fuga de moarte, teama de singurătate aleg deseori pentru ei. Să fie mai altfel azi decît ieri?