Cum se face un manual şi cum se aprobă
Citesc în presă despre situația actuală a editării de manuale școlare. Nu-i de mirare că iar se vorbește pe tema asta. Legea educației prevede explicit existența „manualelor alternative“, dar guvernanților pare să nu le pese în continuare de asemenea chichițe. De altfel, proiectul atît de drag ex-ministrului Pop a fost construit el însuși pe o șmecherie legislativă. O sintagmă precum „manual unic“ nu apare, precît îmi amintesc, nicăieri negru pe alb. Dacă pui însă cap la cap „Legea manualului“ cu Ordonanța de Urgență prin care Editurii Didactice și Pedagogice i se dă drept de monopol, printr-un umil articol hotărît în definirea obiectului ei de activitate – editează „manualele“ în loc de „manuale“ –, rezultă o ecuație aritmetică de genul LM + EDP = MU. Nu mai contează nici că legea de adoptare a OUG-ului amintit nu a fost încă promulgată și nici că cei din Opoziție amenință că o vor reclama la CCR. MEN-ul are de făcut manuale pentru la toamnă și consideră deja monopolul EDP fapt împlinit. Aflăm, de pildă, din surse oficiale, că editura „agreată“ are deja statut de coparticipant la procesul de aprobare a viitoarelor manuale. Cine va avea curiozitatea să intre pe site-ul CNEE (Centrul Național de Evaluare și Examinare), instituția care gestionează întreg procesul, va putea citi notițe precum: „Urmare a consultărilor dintre reprezentanții Institutului de Științe ale Educației, Centrului Național de Evaluare și Examinare și Editurii Didactice și Pedagogice, consemnate în minuta înregistrată cu numărul 531 din 31.01.2018, încheiată în data de 30.01.2018...“ ș.a.m.d.
Bravul ministru care s-a luat la trîntă cu „mafia manualelor“ ne-a promis sus și tare cărți școlare și mai bune, și mai ieftine cu începere din toamnă. Cum se împacă cele două promisiuni, probabil știe domnia-sa. O fi existînd pe undeva și o astfel de rețetă miraculoasă. La magazin, la salariu, la fabrică, lumea încă o caută. Bine barem c-a găsit-o educația. Deocamdată, în lipsă de cifre care să aibă la coadă un LEU, ne mulțumim cu calitatea.
Aflu, de pildă, că la actuala sesiune de evaluare a proiectelor de manuale – despre „licitație“ nu mai poate fi vorba! – s-au depus 151 de „manuscrise“ pentru 82 de discipline din clasele I-VI. Poate or mai veni cîteva, cu data poștei anterioară lui 19 martie, termenul ultim. 151 : 82 = 1,841463146 manuale/materie. Pînă la 1,0 al manualului unic mai avem un pic. Asta în cazul în care ofertele sînt distribuite uniform – foarte improbabil! – și majoritatea reușesc să treacă de exigențele evaluării.
Mai e o ciudățenie legată de evaluare. Înțeleg, din declarațiile citate în presă, că manualele deja existente și aprobate nu vor mai fi achiziționate de către minister. Că se duce de rîpă experiența, bună sau rea, acumulată de o serie de autori pînă în prezent, ducă-se! Sîntem în zorii unei ere noi. Sau pot fi totuși actualele manuale reaprobate?
„Cele de acum patru ani puteau fi redepuse. Nu știu dacă au fost redepuse, asta nu am de unde să știu. Dar autorii acelor manuale puteau să vină și acum să le depună, pentru evaluare, și intrau în competiție cu toate celelalte depuse acum. O dată la patru ani se face această reevaluare. Asta dacă doreau“ – răspunde cu ingenuitate directorul CNEE, dl Marian Sută. Există însă două impedimente. Primul, de ordin legal: s-ar putea ca mare parte dintre acestea să nu fie încă „libere de contract“, cum se spune, față de editurile care le-au publicat anterior. Al doilea, de ordin procedural, ar fi trebuit totuși să-i fie familiar dlui Sută, în calitate de coordonator al evaluării ofertelor. Primul criteriu eliminatoriu din grila de evaluare spune că „Proiectul de manual trebuie să fie depersonalizat, astfel încît să nu conțină (...) semne particulare/date (...) care pot conduce la identificarea autorilor/ofertanților“. Cum să „depersonalizezi“ un manual care s-a aflat în circulație patru ani, astfel încît el să devină irecognoscibil? O altă mare taină.
