De ce (să) citim?

Publicat în Dilema Veche nr. 551 din 4-10 septembrie 2014
Din amintirile unui cobai jpeg

Ştiu că nu voi mai citi niciodată cu aceeaşi intensitate cu care citeam la 15-20 de ani.

„Cu Rudiger din lume virtutea a dispărut.“ E un vers din Nibelungii. Nu mai ştiu cine e Rudiger. Un personaj secundar care moare, la un moment dat, eroic. Dar ţin minte exact stupoarea încercată cînd am dat peste acest vers. Era vorba despre mult mai mult decît încîlcelile amoroase sau ambiţioase ale unor Brunhilde şi Krimhilde. Aveam în faţă povestea prăbuşirii unei lumi. Urma să-l ascult pe Wagner, să-l citesc pe Nietzsche. Aveam un vers de care să mă reazem. Ştiam că a spune „Cu Rudiger din lume virtutea a dispărut“ e o hiperbolă, nici măcar una foarte ingenioasă. Dar asta nu prea avea importanţă. Simţeam că cel care va fi rostit cuvintele respective era cutremurat de sensul lor literal. Şi mă făcea să simt acelaşi lucru.

„Ripeness is all“ – spune Lear, rătăcind, fără adăpost, în voia furtunilor. O spune în faţa nebunului? A lui Edgar – aşa se chema cel care îi rămîne alături în pribegie? Nu mai ştiu. E o replică ce poate fi înseriată – cu siguranţă şi este – în antologiile de maxime şi cugetări, printre sute, printre mii de alte rostiri pline de miez. Însă nu faptul că Shakespeare e o sursă prodigioasă de aforisme mi-a ţintuit atenţia. Din povestea copilărească a sării în bucate, Lear mă azvîrlea în neliniştile adînci ale maturizării, ale luptei cu timpul care, în adolescenţă, nu prea are deloc răbdare. Şi, altminteri, cum poţi transporta întreaga încărcătură a unei rostiri atît de simple, în limba română? Avem o sumedenie de traduceri minunate din Shakespeare. Puteam să verific – şi am făcut-o, de bună seamă – ce echivalenţe i s-au dat în româneşte. Însă ea aşa mi-a rămas încapsulată în memorie, strîngînd în ea o forţă de sugestie care mă face şi acum să tresar cînd îmi revine în gînd: Ripeness is all. Tot aşa cum, repezindu-mă să recitesc Moby Dick în varianta integrală, nu cea pentru copii – ce blasfemie! – cu care am avut primul contact, am păstrat în cap celebra formulă de deschidere, în versiunea originală: Call me Ishmael.  

„Sufletul tău cel păcătos.“ Asta îi spune colonelului Procolo un personaj enigmatic, cînd colonelul îl întreabă ce are în lada pe care o trage după el cu căruţa, pe potecile pădurii. Iar cînd rosteşte aceste cuvinte, insul deschide capacul lăzii, din care izbucneşte un stol imens de fluturi. Este, evident, un simbol. Poate nu cel mai important din Secretul pădurii bătrîne, de Dino Buzzati. Din acest simbol curge una dintre poveştile care se întretaie în lupta pădurii cu proprietarul acesteia, colonelul Procolo, care i-a pus gînd rău. Fluturii vor depune larve, din care vor ieşi ichneumonide, fiinţe de-o zi, care... Cum se joacă Buzzati la graniţa dintre simbolic, fantastic şi fabulos poate fi subiectul unui seminar de tehnici narative sau suportul unui curs de scriere creativă. Nu asta contează însă. Pentru mine, ce a contat a fost revelaţia deschiderii către un adevăr imediat şi acut, intens personal, a unei poveşti în care imaginaţia îşi dă frîu liber.

