De ce (să) nu citim?

Publicat în Dilema Veche nr. 552 din 11-17 septembrie 2014
Din amintirile unui cobai jpeg

Fiecare are propria tablă de valori cardinale. Pentru unii, ce contează cel mai mult la semeni e inteligenţa. Ei împart lumea, în consecinţă, în „deştepţi“ şi „proşti“. Alţii judecă oamenii, în primă instanţă, după cum au sau nu au caracter. Alţii văd lumea prin grila „generos“ sau „meschin“. Alţii disting între descurcăreţi („şmecheri“) şi înnămoliţi („fraieri“).  

La vremea adolescenţei şi a tinereţii, în România ceauşistă a anilor ’70 şi ’80, eu puneam pe primul loc disponibilitatea pentru lectură. Eram convins că între cei care citesc şi cei care nu citesc se trasează linia de demarcaţie dintre umanitate şi contrariul ei. N-aş fi luat cu mine în ruptul capului pe o insulă pustie o persoană nededată lecturii, nici măcar de-ar fi fost Marilyn Monroe. Aş fi ales, în loc, o carte. Probabil şi din cauza felului în care arăta lumea în care eram nevoit să trăiesc şi să cresc, mi se părea că a te refuza cărţilor înseamnă să-ţi ratezi unica şansă de a accede la sau de a rămîne în umanitate.

Greşeam, de bună seamă.

Cît am fost profesor stagiar într-un orăşel din Prahova, în perioada „marilor descoperiri“ aşadar, aveam să cunosc şi aversul, şi reversul medaliei. Predam la „clase de sacrificiu“, cum primea orice nou venit, şi era un coşmar. Problema nr. 1 era cum să ieşi teafăr de la ore. Mulţi dintre elevi aveau cazier. În orice caz, mai nimeni nu era nici interesat, nici capabil să înţeleagă ce le cerea programa să înveţe. Pierduseră trenul de mult şi nu-i mai aştepta nici un vagon de rezervă în gară, aşa că se tîrau prin şcoală în cel mai bun caz resemnaţi, de regulă însă cu acea recalcitranţă a adolescenţilor puşi să facă lucruri pe care le percep ca absurde şi umilitoare. Soluţia mi-a dat-o, întîmplător, Shakespeare. Nu mai ştiu cum mi-a venit ideea să le povestesc una dintre piesele lui, nici care era. Cert e că, mai bine de un trimestru, le-am depănat aproape toată producţia dramatică a genialului brit – cu ajutorul lui Charles Lamb, să-i dea Dumnezeu odihnă veşnică pentru ale sale Tales from Shakespeare. Era momentul de graţie al orei, care aşeza peste clasă o tăcere fascinantă. (Peste mulţi ani, am ascultat la Universitate conferinţa unui cambodgian despre cum supravieţuise revoluţiei Khmerilor Roşii. Încarcerat, cîştigase bunăvoinţa paznicilor lui, puştani care făceau legea cum le trăznea, împuşcînd orice deţinut îi călca pe nervi. Izbutise să rămînă singurul în viaţă din celula lui povestindu-le gardienilor din ce citise pentru propria-i meserie, ascunsă cu grijă altminteri: profesor de engleză. Şeherezada are o mie de chipuri!)

Dar am cunoscut şi reversul. Un coleg, profesor de sport, inteligent şi cultivat, m-a chemat într-o seară la cenaclul local. Am fost torturat ore în şir cu diluvii de versuri, faţă de care dragul nostru poet interbelic Vasile Militaru ar fi trecut drept un T.S. Eliot valah. Şi, în calitate de oaspete de onoare, a trebuit să şi comentez lecturile, simţind cum la orice încercare de a coborî sub plafonul laudelor entuziaste stăteau să izbucnească puhoaie de lacrimi. În final, între patru ochi, colegul mi-a revelat sensul lecţiei pe care tocmai mi-o predase. Vezi, asta facem noi, cu nobilele noastre intenţii profesorale: creăm nişte nevoi pe care oamenii n-or să fie niciodată în stare să le satisfacă. Îi facem nefericiţi. „Ţal!, nene Iancule“ – mi-am zis şi eu, în gînd, luîndu-mi rămas bun de la cinicul amfitrion.

În timp, m-am convins că există şi oameni citiţi de o calitate jalnică şi „inculţi“ admirabili. E o crasă banalitate, pe care însă, avînd o anumită formaţie, o descoperi cu greu. Uneori, niciodată. Lectura nu-ţi dă nimic de-a gata. Nu e o certitudine. E o promisiune. O şansă.

Există, nu mai vorbesc, o largă şi policromă patologie a lecturii. Chestia nostimă e că de ea nu s-au ocupat doar specialiştii en titre – psihologii, sociologii, pedagogii –, ci şi scriitorii înşişi. Noxele, abuzurile, devianţele pasiunii pentru citit au fost descrise în fel şi chip, în registru burlesc, eroic-comic, ironic, dramatic, tragic, chiar de către cei a căror existenţă devine caducă în absenţa ei. Sminteala lui Don Quijote, bovarismul Emmei, maniacalitatea Autodidactului din Greaţa lui Sartre, inumanitatea sumbră a profesorului Peter Kien din Orbirea lui Canetti, stranietatea presatorului de hîrtie din O singurătate prea zgomotoasă de Bohumil Hrabal... Ridicolul infantil al amorului inspirat de Les aventures de Télémaque, fils d’Ulysse, povestit de Kogălniceanu în Iluzii pierdute, aiureala Elenei, protagonista bovarică a piesetei lui Costache Caragiali, Îngîmfata plăpămăreasă („O, frumoasă istorie, romanţa lui Arghir... Săracu, cîte n-a suferit pentru amor! (…) Zău, nu este mai mare fericire decît să ştie cineva carte.“), autoinstrucţia malefică a lui Dinu Păturică din Ciocoii vechi şi noi, care-şi întăreşte proiectele parvenirii cu o bibliotecă întocmită ad usum, fanfaronada Ziţei din O noapte furtunoasă („Eram ambetată absolut. «Dramele Parisului» cîte au ieşit pînă acuma le-am citit de trei ori. Ce să fac? N-aveam ce citi.“)…

Este adevărat. Lectura poate şi să sucească mintea, şi să încîlcească inima.  

