Cu sufertașul sub eucalipt

Publicat în Dilema Veche nr. 781 din 7-13 februarie 2019
Cu sufertașul sub eucalipt jpeg

Cred că ar fi folositor – mai ales mie, ce-i drept – să prezint cîteva din momentele cele mai stînjenitoare pe care le-am trăit pe șantiere arheologice. Sînt destule pentru vreo opt articole, dar cele de mai jos mi-au venit primele în minte și o să iau asta drept un criteriu puternic.

Încep cu o scenă care n-are nimic ridicol propriu-zis, doar multă crispare: eram pe un șantier din Franța unde venise în vizită, cu familia, un om de afaceri pasionat de antichitate. Omul făcuse în trecut o donație importantă proiectului și se zvonea că acum urma să facă una și mai importantă. N-aș fi vrut să fiu în pielea șefului nostru, un tip extraordinar, de altfel (chiar mai mult decît sînt șefii în general), care făcea tot posibilul ca oaspeții să se simtă bine, să înțeleagă cît mai mult din situl arheologic și să resimtă, cum îi spune, îmi scapă, „fascinația arheologiei“. Într-o seară, șeful, cu o cană în mînă pe care o văd și-acum, îmi spune că sponsorul i-a destăinuit că fata lui ar dori să participe și ea, dacă se poate și dacă nu ne deranjează, la săpături, să facă arheologie cu mîinile ei. Înainte ca eu să apuc să ridic din umeri, îmi mai spune că el atunci a hotărît să o repartizeze pe sectorul meu, deci a doua zi s-o iau cu mine și să am grijă să iasă totul foarte bine. Îmi amintesc că am înghețat. O zi de bucurie se transforma, în cel mai bun caz, într-o zi de șmotru, iar în cel mai rău caz, în pierderea unei donații de 75.000 de euro pentru șantierul nostru, din cauza cui? A românului. Am avut ocazia să reflectez noaptea la faptul că, atunci cînd fețe auguste din Regatul de Neapole sau Regatul celor Două Sicilii vizitau săpăturile de la Pompei, era obiceiul să se planteze obiecte recent descoperite în așa fel încît ele să fie redescoperite în prezența regelui, eventual cu neprețuitul său ajutor. Noi tocmai duseserăm la muzeu o urnă cinerară, cu oase cu tot, și nu mă vedeam transportînd-o înapoi, cu un ciorap pe cap, la adăpostul întunericului. Ce mai, mi-o tot imaginam pe adolescenta franțuzoaică, cea care dorise să facă arheologie cu mînuțele ei, ascunzîndu-se într-un colț al secțiunii, julită la genunchi, leșinată de căldură, cu căști enorme pe urechi, înghițită pe trei sferturi de telefon și pregătindu-se să-i explice tatălui ei că arheologia e plictisitoare și că a văzut o rîmă. Că nimic din toate astea nu s-a adeverit nu mai contează aici – o să spun doar cît de admirabili mi se par oamenii care se mulțumesc cu puțin.

Altădată: „Paul bey…! În România, ascultați muzică?“ „Evet hocam tabiki, multă muzică.“ „Și cîntecele sînt frumoase?“ „Foarte frumoase.“ „Paul bey…! cîntă-ne ceva de pe la voi.“ Eram la umbra unui eucalipt, un copac mult mai puțin pretențios decît numele lui. Mîncam cu muncitorii, deoarece secțiunea era prea departe ca să mă întorc la casa săpăturii din Milet pentru masă (mi se pregătea de dimineață însă un sufertaș special cu mîncare – o perioadă de glorie, niciodată egalată). În sine, nu era așa stînjenitor să le cînt bătrînilor satului; am cîntat pe aproape fiecare șantier, însă cu chitara, care-ți mai dă curaj. Oricum, era exclus să fac mofturi, trebuia să mă dau în spectacol, și mi-am dat seama atunci cît de puțină muzică, să zicem, tradițională, sau populară cultă românească, știam. Mult mai puțin, cred, decît un bulgar sau un grec sau un sîrb în situația mea. Ca să nu încep să stau pe gînduri și să las așteptările publicului să sporească în fiecare secundă, le-am cîntat turcilor un cîntec al lui Nicu Alifantis, pe versuri de Nichita Stănescu. Iar momentul pe care îl țin minte cel mai bine e ăsta: toți moșii tolăniți, uitîndu-se la mine după ce terminasem de cîntat exact ca oamenii cărora le-ai spus un banc și care încă așteaptă să vină poanta. Am simțit că înșelasem niște oameni cinstiți.

