Cu sufertașul sub eucalipt

Publicat în Dilema Veche nr. 781 din 7-13 februarie 2019
Cu sufertașul sub eucalipt jpeg

Cred că ar fi folositor – mai ales mie, ce-i drept – să prezint cîteva din momentele cele mai stînjenitoare pe care le-am trăit pe șantiere arheologice. Sînt destule pentru vreo opt articole, dar cele de mai jos mi-au venit primele în minte și o să iau asta drept un criteriu puternic.

Încep cu o scenă care n-are nimic ridicol propriu-zis, doar multă crispare: eram pe un șantier din Franța unde venise în vizită, cu familia, un om de afaceri pasionat de antichitate. Omul făcuse în trecut o donație importantă proiectului și se zvonea că acum urma să facă una și mai importantă. N-aș fi vrut să fiu în pielea șefului nostru, un tip extraordinar, de altfel (chiar mai mult decît sînt șefii în general), care făcea tot posibilul ca oaspeții să se simtă bine, să înțeleagă cît mai mult din situl arheologic și să resimtă, cum îi spune, îmi scapă, „fascinația arheologiei“. Într-o seară, șeful, cu o cană în mînă pe care o văd și-acum, îmi spune că sponsorul i-a destăinuit că fata lui ar dori să participe și ea, dacă se poate și dacă nu ne deranjează, la săpături, să facă arheologie cu mîinile ei. Înainte ca eu să apuc să ridic din umeri, îmi mai spune că el atunci a hotărît să o repartizeze pe sectorul meu, deci a doua zi s-o iau cu mine și să am grijă să iasă totul foarte bine. Îmi amintesc că am înghețat. O zi de bucurie se transforma, în cel mai bun caz, într-o zi de șmotru, iar în cel mai rău caz, în pierderea unei donații de 75.000 de euro pentru șantierul nostru, din cauza cui? A românului. Am avut ocazia să reflectez noaptea la faptul că, atunci cînd fețe auguste din Regatul de Neapole sau Regatul celor Două Sicilii vizitau săpăturile de la Pompei, era obiceiul să se planteze obiecte recent descoperite în așa fel încît ele să fie redescoperite în prezența regelui, eventual cu neprețuitul său ajutor. Noi tocmai duseserăm la muzeu o urnă cinerară, cu oase cu tot, și nu mă vedeam transportînd-o înapoi, cu un ciorap pe cap, la adăpostul întunericului. Ce mai, mi-o tot imaginam pe adolescenta franțuzoaică, cea care dorise să facă arheologie cu mînuțele ei, ascunzîndu-se într-un colț al secțiunii, julită la genunchi, leșinată de căldură, cu căști enorme pe urechi, înghițită pe trei sferturi de telefon și pregătindu-se să-i explice tatălui ei că arheologia e plictisitoare și că a văzut o rîmă. Că nimic din toate astea nu s-a adeverit nu mai contează aici – o să spun doar cît de admirabili mi se par oamenii care se mulțumesc cu puțin.

Altădată: „Paul bey…! În România, ascultați muzică?“ „Evet hocam tabiki, multă muzică.“ „Și cîntecele sînt frumoase?“ „Foarte frumoase.“ „Paul bey…! cîntă-ne ceva de pe la voi.“ Eram la umbra unui eucalipt, un copac mult mai puțin pretențios decît numele lui. Mîncam cu muncitorii, deoarece secțiunea era prea departe ca să mă întorc la casa săpăturii din Milet pentru masă (mi se pregătea de dimineață însă un sufertaș special cu mîncare – o perioadă de glorie, niciodată egalată). În sine, nu era așa stînjenitor să le cînt bătrînilor satului; am cîntat pe aproape fiecare șantier, însă cu chitara, care-ți mai dă curaj. Oricum, era exclus să fac mofturi, trebuia să mă dau în spectacol, și mi-am dat seama atunci cît de puțină muzică, să zicem, tradițională, sau populară cultă românească, știam. Mult mai puțin, cred, decît un bulgar sau un grec sau un sîrb în situația mea. Ca să nu încep să stau pe gînduri și să las așteptările publicului să sporească în fiecare secundă, le-am cîntat turcilor un cîntec al lui Nicu Alifantis, pe versuri de Nichita Stănescu. Iar momentul pe care îl țin minte cel mai bine e ăsta: toți moșii tolăniți, uitîndu-se la mine după ce terminasem de cîntat exact ca oamenii cărora le-ai spus un banc și care încă așteaptă să vină poanta. Am simțit că înșelasem niște oameni cinstiți.

