Despre generaţii

Publicat în Dilema Veche nr. 488 din 20-26 iunie 2013
O povestire cu tîlc jpeg

Într-un articol publicat în Adevărul literar şi artistic din octombrie 1933 – intitulat „Anecdote cu tîlc“ –, Aristarc (G. Călinescu) porneşte, ca întotdeauna, de la o glumă banală şi ajunge la o concluzie ceva mai complicată. Spune moralistul mizantrop că „o bătrînă asupra căreia desele accidente de tren făcuseră o adîncă impresie, se plimba scrutătoare prin faţa vagoanelor, nehotărîndu-se în care să se suie.“ Obosită, probabil, de atîta incertitudine, eroina îşi ia, la un moment dat, inima în dinţi şi îl abordează ferm pe şeful de tren: „Care vagon este periculos, la caz, Doamne fereşte, de accident?“ Acesta îi răspunde, cu siguranţă profesională, că, neîndoios, primul şi ultimul. Atunci, bătrîna întreabă plină de indignare: „La ce dracu’ le mai pune?“ Asociaţia călinesciană, deşi neaşteptată, este – vorba criticului însuşi – plină de „tîlc“. Aristarc notează că, aidoma „babei noastre judecă şi unii scriitori bătrîni sau tineri. Pentru cei tineri, vagonul care deraiază în literatură e acela al bătrînilor; pentru cei bătrîni, acela al tinerilor. Şi toţi se întreabă: «La ce dracu’ le mai pune?», nedîndu-şi seama că aceşti doi termeni sînt inevitabili, că numărul doi presupune numărul unu, că generaţia actuală presupune pe cea antecedentă şi celelalte.“ Altfel zis, oricît de sofisticat, în problemele fundamentale de supravieţuire (fie ea şi culturală ori istorică), individul se dovedeşte elementar, renunţînd nu doar la fineţe, ci chiar la raţionalitate.

Conflictul dintre generaţii – desfăşurat cu precădere în lumea creatorilor (artistici, ştiinţifici şi politici) – reprezintă, bineînţeles, o realitate universală şi umană, fiind imposibil de delimitat cronologic, psihologic, etnic şi mentalist. Ciocnirea vîrstelor spirituale face parte, în ultimă instanţă, din codul nostru genetic şi indică o nevoie vitală de progres. Noica observă undeva că moartea geniului (a „marelui profesor“, a „marelui savant“, a „marelui ideolog“) rămîne o necesitate istorică, în absenţa sa, evoluţia însăşi ajungînd în pragul crizei. O minte, oricît de valoroasă – credea filozoful –, se supune inevitabilei eroziuni biologice, atingînd momentul firesc al „plafonării“ în propria sa excepţionalitate. În situaţia respectivă, „marele profesor“ („marele savant“ sau „marele ideolog“) devine mai curînd un factor de stagnare şi chiar de represiune a urmaşilor, decît un element de progres, înlocuirea lui imediată derivînd dintr-un imperativ de supravieţuire a comunităţii şi foarte puţin din capriciile de ascensiune a aşa-zisului „lup tînăr“. Fără îndoială că, din această lege nescrisă a dialecticii modelelor spirituale, s-a născut, în timp, şi convingerea că nimeni nu este de neînlocuit, existenţa asigurînd, prin mutaţiile sale inefabile şi aparent ilogice, o permanentă înnoire a ciclurilor, a mentalităţilor şi, implicit, a generaţiilor.

Problema intervine cu adevărat cînd insul refuză să accepte circuitul natural al valorilor şi, iritat de propria perisabilitate, arată o ostilitate anormală fie faţă de cei care vin, fie faţă de cei care pleacă, punîndu-şi întrebări aberante, asemenea bătrînei din anecdota călinesciană. Astfel de ipostaze apar, de regulă, în vremuri de instabilitate axiologică, în contexte de bulversare istorică şi culturală, cînd punctele de reper sînt flexibile şi, adesea, irecognoscibile. Inutil să mai precizez că acesta îmi pare a fi portretul-robot al societăţii româneşti din prezent. Un argument este chiar violenţa confruntării dintre generaţii, în toate planurile manifestărilor socio-culturale. Nu ştiu cîţi dintre noi mai au timp să urmărească duritatea schimbului de forţe (şi, implicit, de mentalităţi) din viaţa comunităţii noastre, dar, cu sau fără spectatori, el se desfăşoară intens, oferind un spectacol complicat (în latura lui grotescă ori sublimă, depinde de unghi) care, pentru istoricii viitorului – nu am nici un dubiu – va constitui material de studiu. Unii vorbesc despre tranziţia de la un eon cultural la altul şi nu numai de la o generaţie a trecutului la una a prezentului, fapt care ar explica agresivitatea confruntărilor. Etapele în discuţie ar fi „modernitatea“ şi, respectiv, „postmodernitatea“ (în spaţiul euro-american, trecerea în chestiune a avut loc în anii ’60-’70), două modele de gîndire care, deşi nu sînt esenţial ireconciliabile, propun tipare mentaliste diferite, intrînd în interacţiune zgomotoasă, volens nolens.

