Cu Robespierre la duș
Am o slăbiciune pentru cei care, atunci cînd redactează un anunț prin care interzic ceva micii lor comunități, simt că viața începe abia după semnul exclamării. După ce ai reamintit colocatarilor, colegilor, co-utilizatorilor să nu mai facă nu știu ce, în loc să te oprești, bagi o ironie fină sau o mică apocalipsă. Știți la ce mă refer. „Vă rugăm mult, nu mai tăiați codițele de la flori pe culoar! NU AVEȚI SLUGI“, chestii de-astea. Este stilul mieros-beligerant (am evitat aici formula „pasiv-agresiv“). O formă aparte de rafinament au însă, dacă nu mă înșel, afișele de felul ăsta de pe un șantier arheologic.
Una e să te adresezi mînios unei colectivități de inși pe care în sinea ta îi detești, îi detești de ani de zile pentru că ei, nu tu, sînt vinovați de cît de rău merg lucrurile în țara asta, și alta e să trebuiască să urechezi un pic oamenii pe care îi prețuiești. Nu-ți vine să-i tragi de mînecă pentru că un fir de păr a sărit nu știu unde cînd și-au tuns barba. Scrisul de afișe rafinat justițiare cere un talent special. Îl ai sau nu-l ai. Pe șantier ne lipsesc multe lucruri, însă acest talent este foarte bine reprezentat. Iar cînd un om educat află cum se folosește ironia, nimic nu-l mai poate opri, e ca într-un circuit de carting.
Din păcate, afișele pe care le-am văzut sînt greu de găsit în jurnalele mele de șantier. Pot să redau totuși cîteva destul de bine. Cel mai simplu suna cam așa: „În atenția băieților. Ar fi de preferat să nu intrați cu încălțările murdare mai ales dacă podeaua este udă!!!“ Mai tipic e ăsta: „Prinos de recunoștință tuturor celor care depășesc limita de 10 minute pentru duș. Ne oferiți nu doar șansa de a citi cîteva pagini în plus din Sitzungsber. Akad. Wiss. așteptînd la ușă, dar și privilegiul unui duș revigorant cu apă rece!“. Acum, oamenii sînt în stare să mărturisească păcate mari, dar eu n-am auzit pe nimeni care să admită că tîndălește sub duș. Nu, dușul tău e întotdeauna scurt și judicios, în vreme ce acela pe care-l aștepți stă cu capul dat pe spate și ochii închiși și se lasă răsfățat de apă ca un pachiderm ce e.
Să nu uităm că scriitorul de afișe justițiare are întotdeauna de partea sa superioritatea morală, legitatea istorică și însăși posibilitatea, după ce a iertat de șapte ori, de a dispune măsuri draconice, care te fac să-ți blestemi zilele („Pentru că nu era niciodată pus la locul lui, cuțitul mare pentru tăiat harbuz a fost retras din fondul bucătăriei“).
Ce-i drept, o baie fără afișe cu instrucțiuni, presiuni, șantaje n-ar mai fi baie. În orice grup există cîțiva oameni care uneori nu curăță după ce fac duș, așa că, foarte curînd după începutul campaniei, va apărea și un afiș pe această temă, așa cum apare, visător, un cîine acolo unde niște oameni mănîncă o conservă de fasole. Am văzut totuși odată un afiș surprinzător, venit cumva din inimă: „Persoana care lasă mereu pe marginea chiuvetei o balama ruginită e rugată să nu mai facă acest lucru“. Nu m-a mirat atît faptul că cineva lăsa o balama pe marginea chiuvetei. Ne construim o personalitate care cum poate. Dar de ce era nevoie de un afiș ca să i se comunice protestul comunității – chiar nu se lămurise nimeni cine e tipul? Trăiam, se pare, nas în nas cu cineva căruia cu siguranță îi cunoșteam boxerii și alergiile, dar nu și obiceiul pernicios de a lăsa o balama pe marginea chiuvetei.
Pe multe șantiere este nevoie de afișe bilingve de justiție domestică. Mie mi se pare că un afiș, cu cît e în mai multe limbi, cu atît își pierde din eficiență, devenind o curiozitate naturală și un obiect de contemplație. Pe de-o parte prin penajul lui colorat, pe de alta prin inexactitățile sau devierile intenționate ale traducătorilor între texte, diferențe la care se cuvine reflectat de îndată. Cu o excepție: îmi amintesc că am văzut odată un asemenea afiș pus în atenția unui mic infractor rămas necunoscut, de care totuși toată lumea știa că era turc. Pentru menținerea politicoasă a aparențelor, afișul era și în germană. Un alt fenomen de compensare specială este să fii aprig în ceea ce spui, dar folosind cel mai înflorat font posibil, ca la un exercițiu de caligrafie care în același timp reprezintă și o afurisenie. Pedepsești lipsa de igienă cu puterea verbului tău, dar din spatele unei mici jungle de ornamente, paralizînd voința cititorului cu efecte înfricoșătoare de alternanță a literelor mici cu litere mari sau cu aldine în doliu. Nemaivorbind de proliferarea semnelor de exclamare, echivalentul tipografic al rafalelor care îl ciuruie pe vinovat.
Mai ales că ciuruiala e, de obicei, preventivă. Abia ai sosit, lumea cu încărcătoare în mînă caută încă prize care funcționează și găsești un afiș „E un spațiu comun! Nu fiți porci! Respectați-l!!!“
Cătălin Pavel este arheolog și scriitor. Cea mai recentă carte publicată este romanul Chihlimbar, Polirom, 2017.
Foto: semn pentru „interzis“
