Cu educația la radiolog

Publicat în Dilema Veche nr. 749 din 28 iunie – 4 iulie 2018
Un decalog sau mai multe? (VIII) jpeg

În societatea noastră atît de dezbinată există totuși un consens promițător. Mai toată lumea pare să fie de acord că avem un învățămînt deplorabil. Corul plîngerilor e reactivat, cu o periodicitate la fel de previzibilă ca migrația păsărilor, la fiecare evaluare națională – bineînțeles, cu ajutorul binevoitor al presei.

Mă uit peste un articol din Evenimentul zilei, ocazionat de subiectele de la examenul scris la română la Evaluarea națională pentru clasa a -VIII-a. Titlul e generos: „RADIOGRAFIA învățămîntului românesc“. Majusculele aparțin, desigur, autoarei articolului, Georgiana Ioniță, care ne promite „o analiză bazată pe cifre și comentarii avizate a rezultatelor de la prima încercare cu care copiii dau piept pe drumul cunoașterii“. Aflăm din această analiză că starea jalnică a învățămîntului românesc are trei cauze majore: 1. Nu se mai studiază clasicii literaturii române; 2. Nu se mai dă admitere la liceu; 3. Nu se mai acordă suficientă atenție școlilor de meserii. Deducem și că, odată rezolvate aceste hibe, învățămîntul românesc se va putea relansa către performanțele glorioase ale anilor ’80 ai secolului trecut.

Cel dintîi dintre experții interogați este academicianul Eugen Simion, care de altfel furnizează și subtitlul articolului: „Este inadmisibil! Li se șterge copiilor identitatea națională“. Mă opresc nedumerit chiar asupra acestei formulări: cum adică „li se șterge“ copiilor…? Cine face lucrul ăsta? Cum? Cînd? De unde sugestia de brain wash, pe care ar comite-o ori învățămîntul în ansamblul lui, ori poate, ceva mai modest, nepriceperea alcătuitorilor de subiecte? Sau poate e vorba despre vreo conspirație în care să-și fi vîrît coada, insidios, însuși statul paralel. Lăsînd gluma la o parte, mărturisesc că m-am intersectat de mai multe ori cu academicianul Eugen Simion pe această temă și am rămas cu impresia că, pentru domnia-sa, „identitatea națională“ e un fel de dat cu care ne naștem, conținut în ADN-ul nostru, în vreun subconștient colectiv de la care ne împărtășim jungian sau în vreo matrice stilistică pe care o ingerăm, blagian, odată cu laptele matern. Mai prozaic din fire, pentru mine identitatea cu pricina nu face parte din ființa noastră biologică și nici din structurile mentale înnăscute. Avem, desigur, părinți care ne transmit o anume zestre genetică, dar mă îndoiesc că ea e altoită cu Eminescu, Enescu sau Brâncuși. Avem un loc al nașterii, care poate să fie și un aeroport internațional. Pe scurt, identitatea națională nu se primește la naștere și nici prin taina vreunui botez, ci se formează prin ceea ce urmează să devenim. Și aici începe de fapt adevărata problemă. Eu, unul, aș prefera, de pildă, ca prin „identitate națională“ să înțeleg mai puțin reverența față de clasicii culturii române, cît atribute mai pedestre precum „cinstit“, „harnic“, „destoinic“, „cuviincios“, „tolerant“, poate chiar „simpatic“ – lucruri după care alții să ne poată recunoaște și să zică: „Aha. Ești român?“ Și, mai presus de toate, o bună și frumoasă stăpînire a ceea ce nu numai că ne particularizează la modul absolut, dar se și dovedește indispensabil pentru a funcționa ca o comunitate: limba.

Pentru academicianul Eugen Simion, dovada peremptorie a etnocidului comis asupra generațiilor viitoare o constituie faptul că textul ales pentru proba scrisă provine din romanul Inocenții al Ioanei Pârvulescu în loc să poarte semnătura vreunui Hogaș sau Sadoveanu. „Am ajuns să le cerem copiilor analiză pe textele Ioanei Pârvulescu, de parcă România nu are un Sadoveanu sau un Calistrat Hogaș, să afle cum arată o excursie la munte.“ Dacă domnul academician ar fi avut disponibilitatea de a irosi un pic din timpul domniei-sale înainte de a se pronunța, ar fi observat, poate, că în subiectul de examen incriminat nu e vorba despre nici un fel de „analiză pe text“, ci de cîteva întrebări gramaticești dintre cele mai simple (sinonimie, cratimă, formarea cuvintelor, hiat), o cerință iarăși minimală în aria „înțelegerii de text“, de a identifica două „idei principale/secundare [adică de oricare, măcar să aducă cît de cît a idei, n.n.] din textul dat“ și o întrebare absolut puerilă vizînd conținutul textului. În plus, veșnica și inepta compoziție argumentativă cum că textul dat ar aparține genului X.

