De la mansarda înăbuşită la dormitorul regal

Publicat în Dilema Veche nr. 598 din 30 iulie - 5 august 2015
Reacţii omeneşti jpeg

Vară fiind, voi continua să povestesc despre hoteluri. Săptămîna trecută scriam despre cum sînt văzute ele de un

, un recepţioner, devenit celebru prin relatările sale literaturizate. Hotelurile pot fi nişte afaceri pe cît de organizate, pe atît de flexibile în privinţa serviciilor disponibile. Nu vă mulţumiţi niciodată cu o cameră inferioară, ne sfătuieşte Jacob Tomsky, daţi-i un bacşiş pe loc recepţionerului. E soluţia prin care puteţi descoperi ce comori ascund hotelurile. 

Desigur, unele ascund şi comori pe care nu ţi le doreşti. Am avut destule experienţe cu hoteluri văzute pe Internet şi cu rezervări online. M-am specializat în descoperirea viciilor reale din spatele pozelor strălucitoare şi al reclamelor de pe site-uri. De asemenea, am început să interpretez destul de bine comentariile afişate ale oaspeţilor şi să compar impresiile lor cu dorinţele mele. Acum vreo opt ani însă, eram mai puţin avizat. Şi cînd soţia mea a rezervat o cameră la un hotel din Amsterdam, care nu părea foarte scump, bun şi central, n-am stat să analizez prea mult lucrurile. Faptul că fiecare cameră era aranjată în mod diferit şi că fiecare purta numele unei flori nu m-a impresionat, dar nici nu m-a pus pe gînduri. E marketing, mi-am zis. La urma urmelor, ce putea fi rău într-o ţară aşa de civilizată, la un hotel obişnuit care nici nu era prin apropierea cartierului roşu? 

Am ajuns aşadar la Amsterdam, cu soţia şi copilul care avea vreo şapte ani, curioşi să vedem muzeul Van Gogh, muzeul Nemo, Rijksmuseum, canalele, portul… 

Ştiam că nu e cazul să folosim maşina în acel oraş şi că trebuia lăsată de la început într-o parcare. Prima surpriză, chiar dacă nu total imprevizibilă, a fost preţul acelei parcări. Ţin minte şi astăzi suma: 36 de euro pe zi. Am glumit, spunîndu-ne că era aproape cît cazarea unei persoane la un hotel de două stele, în condiţiile în care maşina n-are nevoie de baie, televizor, prosoape sau cearceafuri curate.

Ajunşi la recepţia cochetului hotel, am avut o a doua surpriză. Una mai discretă. Recepţionerul avea ceva în nas. N-am văzut bine ce, de prima dată, şi mi-a fost jenă să mă uit mai atent. Era ca un ac cizmăresc auriu, înfipt perpendicular în cartilajul dintre nări şi care ieşea afară pe sub ele, obligîndu-le marginile exterioare să stea, oarecum, suflecate. Un soi de piercing, cum nu mai văzusem însă vreodată. Ei bine, mi-am zis, e normal, Olanda e mereu cu moda înaintea noastră. Dar, în ciuda asumării şi înţelegerii depline a propriilor mele limite de om născut într-o ţară marginală, şi fostă comunistă pe deasupra, cu greu am reuşit să comunic şi să-l privesc în ochi pe acel personaj care-mi rînjea cu nasul. Nu doar că lipsa de simpatie părea să fie reciprocă, dar am avut şi o mică dispută. Eu mi-am exprimat îndoiala cînd mi-a spus că-mi va elibera imediat o garanţie bănească destul de importantă pe care o reţinuse în momentul rezervării. Ştiam din experienţă că „imediat“ poate însemna cîteva săptămîni şi chiar aşa s-a şi întîmplat. 

În fine, am primit cheia şi am început trambalarea valizelor pe scările înguste şi abrupte, specifice imobilelor din Amsterdam. Pe măsură ce urcam, temperatura creştea. Cu greu am ajuns în cele din urmă la mansardă, unde ne aştepta camera denumită Floarea-Soarelui, vopsită în galben şi verde şi unde era o zăpuşeală de nedescris. Sub acoperişul pe care bătea soarele, cele 17 grade din stradă se transformaseră în 30.  Geamul deschis nu avea nici un efect, iar aerul condiţionat nu pornea cu nici un chip. Încăperea era mai degrabă un fel de debara în ale cărei unghere se aflau nişte paturi înguste şi aparent fragile. Mirosul floral de care se vorbea pe site bătea uşor înspre mucegăială umedă. A trebuit să fac drumul din nou la vale pînă la „Nas Răsfrînt“ pentru a-l înştiinţa că nu merge aerul condiţionat. Mi-a spus că ştie că e stricat, dar că nu-l poate repara. Bine-bine, atunci dă-ne altă cameră. Mi-a răspuns că toate celelalte erau ocupate. Cu multă greutate am reuşit să obţin de la el un ventilator. 