În altă parte, chiar în prima zi de săpături a campaniei, am făcut o descoperire excepțională. Reluam lucrul într-o secțiune în care se lucrase cu vreo doi sau trei ani înainte, curățenia era aproape gata și urma curînd să ne adîncim în niveluri de epoca bronzului. Abia începusem, că am descoperit un fragment foarte subțire al unui obiect bizar, cumva ca faianța egipteană, ba chiar, incredibil, ca o coajă de ou și, stupoare, cu cîteva litere ciudate pe el. Adevărul e că multe descoperiri remarcabile au fost făcute așa, la prima lovitură de cazma, și oricum, părea ceva prea important ca să mai pierd vremea, pe un sit unde nu se descoperise pînă atunci decît o inscripție, una singură, de epoca bronzului. Am făcut o fotografie și am alergat la depozit, unde am cerut imediat să vină un specialist de la restaurare, pentru că am găsit ceva fragil și valoros și trebuie să fim pregătiți să-l recuperăm în condiții cît mai bune. Apoi m-am întors pe secțiune și, în momentul în care am văzut din nou obiectul, mi-am dat seama ce era: o etichetă plastifiată, folosită cu cîțiva ani în urmă de mine însumi ca să marchez provizoriu nu mai știu ce și pe care notasem o adîncime și un număr de unitate stratigrafică. După cîțiva ani în pămînt, era cu totul exfoliată, literele rămase erau ca trasate în unt siniliu și – știu că e o scuză absolut ridicolă – se întîmplase să iasă din pămînt cu capul în jos. M-am întors la depozit cu coada între picioare, întrebîndu-mă cum să explic oamenilor că, pe un sit celebru unde ar trebui să lucreze crema arheologiei europene, au drept coleg pe cineva care-și descoperă vîrful degetelor.

Și tot așa. Îmi amintesc destule alte exemple și, ce-i mai îngrijorător, încă mai multe se află deocamdată în viitor. 

Cătălin Pavel este arheolog și scriitor. Cea mai recentă carte publicată este romanul Chih­limbar, Polirom, 2017.

