Dilemele unui cetăţean european
Tînărul universitar filolog se aşeză, obosit, la o masă de pe mica terasă aflată în vîrf de munte. După atîta drumeţie, cabana de lemn, izolată între pădurile de brad, i se păru o veritabilă oază de fericire. Cu ferestre ondulate, aidoma ochilor (amănunt arhitectural sud-transilvan, fascinant pentru personajul nostru, obişnuit mai curînd cu clădirile monotone şi neimaginative ale localităţilor de cîmpie), edificiul liliputan îşi iţea acoperişul ţuguiat, din vegetaţia abundentă. Nemaipomenită idee să construieşti aşa ceva, la o asemenea altitudine! Vara, cu siguranţă, opresc aici numeroşi clienţi însetaţi şi înfometaţi. Probabil că nici iarna locul nu rămîne în paragină, avînd în vedere apropiata pîrtie de schi. În plus – lucru admirabil –, întreaga chestiune părea şi o afacere de familie. Tatăl, bucătar şi, pesemne, administator-şef al business-ului (omul ieşea, în răstimpuri, printre meseni, pentru a verifica dacă totul este în regulă!), mama şi cele două fiice (toate femeile semănau între ele, aşadar nu exista nici un dubiu asupra înrudirii lor în cel mai înalt grad!) chelneriţe în acţiune, înzestrate cu viteza lui Speedy Gonzales. Minunat! Universitarul avu un moment epifanic. Oare nu era aceasta adevărata viaţă, contextul ontologic absolut, unde fenomenele capătă consistenţă şi se impregnează de semnificaţii, iar identitatea autentică e regăsită subit? Nu se ascundeau cumva aici virtuţile transcendentaliştilor americani, nu se pitea pe undeva visul prin excelenţă al transpersonalizarii lor? Simţea că lumea lui, prăfuită de agitaţia oraşului şi artificializată de zgomotul pretinsei superiorităţi intelectuale, nu valorează nimic în faţa fiinţării naturale, genuine, legate inextricabil de arhetip.
Deschise menu-ul cu un aer melancolic. Denumirile felurilor de mîncare fuseseră bătute la maşină pe nişte foi îngălbenite de vreme, detaliu care, în mod paradoxal, îi spori starea de bine. „Postindustrializarea“ nu pătrunsese, iată, pînă în acest colţ de munte, binecuvîntat de Dumnezeu! Mai existau redute necucerite încă de monstrul urbanizării. Începu să silabisească, plin de interes, lista de bucate. „Preparate din pui“ (îl frapă traducerea în engleză, inclusă imediat după slash: Chicken products – hm, gîndi, aiurea de tot!): „Şniţel Dracula“ (traducere „anglofonă“: Schnitzel of Dracula!), „Pasăre à la bucătar“ (cum vine asta, se întrebă, nu înainte de a fi şocat, din nou, de traducere: Bird à la chef!), „Pulpe de pui dezosate la grătar“ („tălmăcire“: Chicken legs without bones on grill – aoleu, mamă, îşi zise!), „Pui la ceaun cu mămăliguţă şi mujdei de usturoi (Chicken fried in hot pot with garlic water and soft little polenta – Dumnezeule!); „Preparate din porc“/Pig products (!): „Muşchi de porc la grăta“ (Pig muscle on gril!), „Gustare ţărănească din preparate din porc“ (Peasant snack from pig!), „Cîrnaţi vînătoreşti“ (Hunted sausages!), „Tochitură românească cu ochi“ (Romanian fried meat with eye – Iisuse!), „Ceafă de porc la grătar“ (Meat from the back of the pig’s head on grill!); „Preparate din legume“/Vegetable products (!): „Cartofi copţi în coajă“ (Potatoes roasted in the shell!), „Supă ţărănească de legume“ (Peasant soup from vegetables!)... Natura profundă, intimă, a fiinţei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar. Îi era ruşine de străinii care călcau în acest loc (vreo cîţiva se auzeau vorbind tare la mesele învecinate – dezvoltă brusc senzaţia că rîdeau de „preparatele“ din menu şi, prin iradiere, de întreg neamul românesc: o adunătură de analfabeţi!). Se simţi un clown (îi veni deodată, complet stupid, să traducă noţiunea drept the funny guy who makes jokes during the show at the circus), un clown moldo-vlah, inventat pentru a distra planeta.
Răsfoi broşura „gastronomică“ – învechită şi boţită –, cu un ultim efort, şi ajunse la capitolul „Preparate din vită şi porc“/Caw and pig products (Sfinte Doamne!). Avu curiozitatea morbidă să caute felul cum fuseseră „traduşi“ micii noştri tradiţionali cu muştar. Într-un tîrziu, îi găsi, înghesuiţi, în josul, paginii: „Mititiei cu muştar“ (Smallishes with mustard). Nu mai rezistă. Trînti menu-ul pe masă, se ridică şi intră intempestiv în anexa cabanei, de unde îl văzuse pe bucătarul-administrator ieşind. În încăperea supraîncălzită, înconjurat de cărnuri sfîrîind, bărbatul îl privi speriat pe tînărul universitar. Vehement, acesta îşi începu peroraţia: „Credeţi cumva că existenţa dumneavoastră e singura autentică, trăiţi oare cu senzaţia că v-aţi regăsit identitatea primordială într-un spaţiu binecuvîntat, cînd, de fapt, vă bateţi joc de civilizaţie, sfidaţi cele mai elementare norme de bună-cuviinţă şi faceţi ţara de rîs?“ Cu o faţă întunecată şi transpirată, bucătarul îl întrebă scurt şi ameninţător: „Ce ai, tată, ai băut gaz?“ Tînărul filolog se umplu de oroare şi zise: „Dumneavoastră ştiţi cine sînt eu?“ Pentru o clipă, îi veni să răspundă – „Eu sînt cetăţean european şi am drepturi!“ –, dar un alt porumbel, mai vioi, se grăbi să-i iasă din gură: „Eu sînt lingvist şi ştiu limbi străine!“ „Aha,“ se lămuri patronul, „atunci ia de-aci!“ Înşfăcă o bilă de carne tocată de pe masă şi o aruncă, violent, înspre lingvist care, cu bune reflexe totuşi, făcu o eschivă salvatoare. Mingiuţa de caw and pig zbură, ca atare, prin uşa deschisă a bucătăriei şi ateriză în poala altui cetăţean european care, cu frunte ridată, încerca să descifreze preparatele din menu. Mirat, omul privi smallish-ul ce i se prelingea pe bocanc şi se întrebă dacă era o trataţie din partea casei.
Codrin Liviu Cuţitaru este prof. dr. la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (Catedra de Engleză). Cea mai recentă carte publicată: Istoreme, Editura Institutul European, 2009.