„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată.“ La vîrsta la care începi să frămînţi întrebările despre sensul vieţii. Cînd ţi se spune că ce ai de făcut, în primul rînd, e să înveţi, pentru că îţi va folosi, cît nici nu te aştepţi, în viaţă. Un oximoron, aşadar. Înveţi să trăieşti, nu să mori. Şi totuşi, se pare că Eminescu a intuit că lucrurile nu stau chiar aşa. Iar figura de stil, care va fi fost ea, păleşte în faţa acestei intuiţii: moartea îşi are şi învăţul, şi dezvăţul ei.  

Mă opresc. N-am de ce să vărs cititorilor sacul meu plin de semiamintiri literare: jumătate memorie, jumătate uitare.

Pentru foarte mulţi oameni, literatura e un fel meşteşugit de a răsuci cuvintele. „Cuvinte potrivite“ – asta se învaţă în şcoală, într-o manieră care l-ar umple de furie şi de dezgust pe Arghezi. Hiperbole, aforisme, simboluri, oximoroane – tot arsenalul. Însă ce căutăm atunci cînd citim scrieri beletristice pare să fie cu totul altceva.

De ce oamenilor le place, de atîta amar de vreme, să spună, să scrie, să asculte sau să citească poveşti scornite nu e clar nici pînă azi. S-a spus că ar fi înrudite cu istoria şi că sînt, în felul lor, mai adevărate decît aceasta, dat fiind că relatările istorice sînt constrînse să se mărginească la ce s-a întîmplat, în timp ce o poveste bine ticluită istoriseşte ce ar trebui să se întîmple, sub semnul necesarului şi al verosimilului. S-a spus despre unele dintre ele că, prin mila şi teama pe care ni le stîrnesc, ne purifică de propriile emoţii. S-a spus că ne readuc la condiţia noastră primară, refăcînd „strigătul originar“ al omenescului din noi. Că ne dezbară de egoismul în care ne îngroapă viaţa de zi cu zi. Că ne ajută să dăm sens lumii în care trăim. Că ne oferă un spaţiu de simulare, ca cel în care se antrenează astronauţii, în care să ne putem exersa liber capacitatea de a ne trăi propriile existenţe. Că hrănesc una dintre aplecările noastre native definitorii, curiozitatea. Că ne îndrumă spre o înţelegere deliberativă a lumii, ridicîndu-ne deasupra poncifelor şi a locurilor comune. Că ne pun la dispoziţie un rezervor inepuizabil de alternative pentru ideile şi credinţele noastre, atunci cînd valabilitatea acestora începe să se erodeze. Că ne ţin treze imaginaţia şi creativitatea, de care avem în permanenţă nevoie. Că ne ajută să visăm. Că ne deschid căi neaşteptate cunoaşterii de sine. Că ne fac mai înţelegători şi mai toleranţi faţă de ceilalţi. S-a spus cam totul pe tema asta şi încă pare a fi insuficient.

Onest ar fi să mărturisim că nu ştim exact de ce e importantă lectura scrierilor literare, în formarea unui elev. Dar că ştim, din experienţă – a noastră, a celor de dinaintea noastră – că ea are efecte profunde şi de durată. Restul e o largă enumerare. O poveste, la rîndul ei.

Dacă aş fi pus în situaţia de a-i explica unui tînăr de 15-20 de ani de ce e bine să citească, probabil primul lucru pe care i l-aş spune este că mai tîrziu va fi prea tîrziu. Nu e un răspuns foarte convingător, dar e cel puţin cu certitudine adevărat.

E ca atunci cînd îţi faci o casă. Nu toţi ne dorim palate, dar vrem cu toţii o locuinţă în care să nu ne frecăm umerii de pereţi, atunci cînd ne mişcăm.

Citim ca să ne facem locul în care să putem locui.

