Descoperire arheologică epocală
- dovada de netăgăduit a existenţei unui Nostradamus român -
Rîndurile care urmează imediat după acesta la care scriu chiar acum nu trebuie să fie considerate un pamflet. Ci mai mult decît atît. Şi e absolut obligatoriu să fie asumate aşa cum sînt, depozitate în unghere secrete ale memoriei, acoperite cu ceară de sigiliu, praf de amintiri neclare şi pînze de păianjen rămase din primele filme horror văzute în copilărie.
Luaţi cu febra sărbătorilor – cu ştirile despre portofoliile guvernamentale şi lipsa de spaţiu pentru toţi aleşii din cele două Camere ale Parlamentului, cu pregătirile pentru revelion şi promoţiile la tigăile inteligente –, cei mai mulţi dintre noi, ca să nu zic toţi, am scăpat o ştire uluitoare. Fiind plasată foarte tîrziu în buletinul de ştiri, vestea aceasta şocantă a trecut aproape neobservată. Ochii tuturor au fost confiscaţi de breaking news, în deschiderea ediţiei, o relatare în direct de la protestul asociaţiei conduse de Sorin Oprescu, faţă de abuzurile primarului Nicuşor Dan, care se încăpăţînează, şi la ora asta, să dărîme Biserica Sfîntul Iosif, din cauza căreia nu se mai vede o superbă clădire de birouri. După scandalul transmis live de la faţa locului, a urmat un reportaj interminabil despre lansarea volumului al patrulea din seria Istoria esteticii minimaliste în elaborarea indicatorilor macroeconomici, volum coordonat de Bianca Drăguşanu şi Adrian Cristea. Abia după vreo jumătate de oră s-a vorbit despre descoperirea epocală a doamnei profesor doctor Clisuţa Pălinceanu-Cepoi, de la Institutul de Paleontologie şi Paleoastronautică Hülyebacs Barna, din Cluj. De fapt, Cluj-Napoca e denumirea corectă a oraşului, dar asta e o altă poveste. Nimănui nu i-a păsat de incredibila descoperire. Ca de obicei, a trebuit să aflăm bomba de la BBC, două zile mai tîrziu, pentru a ne da seama de dimensiunea acestui eveniment care schimbă complet perspectiva asupra istoriei acestor meleaguri. Iată, pe scurt, povestea acestei descoperiri fabuloase.
Aflată la final de concediu în Delta Dunării, doamna profesoară Pălinceanu-Cepoi a hotărît să se întoarcă acasă, la Cluj-Napoca, făcînd un lung ocoliş, pe la Bîrlad. Domnia sa nu vizitase încă cele mai noi obiective de interes mondial deschise acolo – Acceleratorul de Particule al Institutului Internaţional de Etnologie „Păstorel Teodoreanu“ şi imensa Grădină Botanică „Aurel Vlaicu“, cea mai mare din emisfera nordică. Găsindu-se în vizită aici, la cel din urmă obiectiv, chiar înainte de plecarea spre celebra parcare robotizată a grădinii, doamna Pălinceanu-Cepoi a hotărît să mai facă o ultimă plimbare, pe aleea cu arbori Sequoia. Nici nu apucase bine să treacă de primii cinci, din cei trei sute de arbori aduşi din California, că a avut o viziune tulburătoare. La primul interviu pe care l-a acordat după miraculoasa descoperire, domnia sa a mărturisit că a văzut, dintr-odată, o lumină orbitoare, din direcţia căreia se auzea un glas vorbind în geto-dacă. Spre uluirea domniei sale, doamna profesoară a constatat că geto-daca nu diferă prea mult de limba română pe care o vorbim azi. Aproape deloc. Vocea i-a spus să se oprească şi să sape, cu oglinjoara de la pudrieră, la o adîncime de 11 centimetri, fix sub banca din stînga sa. Prinsă în transa profundă a acestei viziuni, doamna profesoară s-a conformat, şi nu mică i-a fost surpriza cînd a găsit, exact la adîncimea indicată, un vas de lut care conţinea nouă plăcuţe de oţel inoxidabil. Ulterior, Institutul de Spectrologie şi Spectrografie „Ilie Dumitrescu“ din Bîrlad avea să confirme faptul că plăcuţele erau făcute dintr-un aliaj extrem de complex, iar datarea cu carbon radioactiv a firicelelor de păr găsite în vasul de lut a arătat momentul exact al ascunderii lor. Iunie, anul 16, după Hristos.
Textele de pe plăcuţe n-au pus nici o problemă de traducere. Singura diferenţă între limba folosită în scrierea de pe plăcuţe şi cea pe care o vorbim azi este că, în geto-dacă, încă se mai folosea Acuzativul cu prepoziţie. În rest, totul e la fel. Fantastic! Tulburată de această întîmplare atît de neaşteptată, înainte de a preda artefactele în mîinile colegilor care urmau să înceapă procesul de datare, doamna Pălinceanu-Cepoi a apucat totuşi să „răsfoiască“ un pic cele nouă plăcuţe. Autorul, care se semnase pe fiecare dintre ele, era un anume Estrogeminus, după toate aparenţele poet, fiul lui Estrogenitus din Paralia, un grec, negustor de lămpi cu ulei. Prieten apropiat cu poetul Ovidiu, autorul plăcuţelor îşi făcea veacul pe litoralul pontic. La un moment dat, a vrut să viziteze un cenaclu, se spune, cel mai cunoscut din acei ani, aflat tocmai pe meleagurile Bîrladului de azi. Ajuns aici, fiul lui Estrogenitus din Paralia a avut o viziune extraordinară şi a notat totul pe aceste plăcuţe aduse, după spusele sale, de o lumină orbitoare. Posibil să fie aceeaşi din cazul doamnei Cepoi. Practic, textul este, în integralitatea sa, o sumă de profeţii despre acest spaţiu. Nu lipsesc războaiele dacilor cu romanii, atît de huliţii cumani, voievodatul lui Gelu, Basarabii, Muşatinii, ce mai, toată istoria noastră, prorocită perfect, punct cu punct.
Emoţionată, acuzînd şi o cădere de calciu, doamna profesoară Clisuţa Pălinceanu-Cepoi nu a apucat să citească tot textul de pe ultima plăcuţă. Erau înşirate mai multe nume foarte cunoscute acum. Tot ce-şi aminteşte doamna Cepoi e ceva în legătură cu Fuego, mutat la Chişinău, şi ceva care se termină cu… „unirea mult visată“. După cum ştie toată lumea, la ora asta, plăcuţele au dispărut. Au fost furate. Noroc cu fotografiile făcute de sectoristul care patrula prin Grădina Botanică, cel care, altminteri, i-a dat primul ajutor doamnei Cepoi, cînd cu căderea de calciu. Cică la anul aflăm textul complet, refăcut din fotografii. Doamne-ajută! La mulţi ani!
Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.
