Comunism curat, frate!

Publicat în Dilema Veche nr. 470 din 14-20 februarie 2013
Dragoste şi răzbunare jpeg

În anii din urmă – la diferite ocazii, pe la petreceri, la o bere, în seri lungi, de vară, cu poveşti întinse pînă în zori –, am tot stat la vorbă cu cîţiva prieteni întorşi definitiv în România, după ani buni de stat în Canada. În general, motivul întoarcerii acasă e dorul cumplit de ţară şi de prietenii lăsaţi în urmă, dar întotdeauna apare în discuţie şi un soi de libertate, definită foarte difuz, pe care „doar aici, acasă, o poţi întîlni“. O libertate care se referă, de fapt, în mare măsură, la chipul – mult mai cald aici decît prin alte părţi – al celui mai simplu fel de socializare, de întîlnire cu rude, prieteni, amici, cunoscuţi. Invariabil, discuţiile ajung la „sărăcia“ chefurilor, a petrecerilor, întîlnirilor „seci“ între oamenii acelei lumi.

Ca să fie treaba foarte limpede, dau un exemplu foarte concret. De fiecare dată, în preajma mesei pline – cu mîncare cît încape, şi cu beri, vinuri, digestive şi alte lucruri minunate, nelipsite la o masă adevărată, de la noi – imediat vine vorba despre cum era acolo. Te duceai la o petrecere sau la ceea ce era anunţat ca un chef la cineva acasă şi dădeai peste o lume care stătea cuminte, de vorbă, în preajma unor grisine, alune, a unor „cipsuri de trei lei“, iar dacă prindeai şi o a doua bere era lucru mare. După care, la o oră la care ar protesta şi cele mai conformiste găini, te duceai frumuşel acasă, la culcare. Culmea e că unii dintre cei de acolo, de la aşa-zisul chef, mai plecau şi foarte mulţumiţi de petrecerea excelentă la care participaseră, chestie cumplit de enervantă pentru prietenii care îmi povesteau toate astea. Îi revolta şi-i deprima, în acelaşi timp, felul ăsta de a fi. Îi scotea din sărite modul în care oamenii de acolo pretindeau că se pot simţi bine la întîlnirea cu alţii. Şi, contemplînd acest stil ciudat de a fi fericit, ai noştri zîmbeau amar, gîndindu-se cam ce-ar fi însemnat, în România, o petrecere, un chef după care să pleci acasă căzut pe spate de entuziasm. Programul de lucru în ţara de adopţie era strict, relaţiile erau mai degrabă reci, viaţa plicticoasă. Chefurile, nişte orori. „Comunism curat!“

Zilele trecute, întîmplarea face să cunosc un alt român, stabilit de peste zece ani în Canada, venit acasă, în vizită. Stăm la poveşti, bem un vin, şi-ntreb: „Cum e, domnule, în ţara aia? Unii dintre prietenii mei care au stat pe acolo spun că e comunism în toată regula. Chiar aşa să fie?“ Omul nici nu aşteaptă să termin bine întrebarea şi răspunde hotărît: „Clar! Exact aşa e! Comunism curat!“

Întreb mai departe: „Ai voie să te exprimi liber?“ Răspunsul vine la fel de repede: „Oho, ba bine că nu! Poţi să zici ce-ţi trece prin cap. Poţi să faci ce vrei. N-are nimeni treabă cu tine, cîtă vreme îţi plăteşti taxele, ratele, toate alea. Mă rog… Să nu zici urît de negri, de arabi, de evrei, de chinezi, adică să nu zici urît de nimeni. Că, de fapt, şi tu eşti ca ei, eşti venit acolo. Şi e siguranţă. Ieşi la cît vrei, unde vrei, cel puţin, unde stau eu, nici nu-ţi pui problema asta. Şi adevăru’ e că e civilizaţie, domnule. Nu te joci. Fata mea e la facultate şi e foarte mulţumită. La spital, dacă ai treabă, nu se pune problema de şpagă sau de-astea. Dacă te plîngi la o instituţie, sau le scrii o scrisoare, imediat îţi răspund. E civilizaţie cum nu prindem noi nici într-o sută de ani.“ Merg mai departe cu chestionarul: „Se raportează date false? Producţii agricole, tone la hectar, rezultate în industrie, chestii de-astea…“ Se uită la mine ca la o arătare: „Glumeşti? Ăia sînt tîmpiţi cu corectitudinea. Ai minţit, te-ai ars. Nu mai prinzi nimic. Nu se mai uită nimeni la tine.“ „Vreun cult al personalităţii? Ceva partid unic? Trebuie să-ţi exprimi vreo adeziune?“, zic. Cască nişte ochi mari şi zîmbeşte: „Faci mişto!? Nici vorbă, dom’le, de de-astea. Pe ce lume trăieşti? Banu’ face totu’ acolo. Să munceşti, să faci bani, ca să consumi. Să dai banu’ înapoi în circuit. Îţi iei casă cu credit, o plăteşti de trei ori la bancă, da’ asta-i viaţa. Aşa e sistemu’. Chestia e că dacă lucrezi la altu’, nu faci mare brînză. Munceşti pentru el. Dar dacă-ţi faci biznisu’ tău e altă viaţă. Eu mi-am plătit casa deja anu’ trecut. Ăia te-ajută să porneşti afacerea ta. Te încurajează. Doar să ai tu ceva în cap şi să porneşti treaba. Chestia e, cum ţi-am zis, banu’. Să consumi, să circule coco în sistem. Munceşti toată ziua, te duci rupt acasă, bagi o bere, un televizor, un sex cu nevasta, şi pa. S-a dus ziua. Mîine o iei de la cap.“ Întreb: „Şi unde-i comunismul în toată treaba asta?“ Omul rîde cu poftă şi-mi răspunde: „Eee… Acu’, n-o lua şi tu aşa. Astea-s jargoane de-ale noastre, de p-acolo.“