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?
Frica lui Putin jpeg
La ce e bună literatura
După ce, săptămîni, luni, ani, ai citit o sumedenie de cărţi și de autori, ba chiar o bibliotecă întreagă, încă nu ți s-a aprins becul?
index jpeg 5 webp
Bujorul, zeii greci și familia de’ Medici
Ce ar fi crezut doamna de’ Medici despre asta oare?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Limba lui Dalai Lama. Ce nu-i șade lui bine?
Te împărtășești, bine, nu, nu. Cînd am încercat să le explic grecilor cum e cu „paștile” la români, s-au… crucit!
„Cu bule“ jpeg
A fi paletă
E posibil ca de la asemenea metafore glumețe să se fi extins folosirea lui paletă, atît cu sensul mai general „prost”.
HCorches prel jpg
Premii sau condamnări la tristețe?
Pare că și-ar putea lua zborul în orice clipă, că s-ar putea înălța de la pămînt, așa firavă cum e și plină de emoție.
IMG 8779 jpeg
p 7 White Cube WC jpg
A lua în serios trauma colonialistă a Europei de Est
Cînd e vorba de a construi un asemenea domeniu anti-imperialist, Vestul european are multe de învățat de la Est.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Profesori de neuitat din liceu
Astăzi nu găsesc răspuns la întrebarea dacă, dintre mulții profesori pe care i-am tot avut, o fi fost vreunul mai bun decît el.
image png
Cum peticim ruptura stat-privat
Mai mult, creșterea salariilor în sectorul public din ultimii ani a creat o concurență neloială cu mediul economic.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Te poți desprinde de tehnologie? (2)
Ne putem despărți de tehnologie? Nu. Dar tehnologia ne poate despărți de oameni. Sau măcar încearcă.

Adevarul.ro

image
Carla’s Dreams, criticat dur: „Răutăcios, antipatic, poate lipsit de educație, puțin fals și dezamăgitor”
Realizatorul a fost invitatul emisiunii realizate de Cătălin Măruță în cadrul căreia a acceptat să participe la rubrica „Spui tot sau îți ia gura foc?”.
image
Român păcălit în Turcia cu implanturi de păr. Țeapa este de mii de euro. „Ce scrie pe factură?“
Pățania unui român care s-a dus în Turcia să facă implant de păr a fost povestită pe Facebook de o rudă. Omul a fost înșelat cu mii de euro și acum nu mai știe cum să-și recupereze banii.
image
Boala neurologică rară de care suferă Celine Dion, explicată de un medic. „Transformă oamenii în statui”
Celine Dion a anunțat că și-a anulat actualul turneu mondial din cauza problemelor de sănătate pe care le are. Cântăreața celebră a anunțat la sfârșitul anului trecut că suferă de sindromul „Stiff Person Syndrome”, anulând astfel câteva date din turneul din Las Vegas.

HIstoria.ro

image
Autoportretul lui Vincent van Gogh: strategie de autovalidare?
Vincent van Gogh ajunge la artă târziu, la 28 de ani, după ce eșuase pe calea teologiei și a misionarismului și se consumase în istovitoare crize identitare.
image
„Dubletul seismic“ din mai 1990 - Ultimele cutremure majore care au afectat România în secolul XX
Pe 30 și 31 mai 1990, la doar câteva zile după primele alegeri libere (20 mai 1990), în România s-au produs alte două cutremure puternice. Fenomenul de la sfârșitul lunii mai a anului 1990 este cunoscut sub numele de „dublet seismic”.
image
De ce nu mai merg oamenii azi pe Lună? De ce în 1969 s-a putut și azi nu
În istoria omenirii, doar 24 de oameni au călătorit spre Lună, cu toţii fiind astronauţi în cadrul programului Apollo. Jumătate dintre ei au călcat pe suprafaţa singurului satelit natural al Pământului. Eugene Cernan şi Harrison Schmitt au fost ultimele persoane care au intrat în acest club select. Sunt mai bine de 40 de ani de când un pământean a păşit pe un alt corp ceresc decât Pământul. În ciuda proiectelor fantastice şi a progresului tehnologic înregistrat în ultimele patru decenii, oamenii