A doua zi, la micul dejun, din bucătăria aflată la subsol, ne-a întîmpinat o cucoană, probabil patroana, cu părul despletit, într-o rochie vaporoasă tot despletită, ultra-amabilă, dar cu gesturi de femeie fatală ieşită la pensie. Îţi crea senzaţia că tocmai ai dormit cu ea în pat. Mi-am zis că ştiam unde a lucrat înaintea afacerii cu hotelul. Eram răutăcios după noaptea din mansardă. Şocul adevărat a venit însă în sala de mese. Un salon strîmt şi întunecat, în acelaşi subsol cu bucătăria. La mese şedeau cupluri de cîte doi bărbaţi. Într-un loc era chiar şi un trio. Privirile lor insistente mi-au înroşit urechile. Mă simţeam ca şi cum aş fi avut pene în loc de păr. De fapt, pare-se că eram chiar cel mai tare. Păi, venisem în acel loc destinat, după toate aparenţele, cuplurilor de bărbaţi, cu soţia şi copilul. Aşa ceva nu mai pomeniseră nici ei. Nu avusesem nici o bănuială cînd rezervasem hotelul. Am mîncat cu noduri. 

Cînd am ieşit de acolo, ne-am dus direct la un

turistic şi ne-am interesat de un alt hotel. I-am povestit omului de la birou întreaga tărăşenie şi el a început să dea din cap, în semn de dezaprobare la adresa acestui tip de hoteluri şi sugerînd că nu sîntem primul caz. Aflînd cîţi bani am dat pentru o noapte, ne-a spus că la exact acelaşi preţ ne poate găsi ceva mult mai bun. Eram sceptici, dar cînd am intrat în holul noului hotel ne-a venit inima la loc. Era cu totul altceva. Camera foarte mare şi luminoasă avea vedere spre parc. Un pat imens cu saltele umflate pînă spre tavan dădea impresia de dormitor regal, deşi totul era foarte modern. Din tăblia de la picioarele patului ieşea la comandă un televizor plat, cu ecran de-a dreptul cinematografic. Baia era placată cu marmură neagră, în contrast cu două chiuvete albe din porţelan, ca nişte boluri vrăjite. Cada cu jacuzzi era enormă, iar pălăria duşului te ducea cu gîndul la un sombrero. Mai mult, în baie era un vas cu trandafiri naturali. Un parfum abia simţit dăinuia peste tot, ca o boare. Omul de la punctul turistic restabilise imaginea ţării sale. Pe Internet, noi singuri n-am fi găsit în veci o asemenea ofertă. Atunci am înţeles că, şi în Occident, industria asta hotelieră e cît se poate de labirintică.  

O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Skynet dă în bobi*
Tehnologiile avansate vor continua să evolueze și să aibă un impact major asupra societății.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Dubla măsură
Să ne înțelegem: nu vreau să-i evacuez nici pe Marx, nici pe Engels, nici pe G.B. Shaw, pe Sartre, pe Éluard sau pe Aragon din lista de repere semnificative ale culturii europene.
Frica lui Putin jpeg
Regii, vecinii noștri
Dacă acestea sînt așa, înțelegem pasiunea modernă pentru monarhia constituțională. Cu regii și prinții Angliei mai ales sîntem toți „vecini” prin intermediul presei, al Internetului și acum, iată, al unei cărți.
m simina jpg
La Azuga (II)
Din păcate, după cel de-al Doilea Război Mondial noul regim politic din România a căutat să minimalizeze contribuția monarhiei în istoria țării.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ce oameni avem, ce oameni sîntem
Și în UE, relațiile dintre state au o bună doză de răceală și de cinism.
Iconofobie jpeg
Puțină genetică … literară
„Gena” funcționează, în acest context, asemenea sorții implacabile din tragedia antică. Devine fatum malus, predestinare obtuză.
„Cu bule“ jpeg
Paranghelia la discotecă
Descoperisem mai întîi un film grecesc din 1980, cu titlul în original Paranghelia, în care conflictul era declanșat de comandarea (= paranghelia) de către protagonist a unei muzici anume, într-un local.
HCorches prel jpg
Ca un cuțit de bucătărie proaspăt șters
Mircea Cărtărescu, în cîteva fraze, a spus, așadar, niște adevăruri tranșante și care trebuie rostite de o voce cu autoritatea lui.
radu naum PNG
Scapă Halep?
Există puţine certitudini în cazul controlului pozitiv cu Roxadustat al Simonei Halep, dar un lucru e sigur: orice ar fi, nu putem fi obiectivi.
p 7 WC jpg
A discreditat prăbușirea FTX „altruismul eficace”?
În cazul lui Bankman-Fried, riscul nu viza doar propria sa avere, reputație și poate chiar propria libertate.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Exploratorii existenței
Kundera nu extinde aceste observații și asupra altor acte artistice, dar cred că și în pictură, de exemplu, pot funcționa aceleași mecanisme.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Un an special pentru noi
Am trecut prin toate cele ale României. De 30 de ani, nimic din ce este românesc nu ne este străin.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.