De ce e fain Castelul Electric? (II)
Pentru că, vreme de cîteva zile pe an, schimbă felul în care se vede lumea, din unghiul locuitorilor de la Bonțida. Peisajul și liniștea „alternanței vale-deal“ din Transilvania au îndemnat tot timpul la o lungă chibzuință înainte de a face ceva. Un anumit fel de lentoare nu e doar subiectul bancurilor cu ardeleni, ci și unul dintre chipurile realității acestor locuri. Însă nu doar pentru cei de aici, ci pentru mulți trăitori în tot spațiul românesc, viitorul arată, uneori, ca o țintă aflată prea departe, într-o ceață eternă. „Nu știm ce va fi…“ Deci nu prea are rost să arunci săgețile de la Darts spre ținta asta dacă n-ai băut un pahar și n-ai chef să te distrezi un pic. Așa că, în multe locuri de la noi – unele absolut superbe și greu de întîlnit în alte părți –, dezvoltarea regională prin agroturism și alte „modernități“ de genul ăsta sînt întîmpinate și acum cu neîncredere sau cu un zîmbet în care ironia maschează un soi de lehamite. Cu toate astea, odată ce un anumit loc se trezește, mai întîi prin reprezentanți care-și iau inima-n dinți, riști să dai într-o euforie care nu mai prididește să numere aderenții la noul fel de a vedea lucrurile. Ca în cazul satelor în care, dacă unul a deschis o pensiune, în scurt timp locul s-a transformat într un spectacol al inflației de pensiuni, dincolo de care nu se mai vede nici natura. Nu e cazul la Bonțida, însă e un exemplu de tulburare fericită a liniștii ancestrale.
Pentru că „La tanti Cutare“ sau „La nea Cutare“ au devenit deja realități. Multe curți din sat se umplu de corturi odată cu începerea festivalului. Deși există zone de camping foarte bine organizate, ideea de alternativă nu poate să lipsească dintr-o comunitate care crește, brusc, vreme de cîteva zile, cu multe mii de suflete. Zona festivalului e foarte precis delimitată și așezată pe reguli. Prin urmare, există o „piață“ a festivalului, cu ofertele și prețurile sale, cu spațiile comerciale și cu mărcile care se manifestă în acest perimetru clar. Dar s a născut imediat, așa cum era firesc, și alternativa din afara spațiului delimitat. Un spectacol secund, cu atracțiile și cu lumea sa. Cîtă vreme spațiul din interiorul vastei incinte a festivalului e o lume a manifestării identităților de brand, a standurilor care se întrec în creativitate și strategii de amenajare, a traseelor calculate și a unei dinamici vizuale extrem de contemporan-urbane, dincolo de gard, în sat, se dezlănțuie spectacolul „off-festival“ al micilor întreprinzători. Cumva nedumerit în primul an de existență a festivalului, satul reacționează acum foarte dinamic și policrom la sosirea anuală a zecilor de mii de „electrici“. Camere de închiriat și curți pentru pus corturi, tarabe și chioșcuri cu de toate, cîrciumi deschise non-stop, adică o reacție de oportunism comercial cît se poate de firesc. E interesant însă felul în care, rapid, festivalul impune cumva, chiar și aici, un anumit tip de curățare a imaginii generale. Adică nu prea întîlnești aspectul promiscuu, de bîlci, al multor situații asemănătoare. Nu că bîlciul adevărat ar fi ceva rău. Dimpotrivă. Dar aici parcă există un soi de potențiometru natural care reglează, cumva, un anumit tip de dozaj.
Pentru că a reușit să creeze felul ăsta de esență, foarte plauzibilă și spectaculoasă, a întîlnirii urbanului cu ruralul. Autenticitatea acestei întîlniri e o parte considerabilă a naturii acestui fenomen. Un eveniment de mari dimensiuni, desenat într un concept prin excelență urban – cu detalii la care se lucrează mult –, „injectat“ în inima unei comunități rurale. E fascinant să vezi, în spectacolul acestei grefe, reacțiile de compatibilizare care se petrec de ambele părți. Adică, pe de o parte, comunitatea care trebuie să digere și să metabolizeze festivalul. Pe de altă parte festivalul, care-și construiește statutul, nefolosind doar poziția de forță a dimensiunii sale, ci și mecanismele fine ale regulilor. Odată înțelese, respectate și asimilate, ele fac să funcționeze orice pe lumea asta. Electric Castle e ceva care se bazează enorm pe reguli, pe un efort foarte mare de a le impune și de a le da consistență, într-un mod cît mai contemporan. Într-un fel, acest festival e ceva care arată că nostalgiile noastre din categoria „Ca-n Germania!“ pot să-și găsească aici un pic de alinare. Și asta chiar dacă mulți dintre noi funcționăm după sistemul „Țara asta are nevoie reguli, frate!“, dar cînd e să ne confruntăm direct cu respectarea lor, avem certitudinea că ele se referă la toți ceilalți din jurul nostru și mult mai puțin la noi.
Pentru că e un brand cu valori și conținut cît se poate de reale. Și pentru că paradoxul definirii unei esențe urbane în inima ruralului – e drept, nu orice fel de rural – creează un efect fenomenal. Dimensiunea urbană a Castelului Electric e ca un soi de concretizare a aspirațiilor unor grupuri mari, în primul rînd de tineri, care simt uneori că nu pot înclina balanța în favoarea felului lor de a vedea lumea, în orașele reale în care trăiesc. Festivalul acesta e ca un soi de supertabără de antrenament, în care se arată cum ar fi chipul lumii în care și-ar dori unii să trăiască și că acest chip e perfect plauzibil. Evident, fenomenul are și critici, dar e absolut normal să fie așa. Altminteri, lumea Castelului ar fi incompletă și n-ar mai avea efectul acesta atît de electrizant.
Cătălin Ștefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.