În altă parte, chiar în prima zi de săpături a campaniei, am făcut o descoperire excepțională. Reluam lucrul într-o secțiune în care se lucrase cu vreo doi sau trei ani înainte, curățenia era aproape gata și urma curînd să ne adîncim în niveluri de epoca bronzului. Abia începusem, că am descoperit un fragment foarte subțire al unui obiect bizar, cumva ca faianța egipteană, ba chiar, incredibil, ca o coajă de ou și, stupoare, cu cîteva litere ciudate pe el. Adevărul e că multe descoperiri remarcabile au fost făcute așa, la prima lovitură de cazma, și oricum, părea ceva prea important ca să mai pierd vremea, pe un sit unde nu se descoperise pînă atunci decît o inscripție, una singură, de epoca bronzului. Am făcut o fotografie și am alergat la depozit, unde am cerut imediat să vină un specialist de la restaurare, pentru că am găsit ceva fragil și valoros și trebuie să fim pregătiți să-l recuperăm în condiții cît mai bune. Apoi m-am întors pe secțiune și, în momentul în care am văzut din nou obiectul, mi-am dat seama ce era: o etichetă plastifiată, folosită cu cîțiva ani în urmă de mine însumi ca să marchez provizoriu nu mai știu ce și pe care notasem o adîncime și un număr de unitate stratigrafică. După cîțiva ani în pămînt, era cu totul exfoliată, literele rămase erau ca trasate în unt siniliu și – știu că e o scuză absolut ridicolă – se întîmplase să iasă din pămînt cu capul în jos. M-am întors la depozit cu coada între picioare, întrebîndu-mă cum să explic oamenilor că, pe un sit celebru unde ar trebui să lucreze crema arheologiei europene, au drept coleg pe cineva care-și descoperă vîrful degetelor.

Și tot așa. Îmi amintesc destule alte exemple și, ce-i mai îngrijorător, încă mai multe se află deocamdată în viitor. 

Cătălin Pavel este arheolog și scriitor. Cea mai recentă carte publicată este romanul Chih­limbar, Polirom, 2017.

Foto: wikimedia commons

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Cum pică în capcană turiștii români din Bulgaria. Amenzi enorme în zone unde nu există niciun avertisment: „Nu ne interesează, la noi trebuie să știi legea” FOTO
Plajele sălbatice din Bulgari atrag tot mai mulți turiști români care își doresc câteva zile de liniște pe malul Mării Negre. Însă pe cât de frumoase sunt aceste locuri, pe atât sunt pline de pericole generate chiar de autoritățile de la Sofia.
image
Un medic a descoperit secretul tinereții. „Biologic, sunt mai tânăr cu 20 de ani”
Un medic de 78 de ani, și-a scăzut vârsta biologică cu 20 de ani după ce a urmat patru reguli alimentare esențiale în păstrarea tinereții.
image
Noi dezvăluiri despre atacatorul lui Trump. Ce se știe până acum despre Thomas Crooks: „Era tăcut, liniștit, lua mereu note bune la teste și era pasionat de istorie”
Thomas Matthew Crooks, atacatorul implicat în tentativa de asasinare a fostului președinte american Donald Trump, în vârstă de 20 de ani, era un elev bun la școală, fiind apreciat de profesorii săi. Vecinii lui sunt în stare de șoc.

HIstoria.ro

image
Destinul unui general uitat, în „Historia” de iulie
„Rareori un simț mai înalt al datoriei și al dreptății s-a împerecheat cu o mai desăvârșită simplicitate, cu o mai prietenească modestie,” spunea istoricul Gheorghe Brătianu despre Nicolae Dăscălescu – general decorat, apoi deținut politic și țăran sărac. Descoperiți un destin excepțional.
image
Pe vremea când nu exista cod roșu și aer condiționat: în 1911 canicula a făcut prăpad în Europa și SUA
Chiar dacă valurile de căldură devin din ce în ce mai intense și mai frecvente ca urmare a încălzirii globale, acestea nu reprezintă un fenomen nou în istorie. Un exemplu tragic este vara anului 1911, când Franța a fost lovită de un val de căldură devastator. În acea perioadă, peste 40.000 de oameni
image
De ce mergeau bogătașii ruși la Nisa?
Citirea romanului Fum, de Turgheniev, dar și reluarea prozei mele despre Rușii de la Baden Baden, au făcut să mă întreb: De ce mergeau rușii din lumea înaltă în Occident în proporție de masă? De ce nu dădeau năvală occidentalii în Rusia țaristă?