Curajul în alb-negru şi şmecheria în bleu
Dle Văcăroiu, cum vă spuneam în epistola trecută, exact de ziua dvs., pe 5 decembrie a.c., mi-am dat seama ce de treabă sînt femeile şi bărbaţii din avioanele TAROM (vom mai vorbi despre ei). Din păcate, aşa cum se întîmplă în viaţă, problema este că pînă a ajunge la cei de treabă trebuie să mai şi treci pe lîngă alţii de sens opus - asta e drama românităţii. Un astfel de tip opus am găsit, în dimineaţa zilei de 5 decembrie, la ghişeul unde se făcea boarding-ul pentru Bruxelles. Lîngă o doamnă care dădea locurile la clasa economic, un june dădea locurile pentru bussines. În faţa lui, la ora 5,30 a.m., nu era mai nimeni; din plictis, omul a devenit important şi a început să cheme, din coada de la economic, pe cine plăcea muşchilor lui. M-am uitat pe ecusonul lui - care atîrna pe cămaşa bleu, pe la buric, la mişto -, dar nu sînt convins că merită reclamă. Acest domn M. mi-a adus aminte de alţi şmecheri similari, bărbaţii din paza de la consulatul unor ţări occidentale, pe la începutul anilor '90; ei erau mai importanţi decît consulii, viceconsulii şi toţi funcţionarii străini - ai fi zis că dădeau vizele de la ei, din buzunar - după cum, la TAROM, acest domn M. părea a împărţi locurile dintr-o rezervă a sa, strategică, primită moştenire din familie. Dle Văcăroiu, cum azi e 16 decembrie trebuie, fără mare patetism, să acceptăm ideea că pe timpul ăsta, în '89, au murit ceva oameni şi pentru ca aceşti şmecheraşi, capabili să falimenteze orice companie cu năravurile lor, să se poată manifesta în voie, în relaţia lor - parte din relaţia noastră - cu Occidentul. Dar să trecem la lucruri mai plăcute: în prima zi a acestei săptămîni am fost de faţă la o întîlnire a unei comisii a Parlamentului European cu laureaţii pe acest an ai Premiului Saharov pentru libertatea gîndirii. Vă mai amintiţi, pe la finele anilor '70, cum auzeam numele lui Saharov seară de seară, la Europa Liberă? Ei bine, în amintirea vremurilor de atunci şi în memoria fostului disident, PE dă anual un premiu celor aflaţi în luptă cu absurdităţile lumii noastre. Laureaţii pe anul 2005 sînt, în ordine, o africancă, o celebră asociaţie europeană şi un grup de doamne din America latină. Detaliez. Hauwa Ibrahim este avocată în Nigeria şi, de un număr de ani, s-a specializat în apărarea femeilor şi minorilor ce cad, în această ţară islamică, sub incidenţa legii Charia - simbol al interpretării ultraconservatoare a Coranului. Lupta dnei Ibrahim pare fără speranţă: ea pomenea, în perioada recentă, trei lapidări (ucideri cu pietre) ale unor femei considerate adultere (în urma unor procese discutabile) şi despre 32 de alte femei mutilate - în principal prin tăierea membrelor - pentru păcate similare. "Problema cea mai mare - spunea această femeie neagră ca abanosul şi tare ca piatra - este că, în ţările islamice, prea puţini oameni pot face distincţia între instanţa religioasă şi stat, din care motiv această Ťjustiţie» tradiţională merge înainte, ca dintr-o fatalitate, cu acceptul majorităţii." Şi totuşi, dna Ibrahim nu se lasă şi vrea să aducă o geană de modernitate - prin cuvîntul legii, prin invocarea drepturilor omului, prin contacte cu ONG-uri occidentale - la ea acasă, în speranţa că va putea schimba, cît de puţin, în bine, perspectivele conaţionalelor sale. Un alt laureat în acest an este organizaţia Reporters sans fronti
