Declinul sarmalei

Miroase a petarde peste Munţii Carpaţi, acum a stat Zăpada s-a mai aşezat Iară lumea a plecat... Avertizaţi pe toate canalele radio şi TV că "teroarea albă" revine (Fraţi români, fulgi necruţători de zăpadă se pregătesc să lovească din nou ţara noastră!), turiştii sărbătorilor au luat cu asalt şoselele încă de pe 2 ianuarie ca să apuce să se adăpostească din vreme, iar pe 3, Valea Prahovei arăta de parcă era ziua exodului naţional. Duminica s-a aşternut albă şi calmă peste o natură care sărbătoarea parcă revelionul chelnerilor, răsuflînd uşurată că, în sfîrşit, au plecat clienţii zurbagii. Ce au avut deosebit aceste sărbători faţă de cele din anii trecuţi? Păi, mai întîi de toate, au fost mai lungi - motiv de pregătiri mai febrile pentru a nu pierde o astfel de ocazie. Sărbătorile de anul acesta au fost astfel mai compulsive parcă decît alte dăţi: Vin sărbătorile! şi Vine zăpada! i-au pus pe români într-o stare de excitaţie între panică şi extaz, o combinaţie emoţională ce se cerea defulată cu orice preţ (la propriu şi la figurat). S-a cumpărat deci tot ce se putea cumpăra, s-a închiriat, deplasat, combinat, înjurat, felicitat, iar în final s-a petardat totul. Atîta fum şi zgomot n-am mai văzut de la transmisiunile în direct ale lui Adelin Petrişor! S-a mai întîmplat însă şi altceva sau, mai exact, a devenit ceva mai evidentă o tendinţă ce pare să pună stăpînire peste festivul românesc din ultimii ani: sărbătoarea începe să iasă din casă şi să pună stăpînire pe străzi, autarhia ei uşor patriarhală şi domestic-privată face mai mult loc unei dimensiuni publice. Chiar dacă avînd în spate raţiuni mai degrabă privat-electorale ale edililor şi baronilor locali, sărbătorirea Revelionului în piaţa publică a căpătat în anul acestaproporţii de masă. După cum se exprima o tînără, "nu am mai putut să stau în casă, că aveam senzaţia că se întîmplă ceva afară". De sărbători totdeauna ai impresia că "se întîmplă ceva", dar nu este totuna dacă ai impresia că acest ceva nu se poate întîmpla decît "acasă" sau se întîmplă mai degrabă "afară". Această ieşire din domestic nu înseamnă însă neapărat ocuparea pieţei publice. Pentru cîteva mii de euro cu care ar fi putut face ocolul pămîntului, cei interesaţi s-au putut face văzuţi şi admiraţi în public în staţiuni şi aşezăminte special concepute în acest scop. Petrecerea sărbătorilor în noile familii ale firmelor este şi ea o variantă, tot mai gustată şi răspîndită, de convertire publică a sărbătorii. Pe de altă parte, "casele de recuperare şi pregătire profesională" pe care şi le-au ridicat toate regiile, ministerele şi direcţiile în toată ţara, au fost şi ele pentru "bugetari" ţinta mult rîvnită a unor mese neo-tovărăşeşti, cît se poate de liber consimţite însă de data aceasta. Schimbările de sociabilitate - iar sărbătorile sînt un excelent indicator în acest sens - ne spun poate cel mai mult despre schimbările profunde de societate. Deocamdată nu avem o imagine cît de cît clară despre cum îşi mai petrec românii sărbătorile în ultima vreme, dar fie şi simplele impresii cu care trebuie să ne mulţumim sugerează destul de clar o schimbare de proporţii. În acest sens, "Observatorul" Antenei 1 ne-a anunţat în prima zi a anului că de această dată românii au fost mai prudenţi cu sarmalele decît cu petardele, accidentele culinare de la masa de acasă fiind comparativ mai puţin numeroase, în timp ce accidentele explozive de pe străzi s-au înmulţit. Nu sînt convins că această ştire se bazează pe o adevărată statistică, dar impresia este că s-ar putea să fie adevărată: sarmaua domestică şi patriarhală cedează monopolul sărbătorescului!