Domnul academician Eugen Simion e îngrijorat că elevii de 14-15 ani de azi nu mai au prilejul să li se reveleze rafinamentele artei scriitoricești de înaltă clasă ale unui Sadoveanu sau Hogaș. Pe mine mă ia groaza că la un astfel de subiect, absolut elementar, neavînd nici în clin, nici în mînecă cu valorile literare, abia 73,6% din candidați au putut să promoveze. Nu mai este vorba, domnule academician, despre faptul că elevii noștri nu reușesc să-i cunoască și să-i înțeleagă pe clasici, ci despre faptul că mare parte dintre ei nu reușesc să înțeleagă nimic. Nici un text mai lung de zece rînduri, oricît de simplu.

Cel de al doilea intervievat, Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, pune degetul pe rană: „Avem 42% analfabeți funcțional“. Cei despre care vorbeam mai sus. Concluzia dlui Cristache pornind de la această realitate sumbră este, spre a prelua un epitet drag presei, „năucitoare“: „Ar trebui ca admiterea să se facă la fel ca înainte de 1990, pe bază de concurs. Fiecare liceu să își aleagă subiectele de testare, în funcție de profil și nivel.“ Mi-e imposibil să pricep în ce fel crede dl Cristache, din poziția dumisale de reprezentant al părinților elevilor din România – inclusiv, bănuiesc, al părinților celor 42% – că revenirea la admiterea la liceu, ce ar adînci, fără doar și poate, segregația și așa endemică în învățămîntul românesc, va putea contribui la diminuarea analfabetismului funcțional în rîndul tinerilor de azi. Să i uităm deci pe cei ale căror odrasle riscă să îngroașe rîndurile handicapaților social din România, cohortele celor care nu vor putea aspira vreodată la o slujbă cît de cît decentă, lipsindu-le abilitățile indispensabile inserției în lumea contemporană. Ei sînt, precum zicea un alt clasic, „din lumea celor care nu cuvîntă“.

Cea de a treia intervenție, a dlui Marius Pieleanu, sugerează, în contextul dat, soluția miraculoasă: „E drept, o societate are nevoie de medici, profesori, ingineri, academicieni, însă la fel de mare nevoie are și de strungari, frizeri, zugravi, meserii extrem de respectabile și chiar bănoase. Problema este că nu avem o relație consistentă între ce cere economia și ce dăm. Nu se asigură o formare profesională în acest sens, dispar meserii, meserii extrem de utile, mai ales în zonele rurale. Noi trebuie să ținem în viață, pentru că sindicatele fac presiuni, o mulțime de licee care nu își găsesc justificarea.“ Corect, pînă la un punct – ce facem, de pildă, cu mobilitatea socială? cu exercitarea liberului arbitru în formarea individuală? –, numai că, poate nu a știut dna Ioniță să formuleze întrebările, nu era vorba despre liceele-fantomă menținute în viață de zelul sindical și de aspirațiile bovarice ale celor dispuși să le frecventeze, ci despre cunoștințele și abilitățile cu care elevii români încheie gimnaziul, ciclu de învățămînt obligatoriu și de cultură generală. Altminteri, cred că orice sociolog ar fi dispus să conceadă că e greu să te descurci fără scris și citit, asumate drept competențe textuale – producere și înțelegere de text –, și socotit, înțeles drept capacitate de rezolvare de probleme, chiar și în meseriile cele mai „manuale“. Fără astea, nu vom avea nici măcar zugravii și tinichigiii cărora le ducem, pe bună dreptate, dorul.

Concluzia? Avem un învățămînt catastrofal, însă catastrofal în atîtea feluri încît e imposibil de aflat cum ar arăta unul bun. 

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea din București; coautor al manualelor de limba și literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educațional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

Alexandru Arşinel (79 de ani) joacă în mai multe spectacole, la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” jpeg
Scandalul demiterii lui Alexandru Arșinel. Nicușor Dan l-a înlocuit din funcția de director al Teatrului „Constantin Tănase“
Alexandru Arșinel a condus Teatrul „Constantin Tănase“ din 1998, dar, la începutul acestui an, primarul Nicușor Dan nu i-a prelungit actorului mandatul de director.
Referendum in zonele ocupate din Ucraina FOTO Profimedia jpg
Ucrainenii încearcă să scape din teritoriile care urmează a fi anexate: „De ce fugiți din Rusia?"
În timp ce Rusia se pregătește de anexarea teritoriilor ocupate, după ce a organizat așa zisele referendumuri în patru provincii, sute de ucraineni au reușit să scape din aceste zone.
An2 Foto Ștefan Both18 jpg
Operațiunea Țânțarul cu bătrânul An-2. „Annuska”, în luptă cu insectele din Timișoara
Timișorenii s-au obișnuit cu marile și zgomotoasele avioane cu aripă dublă, care survolează orașul de fiecare dată când au de lucru, fie în agricultură, fie la efectuarea tratamentelor fitosanitare.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.