Foto: wikimedia commons

Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Cultura de Internet (o însemnare – încă îndreptățită, cred – din 2008)
Atîta doar: cînd eşti în faza de învăţare, nu se cade să adopţi, ţanţoş, postura învăţătorului. Mai ai încă de butonat…
Frica lui Putin jpeg
Determinism geografic și decizie morală
Probabil, totuși, că determinismul geografic joacă un anume rol în judecățile noastre politice, sociale, culturale, dar, ca orice determinism, are limite. Iar cînd încercăm să vedem dincolo de ele, nu putem ignora o decizie morală, adică libertatea.
AFumurescu prel jpg
Națiuni (ne)rușinate
Practic, constat tot mai des că există atît oameni, cît și națiuni ce par complet străine conceptului de rușine.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Italian. Responsabil
Italia nu va fi locul în care suveranismul și izolaționismul s-au dus să moară. Însă, cel puțin pentru o vreme, cele două vor lăsa loc unui foarte necesar pragmatism.
O mare invenție – contractul social jpeg
RT France v. Consiliul Uniunii Europene
Apoi, această funcționare eficientă nu a sacrificat nici unul dintre principiile procesului echitabil. RT France a avut acces la Justiție, s-a bucurat de dreptul la apărare și de o analiză independentă și imparțială a motivelor și argumentelor prezentate.
tumblr o4cyqcAhRy1sdzmuoo6 1280 jpg
Mașina de scăldat
Așa că pe la jumătatea secolului al XVIII-lea a fost inventată mașina de scăldat; o gravură păstrată într-o bibliotecă britanică din regiunea Yorkshire, datată cu anul 1736, ar fi prima imagine care surprinde niște oameni înotînd cu ajutorul mașinii de scăldat.
Iconofobie jpeg
O maladie necruțătoare
Egoismul (aproape că îmi vine să-i spun egotism și în română) reprezintă mult mai mult decît ne transmit dicționarele explicative. Constituie o maladie a spiritului, care te alienează sui generis, te îmbolnăvește de „tine însuți”.
„Cu bule“ jpeg
De dulce
Echivalența parțială dintre dulce și bun devine echivalență totală în anumite construcții, de exemplu în sintagma frați dulci(sau buni), adică frați avînd ambii părinți în comun, în opoziție cu frații vitregi.
HCorches prel jpg
O moarte care nu dovedește nimic
Ce legătură au toate astea cu rubrica de educație, cu statutul de prof, viața mea? Exilarea lui Ovidiu și atentatul asupra lui Rushdie sînt pledoarii pentru nevoia de a păstra în școală literatura pe primul loc – și subliniez, pe primul – ca importanță!
Un sport la Răsărit jpeg
David Popovici e om?
Cu cît rezultatele sînt mai mari şi mai departe de imaginaţia noastră apare umbra trişatului. Aşa şi cu David. Nu poate fi adevărat, susţin nu puţini. E ceva în neregulă. De unde a apărut?
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Hai, noi să trăim, că se pare că vom fi ultima generație de oameni înțelepți de pe lumea asta. După noi vin sociopații ăia care nu mai știu să vorbească între ei. Nu știu decît să stea cu ochii în telefon. Mă îngrozește treaba asta, zău.
640px Castle Kruja Albania 2004 07 08 jpg
Tirana și strănutul albanez – despre călătoria mea în Albania (I) –
Dimineața începe doar atunci cînd locuitorii orașului se întîlnesc pe la terase ca să-și bea cafeaua, însoțită mereu de un pahar de apă rece din partea casei, cafeaua nu se bea niciodată acasă.
15893136202 0a2c4f1f4b c jpg
Nici o asemănare între Comisia Europeană și regimul Ceaușescu
Contextul actual face ca, după 30 de ani, românii, alături de ceilalți europeni, de această dată, să se afle în situația în care să suporte o serie de restricții de consum nepopulare și dificile care le vor afecta nivelul de trai.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
À la guerre...
Campania declanșată împotriva Amnesty International este în cel mai bun caz ineficientă, în cel mai rău – dăunătoare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știi să faci?
Spiritul ciocoismului renaşte (supravieţuieşte) viguros pe scena noastră politică şi are la bază aceeaşi congenitală inaptitudine a noilor ciocoi pentru orice meserie determinată.
Frica lui Putin jpeg
Cele șapte zile ale miracolului
Miracolele sînt prin definiție nu numai încăpățînate, ci și cad nepoftite peste gazde.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Deșteptul proștilor
Mediul cel mai propice pentru a observa legătura fascinantă dintre prost și deșteptul lui și, în consecință, mediul de viață cel mai propice pentru deșteptul proștilor este Facebook.
04 Lord and Lady Somers + Prince Michael on Eastnor Castle Terrace  1937  jpg
Istoria în turneu
Istoria este vie. Și continuă. Trebuie doar să știi să surprinzi cadrele potrivite.
Iconofobie jpeg
Ego-disecții
Ce își cunoaște omul mai bine decît proprietatea, posesiunea (simbolică sau materială) cu care generează, gradual, raporturi de consubstanțialitate?
„Cu bule“ jpeg
Ciao, ciau, ceau
Probabil că la răspîndirea formulei de salut au contribuit, în anii de după al Doilea Război Mondial, muzica și filmele.
HCorches prel jpg
Orice sat are nevoie de bătrînii săi înțelepți
Cum să-i fidelizăm și să le oferim bucuria de a mai dărui din ceea ce au acumulat o viață?
p 7 Sediul Bancii Centrale Europene WC jpg
Sfîrșitul „mesei gratuite” în Uniunea Europeană
Pînă nu demult, Banca Centrală Europeană (BCE) putea să arunce realmente cu bani, pentru gestionarea problemelor din zona euro.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul nostru trece printr-o secetă sau, dimpotrivă, băltește?
Fotbalul nostru e ca un trenuleţ electric de jucărie. Arată bine, se mişcă bine şi reproduce destul de bine realitatea.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Summit NATO la Telega
Mergînd într-o zi la unele dintre aceste băi din Telega, la Șoimu, cu toată istoria asta în cap, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc niște personaje interesante.

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.