Citim, spuneam data trecută, ca să ne facem locul în care să putem locui. Dar s-ar putea să ne trezim că în casa astfel construită nu mai găsim drumul de la pat la uşă. Sau că avem atîta loc în ea de bate vîntul.

Nu este, cred, motiv de îngrijorare. Răspunsul îl găsesc, eu unul, tot în Shakespeare, în acel monolog al Părintelui Laurence din Romeo şi Julieta, în care acesta meditează, privind la ierburile de leac adunate în coş, la felul de a lucra al naturii: „Within the infant rind of this small flower / Poison hath residence, and medicine power“ („E şi-un balsam de leac într-un caliciu / Al unei flori gingaşe, şi-i otravă“). Sau în Faust. Sau în, vai!, alte scrieri cărora le datorez ceea ce sînt.

Altceva mă preocupă mai mult decît relele întrebuinţări ale cărţilor. Pentru asta, e un antidot. Să înveţi să citeşti. Nu-i uşor, dar e posibil. Şi şcoala ar avea de ce interveni aici.

Ce mă îngrijorează pe mine, în schimb, este mai puţin faptul că cititul ar avea „factori de risc“ inerenţi, cît ideea, tot mai larg răspîndită, că ar fi devenit, în vremea din urmă, o activitate revolută, menită unui venerabil cimitir al dinozaurilor. Despre asta, însă, data viitoare.

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

O mare invenție – contractul social jpeg
Se poate trăi și sub dictatură?
Fără această probă, argumentele celor care apără Justiția și judecătorii își pierd credibilitatea.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Resemnare
Turcia e doar încă un teren de luptă dintr-un război care se poartă intens de-a lungul și de-a latul lumii.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Un „dezavantaj” avantajos
Pe scurt: nu sîntem de acord ca, dacă 25 de parteneri ne vor în Schengen și doi nu, dreptatea să fie de partea celor doi.
Frica lui Putin jpeg
Non scholae...
Cîți nu scriu cu duiumul postări agramate și totuși se fac înțeleși, dovadă că primesc like-uri și au și urmăritori din belșug.
index jpeg 5 webp
James Bond și fabrica de ciocolată a lui Charlie
Oricum, ce altceva este un spion la scara istoriei, dacă nu un copil mare care știe cum să (se) joace, nu-i așa?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Pierdut respect. Găsitorului, recompensă!
Ce a produs această schimbare din ce în ce mai accelerată în ultimii zece, douăzeci de ani?
„Cu bule“ jpeg
Curriculum vitae
În perioada comunistă, formula latinească s-a folosit mai puțin.
HCorches prel jpg
Undercover agent
Redați-le profesorilor demnitatea.
p 7 WC jpg
Alunecînd treptat spre distopie
Legea IA europeană, care urmează să fie finalizată în cursul acestui an, interzice explicit utilizarea datelor generate de utilizatori în scopul „clasificării sociale”.
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Mai sînt destui care cred că americanii nu au fost pe Lună, că totul ar fi fost o mare păcăleală, o făcătură de Hollywood.
index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?

Adevarul.ro

image
Cine a fost Vera Putina, presupusa mamă biologică a liderului de la Kremlin
Vera Putina, care a murit, miercuri, 31 mai, la 96 de ani, a ieșit din obscuritate în 1999, pretinzând că este mama biologică a lui Vladimir Putin, pe care a pretins că l-a abandonat când era copil.
image
Frații Tate și interlopii din „Familia DMS“, un sindicat de crimă organizată din România
Andrew și Tristan Tate, anchetați pentru trafic de persoane și viol, au câștigat bani din săli de jocuri de noroc în colaborare cu cel mai mare sindicat de crimă organizată din România, arată o investigație realizată de Rise Project.
image
Ce zodii sunt adevărate mașini de făcut bani. S-au născut pentru asta
Unii dintre nativii zodiacului se mulțumesc cu un serviciu sigur și cu un venit stabil, în timp ce alte semne zodiacale sunt făcute să producă bani pe bandă rulantă.

HIstoria.ro

image
George Gershwin și visul american
George Gershwin (1898-1937) a marcat scena americană la începutul secolului XX.
image
De ce se urau de moarte Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş. Duşmănia lor apare într-un document de la Vatican!
Vlad Ţepeş, domn al Munteniei în trei rânduri, şi Ştefan cel Mare, voievodul care a condus Moldova timp de aproape jumătate de secol, au avut relaţii sinuoase, în funcţie de conjunctura politică a vremii şi de interesele administrative.
image
Château La Coste, în Provence: ce descoperire!
Ce e, până la urmă, Château La Coste? Un spaţiu magic, construit în jurul unei îndeletniciri cu tradiţie: facerea vinului.