Cucurrigulum vitae (II)
Am văzut lumina (electrică, nu a zilei, " cum se zicea ’nainte vreme) într-o vastă clocitoare mecanică şi unanimă, iar nu într-un cuibar matern. N-am cunoscut protecţia aripilor mamei, a penelor sale căptuşite cu puf cald. Am fost orfan dintotdeauna (ceea ce e o regulă banală a nu puţine ovipare). Naşterea-n asemenea condiţii (spartane, le-aş putea numi) are un minim avantaj: te dispensează de complexul lui Oedip, " fie şi dacă,-n calitatea noastră de prunci abandonaţi (benzii rulante), aducem a Oedipus-Rex. În plus, născarea amintită rezolvă aporia (vană) a întîietăţii oului sau a găinii... Crezusem, pînă mai deunăzi, că,-n graiu-n care cucurigesc eu (căci am semeni care,-n alte idiomuri, kikerikesc, coquericesc sau emit un coq-a-doodle-doo), numele-mi generic, alias cocoş, e onomatopeic (ca, bunăoară, în hexagoneză). Mă înşelam: provine din slavonă, " limbă în care e posibil, chiar probabil, ca originea-i să fie una de ordin onomatopeic. Etimonul său slavon e kokos·i. Pînă aici, nimic surprinzător. Numai că vorba asta, în slavonă, semnifică, paradoxal, tocmai "găină".