Sigur, discuţia s-a purtat la un nivel care i-ar face pe unii să strîmbe din nas, iar pe alţii să leşine de panica absenţei referinţelor bibliografice şi a definirii termenilor. Merg însă mai departe, cu speranţa că, totuşi, n-o tuşi convulsiv chiar toată lumea care citeşte rîndurile astea. Există un pic de viaţă şi dincolo de vigilenţa cititorului specializat în rescrierea – evident, întotdeauna mai inspirată – oricărui articol pe care îl citeşte. Prin urmare, folosind ca prim argument discuţiile triviale de mai sus, revin, săptămîna viitoare, cu un soi de răspuns la articolele unui coleg din presa scrisă, un jurnalist pe care îl preţuiesc în modul cel mai sincer. Domnia sa defineşte, într-un fel foarte personal, „comunismul cool“ de peste Ocean. Nu pentru a-l contrazice cu orice chip, ci pentru a dezbate, propun un alt punct de vedere. Spor în toate cele! Pe săptămîna viitoare.

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

balcon
Impozit dublu pentru proprietarii care au închis balconul fără autorizație. Ce prevede noul Cod al urbanismului și cum pot intra în legalitate
Proprietarii de apartamente care au închis balconul fără autorizație sau au executat lucrări cu nerespectarea documentației aprobate pot ajunge să plătească un impozit pe clădire majorat cu 100%, potrivit noului Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor.
Capitoliul Statelor Unite FOTO Shutterstock
Votul din 3 noiembrie care poate schimba direcția Americii. Ce urmează pentru SUA și Europa
Miza globală a alegerilor intermediare americane din 3 noiembrie este analizată de presa internațională, care anticipează că potențialele schimbări ale Congresului ar putea înăspri supravegherea politicii externe executive sau putea influența asistența militară acordată Ucrainei.
Universitatea din Viena, foto Shutterstock jpg
Vacanțe de toamnă cu bani puțini. Cinci orașe europene în care poți evada în noiembrie, cu zbor și cazare de la 79 de euro
O escapadă într-un oraș european nu trebuie să coste o avere. Ofertele afișate pe platforma românească CityBreak.club pentru noiembrie 2026 indică variante de city break cu prețuri orientative începând de la 79 de euro de persoană, pentru zbor dus-întors și două nopți de cazare.
irena sendler featured image 86343 png
Viața ascunsă în borcane de sticlă. Povestea tinerei poloneze care a salvat mii de copii de la moarte
O tânără asistentă socială din Polonia a reușit să salveze viața a peste 2.500 de copii care urmau să fie trimiși la moarte în lagărele naziste. S-a târât prin canalizări, și-a pus viața în pericol la fiecare pas și a fost chiar condamnată la moarte, dar a scăpat ca prin miracol.
 Pastile, antibiotice FOTO Shutterstock
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când răcesc. Medicamentele care nu ajută și pot face mai mult rău
O răceală aparent banală îi determină pe mulți oameni să apeleze la medicamente fără să consulte un medic.
Cuplu - datorii - facturi - plata - calcule - FOTO 123 RF
Ce își doresc românii, dar amână ani la rând. Psiholog: „A nu încerca pare, pentru o vreme, mai ușor de suportat”
43% dintre români spun că nu au suficienți bani pentru a-și îndeplini obiectivele, iar o treime dintre cei care nu au început încă amână de cel puțin trei ani. Psihologul Gabriela Marc explică de ce frica de eșec și nesiguranța pot transforma prudența în blocaj.
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
Cum afectează pierderea unei persoane dragi inima. Riscul de infarct crește puternic în primele 24 de ore după deces
Pierderea unei persoane apropiate poate fi asociată cu o creștere bruscă a riscului de infarct miocardic. Efectul este deosebit de pronunțat în prima zi după deces, iar persoanele cu risc cardiovascular ridicat pot fi mai vulnerabile.
Battle of Șelimbăr   Georg Keller, cropped jpg
De ce a cucerit Mihai Viteazul Transilvania. Motivele invaziei Ardealului și bătălia care a decis totul
O bătălie dată de Mihai Viteazul lângă Sibiu, în inima Transilvaniei, a devenit un moment hotărâtor în istoria românilor: victoria i-a deschis drumul spre prima unire politică a Transilvaniei cu Țara Românească.
Operator ucrainean de drone
Starlink, vital pentru armata ucraineană. Ce s-ar întâmpla dacă Trump ar întrerupe comunicațiile prin satelit
În disputa sa cu Volodimir Zelenski, administrația lui Donald Trump și-a folosit rapid cea mai puternică pârghie. A restricționat cea mai importantă parte a acestui ajutor: comunicațiile prin satelit ale SUA.