De ce n-a cîştigat Serena Williams?

Nu mă aşteptam ca la US Open să cîştige Simona Halep. Asta pentru că ştiam că în finală o va întîlni pe Serena Williams, cea care pare cu o clasă peste toate jucătoarele actuale. Serena era acasă la ea şi cîştigase ultimele trei ediţii ale turneului. În plus, campioana americană a cîştigat anul acesta toate cele trei turnee de Mare Şlem de pînă la US Open (Australian Open, Roland Garros şi Wimbledon) şi bineînţeles că-şi dorea să-l cîştige şi pe cel de-al patrulea, ultimul al anului, adică să reuşească ce au reuşit doar trei jucătoare din istorie: Steffi Graf în 1988, Margaret Court în 1970 şi Maureen Connolly Brinker în 1953. Mai era şi Martina Navratilova, care a cîştigat patru turnee de Mare Şlem consecutiv, dar nu toate în acelaşi an, la fel ca şi Serena Williams. Nu se putea deci ca Serena să nu urmărească şi ea un asemenea extrem de rar record. Şi avea toate datele s-o facă. 

De aceea, cum spuneam, mi se părea că într-aşa o luptă, cu o figură dominantă a epocii, Simona Halep n-avea aproape nici o şansă. Şi citeam biografia Serenei Williams, în ideea că voi scrie un articol despre marea campioană din Statele Unite care a bătut-o pe marea campioană din România. Jocul n-ar mai fi însă joc dacă nu ţi-ar face mereu surprize. Şi nu doar că Simona n-a mai ajuns în ultimul act al turneului, aşa cum sperasem, dar nici Serena n-a mai ajuns acolo. Fiecare a fost bătută, cum se ştie, de cîte o italiancă. Finala feminină la US Open s-a transformat într-o frumoasă finală spaghetti, dacă putem spune aşa. Despre Pennetta, cîştigătoarea merituoasă de anul acesta nu ştiu mai nimic să vă spun. Poate doar că a anunţat că se retrage din circuit şi că urmează, cică, să se mărite cu nărăvaşul tenisman Fabio Fognini. Mai pot observa şi că e cea mai frumoasă dintre cele patru mari jucătoare din Italia (ştiu ce ar putea comenta aici unii, despre celelalte trei). 

În rest, eu am rămas cu biografia Serenei citită (cred că nu degeaba), cea realizată de ea împreună cu Daniel Preisner şi tradusă şi în româneşte la editura Publica în 2014. Şi apropo de felul în care arată sportivele, iată ce spune Serena: „Sînt mare şi sportivă, aşa că ştiu că n-o să am niciodată un corp de fotomodel, subţire ca şina de tren. Nu sînt o chestie blondă cu ochi albaştri. Am «balcoane» mari şi am un fund enorm. Asta sînt eu şi-mi place la nebunie! Din cînd în cînd însă, precum majoritatea femeilor, îmi fac griji legate de cum arăt. Nu vreau, dar îmi fac. Ştiu că nu e cazul, dar îmi fac. Mă uit în oglindă şi totul pare prea mare, prea mult, prea gras... prea, prea, prea!“ Serena şi-a făcut asemenea griji mai ales în 2007, cînd a revenit în turnee după o pauză în care spune că a mîncat prea multe gogoşi, iar la Melbourne, presa australiană nu a ezitat s-o critice, după cum îşi aminteşte: „Consensul general era că sînt o vacă grasă. Asta auzeam în permanenţă, exact în termenii ăştia. (...) Eram un suflet pierdut, care stătuse departe de joc prea mult timp pentru a reveni la vîrf. Primul meu gînd a fost:

.“

De observat ar fi că niciodată o „vacă“ adevărată n-ar putea avea atîta umor. După cum n-ar avea nici sensibilitatea de a-şi analiza propriile origini, aşa cum a făcut-o Serena după ce a vizitat „castelele de sclavi“ din Africa de Vest, acele locuri groaznice în care pe vremuri erau ţinuţi africanii prinşi de negustorii de sclavi, înainte de a fi trecuţi peste Ocean şi vînduţi: „A fost o adevărată experienţă emoţională să vizitez acele donjuane întunecate şi sinistre, unde atîţia dintre strămoşii noştri au fost ţinuţi şi torturaţi acum cîteva secole. (...) Cum ai putea să nu plîngi cînd ai în faţă aşa ceva? Cum să nu te gîndeşti că unul din propriii tăi strămoşi – sînge din sîngele tău – a supravieţuit acestor condiţii de tortură pentru ca tu să stai acum în locul său? Cum să nu te schimbe asta?“ Serena a aflat că numai cei foarte puternici puteau supravieţui acelor condiţii şi s-a gîndit imediat că forţa ei, pe care bine o ştim cu toţii din televizarea meciurilor de tenis, i-a fost transmisă cumva peste generaţii de la asemenea strămoşi supravieţuitori. 

O altă latură a forţei sale impresionante pare să vină din credinţă (interesant de aflat că e o persoană cît se poate de religioasă). A crescut într-o familie modestă, dar veselă şi plină de talente, dintr-un oraş californian cu probleme – Compton –, cu un tată inventiv şi perseverent, care a decis să-şi facă fetele jucătoare de tenis, după ce a urmărit finala de la Roland Garros din 1978, cîştigată de Virginia Ruzici, şi a aflat cîţi bani a cîştigat compatrioata noastră din acea reuşită. Deci Serena şi Venus, cele mai mici fete dintre cele cinci ale familiei Williams, au fost crescute după un plan aproape fantezist, acela de a deveni mari campioane de tenis. La fel ca şi tatăl lui Andre Agassi, tatăl lor spunea, cui voia să-l asculte, încă de cînd ele erau foarte mici, că le creşte pe viitoarele prime două jucătoare de tenis din lume. El însuşi a învăţat tenis ca să le poată antrena. În copilărie şi în adolescenţă, Serena a fost mereu în umbra surorii sale mai mari – Venus. Şi spune că şi-a dorit mereu să aibă tot ce avea şi Venus. După ce Venus a ajuns pe locul întîi în lume, a venit şi rîndul Serenei să fie numărul unu. În cele din urmă, Serena a depăşit-o pe Venus, devenind fenomenul sportiv şi uman care e astăzi: un fel de zeiţă a tenisului. Şi de cîte ori a învins-o pe sora ei în cîte un meci, spune că s-a temut că i-a luat astfel şi şansa de a avansa mai mult decît ea în acel turneu. Şi la recent încheiatul US Open, Serena a învins-o pe Venus în sferturile de finală, apoi a pierdut ea însăşi în meciul următor. Probabil se gîndeşte acum că, în locul ei, Venus ar fi învins-o pe Pennetta în semifinale. Cine ştie? În orice caz, la întrebarea din titlu n-am un răspuns. O presiune prea mare, un accident de parcurs... Serena însăşi spune că, oricît ai fi de bun, niciodată nu ai cum să controlezi tot ce se va întîmpla pe teren, la fel cum nu poţi să deţii controlul asupra a ceea ce ţi se întîmplă în viaţă. Pe de altă parte, tot ea spune: „Viziunea ta va deveni viaţa ta. Agaţă-te de gîndul a ce vrei să fii!“ Şi ne oferă exemplul ei concret.