Dna Maria Mihaela Nistor, directoarea EDP, e mult mai radicală; „Durata de viață a unui manual este de patru ani și licitațiile pe clasa I și pe o parte din clasa a II-a s-au realizat în 2014. Prin urmare, aceste manuale s-ar considera uzate moral în septembrie 2018. Deci toate manualele din clasa I trebuie refăcute“ – ar fi declarat domnia-sa, potrivit HotNews.
Trec acum la taina tainelor: procedura de evaluare. Mă uit pe site-ul CNEE, locul cel mai firesc pentru a găsi detaliile edificatoare. Găsesc aici un document cu semnături și parafe care se cheamă „Procedură privind organizarea depunerii proiectelor de manuale școlare la registratura MEN și transmiterea acestora către CNEE în vederea desfășurării procesului de evaluare“. Mă întreb dacă chiar asta îi interesează pe potențialii candidați: unde e registratura și cum se trimit dosarele de la MEN la CNEE. Dezleg, temporar, misterul. „Procedura“ e de fapt un rezumat al OM 5645 prin care se aprobă „Metodologia de evaluare a calității proiectelor de manuale școlare pentru învățămîntul preuniversitar pentru anul școlar 2018-2019“. Că această metodologie nu e de aflat pe site-ul CNEE nu mai contează: cine caută, găsește!
Din numita metodologie rezultă că nu mai este vorba despre un concurs care să ierarhizeze cît de cît ofertele și că evaluarea se finalizează prin admis sau respins. Sînt în grila de evaluare 7 descriptori eliminatorii și 29 de descriptori cuantificabili. Mi se pare total ilogic ca un același descriptor („respectarea principiilor...“) să figureze și într-o parte, și-n alta, tot așa cum consider o mare bizarerie ca respectarea programei să nu figureze drept criteriu eliminatoriu. În fine, detalii. Ca și acela că la majoritatea descriptorilor sînt alocate cîte 3 puncte, așa că orice evaluator poate „ajusta“ verdictul final fără a apărea diferențe notabile față de ceilalți evaluatori.
Partea cea mai ciudată e că nu reușesc să pricep nici din procedură, nici din metodologie ce anume li se cere candidaților să înainteze ca „proiect“. Peste tot se vorbește despre un „pdf“, ca și cum asta ar lumina enigma. Numai text? Text și imagini? Tehnoredactat? Cine e cît de cît familiarizat cu elaborarea unui manual știe bine ce drum lung e de parcurs de la manuscris (așa e numit „proiectul“ în mai multe locuri, iar termenul e chiar definit în metodologie drept „varianta dactilografiată a proiectului de manual școlar“) la „bun de tipar“. Nu mai vorbesc despre importanța imaginilor, cu precădere pentru clasele mici, sau despre dificultățile de armonizare a textului cu imaginea la tehnoredactare. Dintr un soi de „erată“ de pe site-ul CNEE, care indică numărul de pagini dezirabil pentru „manuscrisele“ diverselor tipuri de manuale și fonturile cu care acestea trebuie redactate, cu mențiunea „La toate tipurile de manuscrise se respectă formatul A4“, pare să fie vorba doar despre text. Pe de altă parte, criteriul IV din fișa de evaluare cuprinde 6 descriptori privitori la „Tehnoredactare/layout“. Poate să-mi explice cineva cum „dactilografiezi“ o imagine? Sînt complet buimăcit. Dacă e vorba despre oferte finalizate pentru tipar, asta implică o întreagă echipă: corectură, redactare, producție sau selecție de imagini, copyright, design, tehnoredactare – tot ce face, de regulă, o editură pentru a transforma un „manuscris“ într-o carte. Cine îi remunerează pe toți aceștia în cazul unei oferte bricolate în afara unui cadru editorial și cum? Și care mai e atunci rolul EDP-ului? De tiparniță? Inițiatorii reformei manualelor se pare că nu au înțeles din capul locului și nu au aflat nici în al doisprezecelea ceas diferența dintre „a edita“ și „a tipări“, dintre o editură și o tipografie. O înțelegeau înaintașii noștri Asachi și Heliade Rădulescu încă de acum două veacuri.
Calitate, deci. Nu am de unde să știu cum sînt ofertele înaintate în prezent spre publicare. Cu atîta legalitate procedurală, cu atîta transparență și rigoare în procesul de evaluare, calitatea ar fi un dar dumnezeiesc – pentru binele copiilor noștri. Unii încă mai cred că Dumnezeu ține cu românii.
