Criză

Publicat în Dilema Veche nr. 532 din 24-30 aprilie 2014
Din amintirile unui cobai jpeg

Vreme de mai bine de două decenii, cuvîntul de ordine pentru tot ce mişca în societatea românească a fost „tranziţie“. (La un moment dat, un lider politic, încercînd să ne consoleze, a lansat chiar conceptul de „posttranziţie“, postmodern în felul lui, dar, din motive lesne de înţeles, ideea n-a prins.) Spre norocul meu, cu „tranziţia“ mă înţelegeam destul de bine. Studiind mijlocul de secol al XIX-lea la noi, m-am întîlnit adesea cu ea, urmărindu-i meandrele. Înţelesesem că asemenea formule sînt ca un năvod aruncat în mijlocul oceanului, în speranţa de a prinde peştele cel gras. În cazul în speţă, el chiar a fost prins, de un priceput cercetător al „veacului romantic“, Şt. Cazimir, într-o delectabilă carte – Alfabetul de tranziţie. Cînd elanul de modernizare a culturii noastre a făcut necesară înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin, editorii de cărţi şi de gazete, temîndu-se să nu-şi piardă cititorii cu deprinderile lor de lectură, au ales o cale mai prudentă decît substituirea de la o zi la alta, înlocuind treptat cîte un semn, cîte mai multe, după curajul şi priceperea fiecăruia. Nu se poate, cred, găsi o metaforă mai sugestivă pentru o epocă clocotind de dorinţa schimbării, care descoperă însă că-i cam lipsesc mijloacele şi, adesea, chiar şi intuirea direcţiei în care ar urma s-o apuce.

Din nefericire pentru mine, şi nu numai, sloganul „tranziţiei“ a fost dislocat de o altă vocabulă, cu mult mai întunecoasă: criza! La „criză“ mă pricep mai puţin, mai degrabă în termenii Republicii de la Ploieşti a memorabilului Candiano Popescu, de la Caragiale cetire, din Boborul!, din furorile Miţei Baston – „(formidabilă) ai uitat că sînt ploieşteancă – da, ploieşteancă!“ – , din elanurile conului Leonida – „s-a săturat poporul de tiranie, trebuie republică!“ –, sau din aprehensiunile amicului Nae – „Este o criză, mă-nţelegi, care poţi pentru ca să zici că nu se poate mai oribilă... S-a isprăvit...“ (Situaţiunea) – şi cîte altele.

Acum însă nu mai sîntem în Caragiale. M-a pus Necuratul, la lansarea unui concurs de debut literar sponsorizat de o bancă, să glumesc ca netotul, spunînd că pentru mine, ca literat, e un semn îmbucurător că instituţiile financiare au început să investească şi în... ficţiuni. Peste nici un an, s-a dovedit că gluma nu era glumă, şi nu aici, în România noastră cea de toate zilelor, ci în buricul finanţelor mondiale.

Buuun, înapoi la educaţie! Acum cîţiva ani, am fost invitat să particip la un forum vienez al cercetătorilor interesaţi de problematica românească. Tema? Criza – financiară, economică, socială, politică... Eu aş fi urmat să spun cîteva vorbe despre criza în educaţie. Şi, socotindu-mă eu cam ce aş avea de spus, am început să mă întreb: criză? Care criză? În învăţămînt, „criza“ pare să nu fi debutat nici în 2008, nici în 2009, sau, vorba lui Creangă, nici anul ăsta, nici cel trecut şi nici de cînd mă ştiu. „Criza“ în educaţia românească pare a fi starea naturală a unei never ending story – ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, se abate de la orice definiţie de dicţionar a termenului. Stă în firea „crizei“ să vină pe nepusă masă, dar tot aşa de firesc este să mai şi treacă...

Pare iarăşi că sentimentul crizei perpetue în educaţie – cu varianta sa catastrofală, a „prăbuşirii“ inexorabile a sistemului – îşi află sorgintea în opinia publică şi este pus în cuvinte (şi imagini) de vajnica ei avangardă – mass-media.

Mă opresc puţin asupra celei dintîi, celeilalte urmînd să-i dedic cîteva rînduri în numărul viitor. Pentru opinia publică, instrumentele cele mai creditabile de investigare în stare genuină rămîn, faute de mieux, sondajele. Or, ele ne spun adesea lucruri deconcertante.

