Critică (literară)
După "divinul critic", " Maiorescu, în pofida studiilor vieneze, a unui dublu doctorat, a rangurilor academice supreme, a voiajurilor în străinătate, a vizitelor la Palat, a excelentelor relaţii cu Vodă şi cu Carmen Sylva, a remariajului cu o cucoană din high life, posesoare de blazon (sau doar de nume) rosettesc, ba chiar a (prim)-ministeria(bi)lităţii sale, avea, într-însul, o rusticitate care-l făcea inapt de fin’amor şi/sau de alte eterate eroticeşti idealisme (cărora le prefera o căsnicie fără prea multă cazuistică subtilă şi, în principiu, reciproc avantajoasă). Avea,-ntr-o bună zi, să-şi recunoască, în Parlament, el însuşi, modesta obîrşie rusticană, calitatea de nepot de fiu al unui ţăran de dincolo de munţi... "Divinul", eufemizînd în joacă, face a(ma)bila retroversiune a termenului amintit, graţie căreia vocabula ţăran, lesne convertibilă în (şi mai!) peiorativul ţărănoi, devine, după cum se ştie (dacă se ştie-ntr-adevăr), terian! Enorm de ambiţios, acest "terian", va deveni, în jurul vîrstei de douăzeci şi cinci de primăveri, un critic literar temut. " P. S. & N. B. Dacă, in extremis, Maiorescu e, după "Divinul", un "terian", " nu orice terian e Maiorescu!
