„Digicraţie“ şi butonăraie
Tehnologia evoluează tot mai repede, mai ales cea legată de comunicare. Şi e destul de firesc, ca de fiecare dată cînd ai de-a face cu un aparat nou, să ai nevoie de nişte instrucţiuni şi ceva timp pînă să te obişnuieşti cu el. Primul om care-ţi dă cîteva informaţii despre un nou aparat e, de obicei, chiar vînzătorul. Ei bine, eu am trecut pe la mai mulţi, încercînd să obţin un telefon nou, cît mai potrivit necesităţilor mele. Credeam că ştiu exact de ce am nevoie. Am descoperit însă că majoritatea vînzătorilor ştiau mai bine decît mine ce-mi trebuia. A fost o fată, de exemplu, care, în mai multe rînduri, după ce dădea din cap în semn că înţelegea perfect ce vreau, intra într-o cămăruţă în care scotocea minute întregi pe nişte rafturi, pentru ca într-un tîrziu să iasă cu cîte un telefon mult mai performant decît cerusem eu. Era mereu o altă marcă decît îi spusesem, iar preţul era de fiecare dată dublu, dacă nu chiar triplu. După cîteva asemenea încercări, obosit şi plictisit, am înţeles că trebuie să schimb magazinul. După alte perindări nereuşite, am găsit în cele din urmă magazinul care îmi oferea ce voiam. Doar că, acolo, vînzătoarea a crezut de cuviinţă să-mi taie cartela, să mi-o micşoreze adică, pe motiv că aparatul nou folosea varianta mică. Desigilînd aparatul, a descoperit însă că nu era chiar aşa şi a început a se chinui febril să-mi bage la loc cartela, în cadrul din care deja o tăiase. Dar fiindcă tăiase şi cam strîmb, operaţiunea s-a dovedit a fi prea complicată pentru degetele ei. Exasperată, a încercat să mă trimită înapoi la un magazin de unde tocmai plecasem nemulţumit, ca să iau de acolo o cartelă nouă. În fine, în cele din urmă, cu ajutorul degetelor unei colege, lucrurile s-au rezolvat, iar eu am reuşit să plec acasă, cu vreo oră şi jumătate mai tîrziu decît sperasem, dar cu telefonul cel nou în buzunar.
Epopeea nu s-a oprit însă aici fiindcă, un aparat nou, cum spuneam, necesită unele setări. M-am grăbit să găsesc în cutie setul de instrucţiuni. „Slavă Domnului“, mi-am zis, cînd am descoperit că nu e vorba de o mulţime de cărticele scrise în toate limbile şi alfabeturile pămîntului, ci doar de una mică, scrisă în româneşte.
Mă aşteptam să găsesc informaţii simple despre cum se foloseşte aparatul, măcar în modul de bază. Îmi aminteam că de cîte ori mi-am schimbat telefonul, o dată la cîţiva ani, mi-am pierdut ceva vreme cu transferul contactelor memorate doar în aparatul vechi. Speram să găsesc o soluţie mai rapidă şi care să nu-mi dubleze inutil toată agenda cu numere (probabil că mulţi aţi păţit chestia asta cînd v-aţi schimbat aparatul). Ei bine, chiorîndu-mă prin cărticica scrisă foarte mic, am aflat în primul rînd că aparatul respectă nu ştiu ce norme (pentru speriaţii de unde electromagnetice). Foarte bine că le respectă. Am găsit, apoi, nişte avertismente legate de drepturile de autor ale cărticelei în cauză. Cică n-ai voie să reproduci, să distribui, să transmiţi sau să traduci nimic din acel mic manual. Adică or exista şi plagiatori de manuale de telefon?
Mai departe, am dat peste prezentarea desenată a „dispozitivului“, cu capac, ecran, butoane şi baterie (nu cumva să-l confund cu un aparat de stors fructe), după care m-am trezit ameninţat de o nouă serie de avertismente. Primul era chiar înspăimîntător. Zicea că nerespectarea avertismentelor şi regulilor de siguranţă pot duce la răniri grave sau la deces. Aoleu! Păi, nu-mi mai trebuie aşa ceva, dom’le. Brusc, am aruncat şi cărticica, şi telefonul din mînă.
După cîteva secunde, am reluat-o totuşi, cu multă băgare de seamă, şi am continuat să citesc că nu e bine să introduci telefonul în cuptor sau în recipiente de înaltă presiune, că nu trebuie să-l bagi în ochi, în urechi sau în gură (doar atît?) şi apoi, cu litere bolduite: „Nu muşcaţi dispozitivul“ (Dumnezeule, ce poate face foamea). Dar.... vai de mine, tocmai am reprodus ceva din cărticică. Mă dau ăştia în judecată?
În fine, avertismentele au continuat pe zecile de pagini minuscule. Nici vorbă de informaţiile la care speram. Alea se găsesc pe Internet. Şi, că veni vorba, ca să-ţi activezi Internetul pe noul telefon e o altă dandana. Ca să nu te complici, poţi da un apel la serviciul unde eşti abonat şi ţi se vor spune paşii de urmat. Mie mi-a răspuns o femeie cu voce de robot, sau mai degrabă un robot cu voce de femeie: „Bună, sînt Andreea, ghidul tău... Spune-mi te rog care sînt informaţiile de care ai nevoie. Te ascult!“ I-am spus că vreau să mă conectez la Internet. N-a părut a înţelege şi mi-a pus o întrebare (irelevantă pentru mine), la care m-a rugat să răspund cu
sau
. N-am ştiut să răspund cu
sau
. Mi-am imaginat brusc că roboata o fi mult mai deşteaptă decît mine şi, de ruşine, am închis telefonul. Cînd mi-am mai revenit, am sunat-o din nou pe tiza mea cea deşteaptă. „Bună, sînt Andreea, ghidul tău... Spune-mi te rog care sînt informaţiile de care ai nevoie. Te ascult!“ „Vreau să vorbesc cu Moş Crăciun“, am replicat eu, şmecher.
„OK“, a zis ea, spre surprinderea mea, „doreşti să vorbeşti cu un coleg de-al meu...“ Uau, se pare că aşa trebuie să-i iei pe roboţi. Dar m-a nedumerit puţin ideea de coleg. Ei bine, nu era coleg robot, era om, dar nu am reuşit să dau de el pe gratis, ci doar printr-un apel cu plată (după ce te scoate din sărite robotul, omul te rezolvă şi nu te mai uiţi la bani). Abia aşa, după multe instrucţiuni şi verificări, cu multă răbdare şi timp pierdut, am ajuns să mă conectez în cele din urmă la Internet.
Tehnologia modernă e minunată. Dar unii cred că odată cu apariţia noilor posibilităţi de comunicare, totul va fi mai simplu. Eu mă tem că în loc de vechea birocraţie se instalează ceva ce aş numi „digicraţie“, tot aşa cum în locul hîrţogăraiei se instalează butonăraia. Au exact acelaşi rol: consumă timpul şi nervii. Vrei simplitate? Păi, n-ai decît să te duci în pustiu! Da, nici acolo.
