Cu dichis

Piaţa a fost totdeauna bine aprovizionată, mai bine decît cea de la Bucureşti, cu legume mai frumoase şi cu brînzeturi mai gustoase. Ţăranii mai atenţi, mai puţin smuciţi, te să lasă alegi marfa (făceau asta chiar şi înainte de 1989), fără pretenţia aceea stupidă care mai apare uneori prin pieţele Bucureştene, de a te servi cu merele sau roşiile care vin „la rînd“. Între timp, spaţiul vechii pieţe a fost modernizat şi acoperit. Lumina soarelui pătrunde molcom prin geamurile de sub acoperiş şi creează o atmosferă călîie şi liniştită, uşor zumzăitoare, dar fără strigăte şi tocmeli zgomotoase. Precupeţii îşi văd fiecare de marfa lui şi nu fac bancuri unii cu alţii peste capetele clienţilor, ca în pieţele din Bucureşti.

Despre cei care vînd brînză la tarabe se spune că sînt chiar din zona Sibiului, din neam de ciobani autentici. Aşa se spune şi pe la Bucureşti, dar nu ştiu de ce, parcă cei din Cîmpina au mai multe şanse de crezare. Lîngă raioanele cu brînză a apărut şi un mic magazin de peşte. Are păstrăvi de la o crescătorie din zonă. Peştii vii stau într-un mare acvariu puternic oxigenat. Au dimensiuni variabile, între 200 de grame şi un kilogram, iar vînzătoarea ţi-i scoate cu minciogul din bazin, exact pe cei pe care-i vrei. Apoi, cele două doamne care servesc îţi propun să-i şi cureţe. Durează cel mult cîteva minute. Folosesc un aparat special de eviscerare, apoi un aspirator puternic şi, la urmă, un jet de apă cu care curăţă instantaneu toată mizeria de pe platforma de inox pe care se face întreaga operaţie. Sigur, lucruri asemănătoare se întîmplă astăzi prin multe locuri. Aici te frapează însă calmul vînzătorilor, dimensiunile omeneşti ale instalaţiilor şi ale afacerii, ideea că ai în faţă o firmă mică şi serioasă, eventual de familie. Angajaţii par să ştie foarte bine cum trebuie să se poarte cu clienţii dintr-o comunitate restrînsă şi destul de pretenţioasă. Am auzit că pe undeva există şi o cofetărie şic, la modă, cu prăjituri o nebunie.

Alături de piaţă s-a construit inevitabilul Carrefour, mai impersonal, dar bine aprovizionat. Pe o latură a pieţei am fost să luăm pîine de Breaza. O altă afacere locală de mare succes. Pîinea e bine mirositoare şi mereu proaspătă. Dacă vrei, ţi-o taie felii dintr-o singură mişcare, cu un aparat special, şi apoi, sub ochii tăi o introduce într-o pungă care se închide la capăt cu un mic dispozitiv automat. Sînt mici amănunte fascinante care-ţi creează senzaţia de intimitate. Deşi probabil că au un vad destul de mare, magazinele de tipul ăsta nu par făcute pentru mulţimi de oameni unde mărfurile se dau pe bandă rulantă. Îţi creează impresia că vînd marfă puţină şi de calitate, produsă special pentru tine şi alţi cîţiva clienţi respectabili, dintre care observi că unora li se adresează pe nume: „domnule Ştefănescu“, „doamna doctor“. Vechile magazine numite „la geamuri multe“, „la perdele albastre“ sau „la linie“ au dispărut de mult, dar pare să renască un tip de comerţ de mic tîrg, oarecum apropiat de cel pe care-l ştim de prin orăşelele din Germania sau Italia. O linişte dătătoare de siguranţă, un ritm aşezat, poate plictisitor pe termen lung, dar preferabil, oricum, agitaţiei dintr-o metropolă.

Un orăşel unde poţi face în fiecare zi plimbări, să vezi de exemplu uriaşa magnolie înflorită de pe „strada pompierilor“, care a devenit un fel de obiectiv turistic; sau felul în care a fost reparat Bulevardul Culturii, ca loc de promenadă, cu asfaltul său plin de sclipici; frumosul palat renovat unde acum e primăria, ori noul parc de lîngă lac, recent amenajat. Iar dacă vrei să mănînci, mergi la Oscar, lîngă Muscel, şi nu vei fi dezamăgit.

Nemulţumit poţi fi însă dacă te duci să vezi ce-a mai rămas din ştrandul nr. 1, cel cochet, construit pe vremea americanilor de la societăţile petroliere şi ajuns astăzi pe mîna unor administratori care organizează nunţi pe terenurile pe care altădată se juca tenis, sau dacă vrei să vezi ce a rămas din fostul ştrand acoperit, care acum zace în paragină. Ca să te linişteşti din nou poţi vizita Muzeul Grigorescu sau Castelul Hasdeu (scriitorul are acum şi o statuie, cam ciudată, răsărită în centrul oraşului). Chiar şi în cimitir e ceva interesant de văzut: mormîntul şi crucea de piatră sculptată a lui Nicolae Grigorescu.

Am auzit că mai există şi parcul cu plopi, dar nu mai ştiu nimic despre balta de petrol din cartierul Păcuri.