Democraţia?! O prostie!

Un moft. O fiţă. Un refren rămas în minţile hipioţilor înceţoşaţi de alcool şi de droguri. Un pretext pentru toţi lăţoşii şi vagabonzii nespălaţi de prin America, să scape de armată şi să nu fie duşi, pe vremea aia, în Vietnam. Un cuvînt-cheie din proiectele europene de la ora asta, de unde rostuiesc bani frumoşi tot soiul de oengeuri inutile, care freacă menta pe banii proştilor de la Bruxelles. Pe banii papagalilor care finanţează simpozioane şi deplasări ale şmecherilor specialişti în blabla-uri, de fapt, nişte vacanţe de boieri care trăiesc împărăteşte cu marafeţii de prin proiectele astea. Şi-au luat case şi maşini, pe fundaţie, pe oengeuri, au făcut bani din ajutoare, s-au orientat rapid. Ba că România e plină de handicapaţi, ba că ungurii n-au drepturi, ba că ţiganii, vezi Doamne, sînt discriminaţi şi prigoniţi, ba că femeile nu sînt băgate suficient în seamă, ba că să nu se închidă nu ştiu care plajă, unde toţi drogaţii stau în curu’ gol, de faţă cu copiii – toate prostiile astea înseamnă democraţie? O porcărie de luat minţile, o păcăleală din care se ramifică şi alte tîmpenii care sună bine la comisiile de spart fonduri europene – egalitate de şanse, toleranţă, integrare. Care egalitate de şanse, nene?! Cu copiii ălora care au bani de put şi învaţă numai pe la Londra, în timp ce ai noştri merg la mizeriile de licee de pe-aici? Care toleranţă?! Cu ungurii care vor autonomie şi care, zi de zi, puţin cîte puţin, îşi ating scopurile, în timp ce noi sîntem sfidaţi la noi în ţară? Vrei şcoală în ungureşte? Ca ce chestie? Adică merge un român în Covasna, în România, că e în România Covasna, din cîte ştiu eu, cere o pîine şi i se spune în ungureşte că acolo nu se vorbeşte româna. Limba oficială în România e româna. La ce să înveţi tu în ungureşte? A, vrei morţiş treaba asta? Păi, de ce nu zici aşa?! Du-te, dom’le, în Ungaria, şi învaţă ungureşte pînă-ţi vine acru! Care integrare?! A ţiganilor care fură, jefuiesc şi vînd copii după bunul plac, în timp ce se dau loviţi şi discriminaţi, în ţara asta care, oricum, a devenit a lor? Că aşa crede toată lumea. Aici e ţara ţiganilor.

De-aia dau ăia din Europa bani ca la balamuc pentru simpozioane şi proiecte. Să scape de ei de p-acolo şi să-i trimită înapoi aici. Da’ ia să mai stea şi pe la ei, că pe-aici au furat destul. Ce să mai caute la noi? Să meargă în India, de unde au venit. Sau la ăştia cu democraţiile. Dacă le e aşa de drag de ei, să-i ţină acolo, nu să-i pună pachet la avion. Auzi?! Dacă zici că sînt aşa de valoroşi şi inestimabili din punct de vedere cultural, că reprezintă libertatea primordială şi nu ştiu care romantism, dacă îţi dau lacrimile la manele, de ce nu-i iei matale la tine acasă? Da’ nu le convine, că îi au şi ei pe ai lor. Negri, arabi, asiatici, toţi ăia care s-au adunat din toată lumea şi-au crezut că l-au apucat pe Dumnezeu de-un picior. Ia ţine-i la tine pe ţigani, că tot eşti ţară bogată, şi banii pe care-i pompezi în oengeurile care se dau de ceasu’ morţii de grija ţiganilor, dă-i la Catedrala Mîntuirii Neamului. Normal, nu-ţi convine. Că vin, pe urmă, catolicii şi pocăiţii tăi şi te trag de guler, că de ce le dai la ortodocşi. Şi nici evreilor nu le convine. Şi cînd ăştia, care conduc lumea, ridică un pic din sprînceană, nu mai eşti aşa de viteaz cu democraţia occidentală. Te faci că plouă. Cum ai făcut şi după război, cînd n-a îndrăznit nimeni să se pună cu comuniştii care au luat juma’ de Europă. Trei lulele, trei surcele, cîteva simpozioane de ochii lumii, un protest ici, unul colo, să nu se spună că s-a stat cu mîinile-n sîn, şi gata. Te-ai spălat pe mîini şi te-ai rezolvat cu Cortina de Fier. Şi, la noi, care democraţie, nene?! Asta de după Ceauşescu, cînd nu contează cine vine la putere, că toţi sînt la fel, puşi pe haiduceală, întîi să recupereze rapid ce-au băgat ca să intre în politică, şi pe urmă să pună şi de-o parte, că nu se ştie cît ţine coşmelia? Ca ce chestie să mă mai duc la vot? Cu mine sau fără mine, tot ei ies. Să votez ca să ce?! Ca să plece o tură de hoţi şi să lase locul altora, şi mai fomişti? Nu, nenică, eu nu mai pun botu’ la aşa ceva. Să se aleagă ei între ei, acolo, cu proştii care merg la vot, şi pe mine să mă lase în pace. Vrea statul să mă fure, ca să se îmbogăţească tiriplicii ăia? Eee, lasă să vezi cum îl fur şi eu pe domnul Stat, de n-are aer. E concurs – care fură mai bine de la ălălalt? Păi, atunci, concurs să fie, vere! Pe ei, o dată la cîţiva ani, tot îi mai mişcă de p-acolo, că trebuie să vină la rînd ăia care au aşteptat, lihniţi, la coadă. Da’ pe noi nu ne mişcă nimeni de-aici. Noi avem vreme. Ia să vedem cine cîştigă la concursul ăsta. 

Nici măcar n-am mai pus ghilimele pentru că am depăşit cu mult limita citatului. Nu mai e vorba doar de o tranşă decupată din expresia gîndirii unei persoane sau a unui grup, ci e replicarea unui curent de gîndire, a unei energii mentale care circulă, cu un dinamism nemaivăzut, în nişte spaţii cu mult mai largi decît am fi dispuşi să credem. Sigur, un cusurgiu ar putea să spună, pe bună dreptate, că nu contează dimensiunea ariei de acoperire. Un citat e… un citat. Aşa e. Însă am vrut să subliniez, prin absenţa ghilimelelor, tocmai anvergura fenomenului, dimensiunea incredibilă pe care o capătă, de la o zi la alta, golirea de semnificaţie a democraţiei. Puţină lume mai are chef să accepte faptul că acest termen se defineşte în fiecare zi, că lucrul la temeliile definiţiei sale nu se încheie, de fapt, niciodată. Singura speranţă împotriva fatalismului endemic de pe aici era Europa. Cu instituţiile sale, cu presiunea lor, cu decizia fermă de a rezolva odată lucrurile. Aici, vă propun un citat, bine delimitat, de data asta, dintr-un interviu pe care scriitorul albanez Ismail Kadare l-a acordat în 2009. Se referea la Europa şi la Balcani. „Suferim de indecizia ei în ceea ce ne priveşte. Este o politică adeseori contradictorie, ilogică. Ţările europene ne vor şi nu ne vor în Europa. Acest fapt creează în această peninsulă, care este într-o stare neliniştită, o oboseală de democraţie.“ 

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.