Un sondaj de opinie de acum cîţiva ani indica, la întrebarea referitoare la aportul educaţiei pentru succesul în carieră, un scepticism dezarmant. În schimb, respondenţii aceluiaşi chestionar declarau, într-o proporţie covîrşitoare, că şi-ar îndemna copiii să meargă la facultate, şi la licenţă, şi la master, şi chiar şi la doctorat. Ce să înţelegi de aici? Că învăţătura e socotită a fi lipsită de valoare pentru viaţă şi totuşi recomandabilă (şi-ncă cum!). La ce bun? Poate pentru prestigiu social („să fii în rîndul lumii“), poate de dragul convenienţei („c-aşa se face“), poate ca un eventual colac de salvare („că nu se ştie niciodată“). Aici, sondajele tac, dar e observabil, pe scară largă, faimosul „sindrom al diplomelor“.

Vă amintiţi proverbul „Ai carte, ai parte“? La origine, se crede că ar fi însemnat altceva: „carte“ se referea la „înscris“, „certificat“, „act“ (de proprietate, de pildă). Ulterior, „carte“ a fost interpretat drept „învăţătură“. Azi tindem să revenim, pesemne, la sensul originar, în care „carte“ = diplomă de studii. Îmi aduc aminte cum un absolvent al unei universităţi cu imaginea publică greu pusă la încercare pleda înfocat în presă pentru instituţia cu pricina, povestind cum ea i-a oferit şansa de a colecţiona nici mai mult, nici mai puţin decît 12 diplome de licenţă! O atare pledoarie ar fi cu totul de neînţeles într-o societate imună la „sindromul diplomelor“.

Un alt exemplu frapant. Am citit cu o mare strîngere de inimă, acum ceva vreme, comentariile din presă la un sondaj privind starea morală a universităţilor din România. Reieşea, din acel sondaj, că o proporţie întrutotul alarmantă dintre respondenţi (în jur de 70%, dacă îmi amintesc corect) consideră universităţile de stat corupte sau foarte corupte. Referitor la universităţile private se mai adăugau nişte procente bune. Am îngheţat. Predau la Literele bucureştene de două decenii şi jumătate şi n-am avut niciodată senzaţia că peste două treimi dintre studenţii din amfiteatru se uită la noi ca fiind stîlpii unei instituţii măcinate de corupţie.

Au fost foarte puţine ziarele care nu s-au oprit doar la această ştire „bubuitoare“, rezultată din sondajul cu pricina. Din păcate. Pentru că din alte răspunsuri reieşeau lucruri care, coroborate, ar fi pus pe oricine pe gînduri. Procentajul respondenţilor care acuzau corupţia din chiar universităţile la care studiau cobora pe la 30%, iar la nivel de facultate – sub 25%! Aşa mai vii de acasă! Iarăşi, ce anume ar explica acest decalaj enorm de imagine nu aflam din sondajul cu pricina. Un lucru e cert: cu cît respondenţii aveau mai puţine informaţii directe, personale, asupra temei de investigaţie, cu atît imaginea lor era mai puternic marcată negativ. Care sînt, aşadar, sursele informării indirecte care produc, în cele din urmă, un tablou atît de sumbru? Să fie rumoarea inepuizabilelor naraţiuni orale („Să vezi, dragă, ce-a păţit fiu-meu ieri la facultate...“) care structurează mentalul colectiv? Să fie presa autorul principal?

Şi, pînă la urmă, revenind la Caragiale – Cum stăm...? Despre asta, în numărul viitor, cînd va ieşi de sub tipar.

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Editura Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur. 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Câți ani de pușcărie riscă românul acuzat de trădare
Conform articolului 394 din Codul Penal, Alexandru Piscan, care este acuzat că a desfășurat activități de spionaj în beneficiul Federației Ruse, vizând obiective militare românești și NATO, poate înfunda pușcăria ani grei.
image
Anchetă extinsă în cazul Coldea: sunt vizați și Alexander Adamescu și Mihai Tufan. „Șeful cel mare”, fondator al „statului paralel”
Anchetă a fost extinsă în dosarul generalilor SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, fiind cercetate fapte de corupție în legătură cu firme controlate de către oamenii de afaceri Bogdan Alexander Adamescu și de către milionarul Mihai Tufan.
image
Pățania ciudată a unui șofer băut din Neamț. A făcut accident exact în momentul în care polițiștii îi făceau semn să tragă pe dreapta
Acţiunile poliţiştilor din Neamţ, pentru combaterea evenimentelor nedorite din traficul rutier, s-au soldat cu depistarea mai multor şoferi care erau băuţi la volan, întocmindu-se dosare penale

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.