Alţii, mai prudenţi, amintesc de nesincronizarea României cu nici una dintre aceste faze de evoluţie euro-americană (din cauza retardului istoric) şi, prin urmare, văd aici o confruntare între două centre ale puterii financiare, politice şi culturale: conservatorii ori „seniorii“ (adepţii unei autocraţii neaoşe, prin păstrarea variantelor de dominaţie autohtone, de inspiraţie tradiţionalistă) şi cosmopoliţii ori „juniorii“ (susţinătorii unei variante de putere actualizate, prin transplantul unor tipare internaţionale). În sfîrşit, cei mai mulţi – nu neapărat cu rafinament teoretic, însă cu bun instinct de evaluare – cred că nici unii, nici alţii nu sînt mai adecvaţi, conflictul dintre generaţii (în literatură, cultură, ştiinţă, politică ş.a.m.d.) nefiind decît un moft al substituţiei sferelor de influenţă. Ca şi baba lui Călinescu, ei se întreabă: „La ce dracu’ le mai bagă?“ Culmea, în România contemporană, nedumerirea amintită ar putea să fie legitimă.

Codrin Liviu Cuţitaru este prof. dr. la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (Catedra de Engleză). Cea mai recentă carte publicată: Istoreme, Editura Institutul European, 2009.

O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.
Viktor Orbán (9298443437) jpg
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Orbán și românii
Indiferent însă de ceea ce îl mînă în luptă pe dl Orbán, nota sa de plată e mult întîrziată.
Frica lui Putin jpeg
Cenaclul „Flacăra” 2.0
Nu, Adrian Păunescu nu a fost un „colaboraţionist”. El a fost un coautor, poate printre cei mai importanţi, al cultului lui Ceauşescu.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
O spectaculoasă prăbușire mută – o întîmplare din deceniul Iohannis
Cu adevărat uimitoare sînt căderile care nu produc niciun zgomot.
Phone Booth with Tower Bridge (36387425206) jpg
Cabina de telefon
În Marea Britanie, tradiționalele cabine roșii de telefon au devenit mici galerii de artă.
Iconofobie jpeg
Detalii complicate
Putem sesiza incongruențe multiple între omul creator și – jucîndu-ne puțin cu noțiunile – creatorul trăitor.
„Cu bule“ jpeg
Teoria chibritului
„A face teoria chibritului” e una dintre expresiile colocviale și umoristice cunoscute de toată lumea, dar pe care dicționarele noastre nu le-au înregistrat.
HCorches prel jpg
Atunci ne vom transforma într-un algoritm matematic
Nu matematica, nu fizica, nu chimia sînt cele care dau unei națiuni identitate. Ci limba, literatura, istoria, artele.
p 7 WC jpg
Crizele de astăzi sînt altfel
Crizele nu mai sînt evenimente rare și izolate, care afectează un grup restrîns de persoane.
Un sport la Răsărit jpeg
Carevasăzică, Viktor Orbán ține cu Csikszereda?
Tipul e un fabulos afacerist care foloseşte orice mijloc, orice tertip pentru a-şi mări capitalul, financiar sau electoral.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Pensionarii de la terasă
Îmi vin în minte pensionarii străini, turiști prin România anilor ’70-’80, care ne uimeau prin mobilitatea, veselia și seninătatea lor.
O mare invenție – contractul social jpeg
Jus cogens
Cine are cîștig de cauză într-un conflict? Cel care e mai puternic sau cel care are dreptate?

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.