Dacă n-o consideri pur și simplu stupidă, întrebarea din titlu poate fi amețitoare. Derutante pot fi și întrebările despre natura fizică a conceptului acum (efemeritatea prezentului care se transformă în trecut imediat ce ai apucat să-l percepi), ca să nu mai vorbim despre cele cu oprirea timpului în găurile negre sau despre sfîrșitul timpului (chiar al tuturor timpurilor). Fizicianul american Richard Muller, unul dintre cei mai mari experimentatori contemporani, expune o succesiune pasionantă și uluitoare a unor asemenea chestiuni fundamentale în cartea sa Acum – fizica timpului (scrisă în urmă cu doar patru ani și tradusă în colecția de știință a editurii Humanitas).  

Autorul povestește, pe înțelesul unui public mai larg, încercările fizicienilor de a explica timpul și curgerea lui neîntreruptă care pare să nu aibă decît un singur sens. Dincolo de teorii sau speculații filozofice, fizicienii moderni au făcut și o mulțime de experimente, folosindu-se de orice portiță, cît de mică, pentru a avansa în cunoașterea fenomenului. Una dintre cele mai importante tentative de a explica de ce timpul are un singur sens a fost a fizicianului Arthur Eddington care, în urmă cu aproape o sută de ani, a mers pe ideea că dintre legile fizicii (cunoscute la acea dată), una singură era legată de sensul timpului: legea a doua a termodinamicii. Formulată simplu, aceasta spune că Universul devine din ce în ce mai dezordonat. Așadar, entropia universului crește ireversibil. Richard Muller descrie în amănunt ipoteza lui Eddington, pentru ca apoi s-o desființeze. El consideră că între această lege și curgerea timpului nu există o relație de cauzalitate, ci doar o simplă corelație. Argumentele autorului sînt bazate și pe rezultatele unor experimente cu particule pe care le-a făcut el însuși în deceniile trecute. Cît despre creșterea entropiei în univers, Muller observă și că: „Practic, tot ce considerăm a fi civilizație se bazează pe scăderi locale ale entropiei”. Așadar, pe cît posibil, omul și-a organizat universul înconjurător și s-a opus dezordinii. Cu toate astea, nu s-a putut vreodată demonstra că o scădere locală a entropiei ar fi modificat sensul timpului.

O inversare a timpului, legată de teoria relativității, ar putea fi demonstrată dacă s-ar descoperi în vreun experiment acele particule ipotetice numite tahioni (care ar circula cu o viteză mai mare decît cea a luminii). Deși Einstein a postulat că în Univers viteza luminii e cea maximă, Muller spune că, la rigoare, legile fizicii n-ar „interzice” o viteză superioară. Cu toate acestea, el e de părere că nu vor fi găsiți niciodată tahioni, pe care, de altfel, spune că nu i-a căutat niciodată în experimentele sale, din motive care țin de liberul-arbitru, în care crede. Legătura dintre tahioni și liberul-arbitru nu e chiar așa de complicată. Existența tahionilor ar însemna că timpul ar fi reversibil, deci că viitorul ar fi deja determinat (scris). Asta ar anula ideea de voință și de liber-arbitru al omului, ar însemna că toate lucrurile pe care le facem ar fi dictate de niște forțe pe care nu le controlăm. Aici e unul dintre acele puncte în care fizica și filozofia se apropie foarte mult.

Richard Muller e o minte strălucită și universală. E evident că a studiat temeinic istoria filozofiei, dar face adesea referiri interesante la literatură sau la filme. De-a lungul vremii, doi dintre discipolii lui, pe care i-a lăsat să preia frîiele unor proiecte începute împreună cu el, au luat premiul Nobel pentru fizică. El însuși discipol al unui laureat Nobel (Luis Alvarez), a fost recompensat cu premiul Alan T. Watermann (SUA) în 1978. A făcut cercetări în foarte multe domenii ale fizicii, printre acestea numărîndu-se experimentele desfășurate la acceleratorul de particule de la Berkeley și studii de cosmologie. O echipă din care a făcut parte a descoperit că expansiunea Universului se produce în ritm accelerat.

Dacă reușești să absorbi lucrurile mai complicate din cartea sa, lectura poate fi de-a dreptul pasionantă. Cu lunga și excepționala sa experiență, Muller își permite să tragă unele concluzii filozofice (bazate pe realități și experimente fizice). El consideră că, de la Big Bang-ul de început al Universului, timpul se creează permanent, asemeni spațiului: „Deși mulți găsesc contraintuitivă crearea continuă a spațiului, crearea continuă a timpului e conformă cu felul în care percepem realitatea, este exact ceea ce resimțim. În fiecare moment apare timp nou. Timpul nou este creat chiar acum”.

Mai simplu de atît nici că se poate. Nu de mult, am găsit exact aceeași idee exprimată și de scriitorul francez Jean D’Ormesson. Poate că e o veste proastă pentru amatorii de scenarii SF cu găuri de vierme și călătorii în timp. Dar e cu atît mai interesant cu cît drumul pe care s-a ajuns la o idee așa de simplă, rațională și de bun-simț a presupus o  întreagă istorie de observații, teorii, calcule și experimente. O altă formulare concisă a concluziei lui Muller ar fi că viitorul nu există, el se creează.