Destine de dictatori

Cred că n-ar fi lipsită de interes o trecere în revistă a felului în care cei mai cunoscuți dictatori din ultimul secol au fost înlăturați de la putere. Am mai scris despre asta în urmă cu zece ani, dar îmi permit să repet unele informații, cu adăugiri și completări.

Încep cu Hitler, ca fiind cel mai notoriu (chiar dacă, probabil, Stalin l-a întrecut la numărul total al crimelor). Știm astăzi foarte clar că el s-a sinucis cînd era evident că pierduse deja războiul, iar trupele aliate ocupaseră întreaga Germanie. Complicele său italian, Mussolini, fusese la rîndu-i înlăturat de la putere (și din viață) cu puțin timp înainte, în aceleași împrejurări în care aliații avansau pe toate fronturile. Stalin, în schimb, a rămas în funcţie netulburat, pînă la atacul cerebral care i-a cauzat moartea, favorizată poate și de temerile și ezitările colaboratorilor apropiați care au dus la întîrzierea intervenției medicale. La rîndul lui, Mao Zedong, celălalt mare dictator comunist responsabil de milioane de victime, a condus China pînă cînd a murit de inimă. Pol Pot, și el răspunzător de crime de ordinul milioanelor, a fost înlăturat de la putere de o intervenţie a armatei vietnameze în Cambodgia. Despre dinastia comunistă din Coreea de Nord, cu dictatorii ei absoluți și intangibili, probabil că nici nu mai e nevoie să amintesc.   

Revenind în Europa, e de amintit că Francisco Franco s-a menţinut bine-mersi la conducerea Spaniei timp de aproape 40 de ani, pînă cînd a murit din cauza unei insuficiențe cardiace. În țara vecină, Portugalia, Antonio Salazar a condus în mod autoritar timp de 36 de ani pînă cînd a suferit o hemoragie cerebrală provocată, se pare, de o căzătură. A murit doi ani mai tîrziu, înainte de Revoluţia garoafelor din 1974, care a înlăturat de la putere regimul fondat de el.

În Africa, dictatorul ugandez Idi Amin Dada a fost gonit în 1979, în urma unui război provocat de el însuși cu Tanzania vecină. A murit însă abia în 2003, de o boală de rinichi, în Arabia Saudită, unde locuia în exil. În exil a plecat şi zairezul Mobutu Sese Seko, înlăturat de la putere după un atac al ţărilor vecine în 1997, an în care ulterior a și murit. În Zimbabwe, președintele socialist Robert Mugabe a condus dictatorial timp de 30 de ani. La vîrsta de 93 de ani a fost forțat să demisioneze în urma unei proceduri parlamentare. A mai trăit doi ani, pînă în 2019. Conducătorul Republicii Centrafricane, care s-a autodeclarat împărat, Jean-Bédel Bokassa, acuzat printre altele și de canibalism, prieten cu Nicolae Ceauşescu, a fost detronat printr-o operaţiune franceză de comando, în 1979. A trăit o vreme exilat chiar în Franța, apoi a fost închis în țara sa vreme de șapte ani, eliberat în 1993 și a decedat trei ani mai tîrziu, în urma unui atac de cord.

Pe un alt continent, un alt amic al lui Nicolae Ceauşescu, autoritarul Juan Peron, a fost ales în mai multe rînduri de argentinieni şi înlăturat de la putere printr-o lovitură de stat militară. Un mandat ulterior s-a încheiat prin deces. Dictator în Nicaragua, Anastasio Somoza a pierdut puterea în urma unui război civil între trupele guvernamentale şi luptătorii Frontului de Eliberare Sandinist sprijiniţi de Cuba şi Uniunea Sovietică. S-a refugiat în Paraguay-ul condus de longevivul dictator Alfredo Stroessner care, în 1989, a fost, la rîndu-i, înlăturat printr-o lovitură de stat militară. Somoza a murit asasinat în 1980 de un comando sandinist. Stroessner a murit în 2006 de atac cerebral, la vîrsta de 93 de ani, pe cînd era în exil în Brazilia. Un alt dictator cunoscut din America de Sud, Augusto Pinochet, a pierdut puterea în Chile în mod treptat după plebiscitul din 1988, rămînînd comandant suprem al armatei pînă în 1998. Confruntat cu o serie de procese ulterioare, a murit de inimă în 2006, la vîrsta de 91 de ani, în timp ce se afla în arest la domiciliu. Manuel Noriega, care a condus statul Panama în mod dictatorial timp de șase ani, a fost înlăturat de armata americană în 1989. A murit în închisoare două decenii mai tîrziu.

Să nu-l uităm însă pe Fidel Castro, dictatorul comunist care a reușit să țină Cuba sub control și în sărăcie timp de 46 de ani. Și-a asigurat retragerea în 2011, regimul fiind continuat sub conducerea fratelui său Raul Castro. Fidel a murit în 2016 de boală, la 90 de ani. Deși mult mai tînăr, prietenul său din Venezuela, dictatorul Hugo Chávez, a murit mai devreme, în 2013, de cancer. La conducerea țării l-a urmat Nicolás Maduro, care are o politică asemănătoare. 

Mai aproape de noi, geografic vorbind, Leonid Brejnev, Enver Hodja sau Iosip Broz Tito au murit fără să dea socoteală cuiva. Slobodan Miloșevici, responsabil în cel mai înalt grad de provocarea războaielor din fosta Iugoslavie, a fost obligat să demisioneze prin alegeri urmate de demonstrații populare și apoi a fost predat Tribunalului Penal Internațional, acuzat de corupție și abuz de putere. A murit în mod straniu chiar înainte de pronunțarea verdictului. Mai de curînd, Saddam Hussein în Irak şi Muammar Gaddafi în Libia au fost înlăturaţi, unul – de armata americană, celălalt – cu ajutorul bombardamentelor NATO.

Cu siguranță, n-am epuizat lista dictatorilor din ultimii o sută de ani, au fost oricum cam prea mulți. E de observat însă că, de foarte multe ori, asemenea indivizi au murit în patul lor sau cel mult în exil, la vîrste destul de înaintate. Mulți nu au fost niciodată trași la răspundere. Dacă au fost totuși înlăturați de la putere, cauza a fost o intervenție militară străină, o lovitură de stat (de obicei militară) sau vreun război civil. În general, pare că, cu cît au provocat „deranj” mai mare pentru țările din jur, cu atît mai mult și-au scurtat domnia. Dar foarte rar au fost detronați printr-o procedură politică sau prin revoluție ori revoltă populară. Noi ne putem deci lăuda cu una din foarte puținele reușite rapide și totale, în ceea ce l-a privit pe Nicolae Ceaușescu. Că mulți dintre noi au fost apoi făcuți să creadă că nu poporul ar fi dat jos dictatorul, asta-i altă poveste.

În sfîrșit, inventarul destinelor dictatorilor ne poate induce o notă de pesimism. Însă niciodată viitorul nu e același lucru cu istoria.