Complexul nemţesc
" Dumneavoastră mergeţi la vot? mă întreabă taximetristul, după ce mă cîntărise cîteva minute cu coada ochiului să vadă dacă poate sta de vorbă cu mine sau nu. " Mda... răspund eu fără chef. " Şi v-aţi hotărît cu cine votaţi? " Nu, încă nu... răspund eu cu şi mai puţin chef. " Eu, dacă ar candida Klaus ăsta, l-aş vota cu ochii închişi. Neamţu-i tot neamţ, credeţi-mă! conchide taximetristul meu. Pe seară am ajuns la Sibiu. Era prea tîrziu pentru a căuta un restaurant, aşa că am mers la un fast-food foarte decent chiar lîngă hotel. Mi-am umplut tava, am lăsat-o pe o masă şi m-am dus să-mi iau şi un pahar cu vin: " Poftiţi! îmi întinde ospătarul paharul cît se poate de politicos. Dar nu vă întindeţi... " Poftim? mă stropşesc eu, gata să fiu ofuscat. " Ştiţi, noi închidem la 23,00, şi la noi, aici, asta chiar înseamnă la 11 fix, adică aşa, ca la nemţi! A doua zi am mers mai departe, la o întrunire despre "produse tradiţionale". Româneşti, bineînţeles. Mult entuziasm şi multă pălincă. Eu nu aveam nici un rol activ în această poveste, aşa că mă uitam în jur cu dezinvoltură, mai gustam cîte o brînză şi mai schimbam cîte o vorbă. La sfîrşitul zilei, toată lumea se simţea bine, dar eu cel puţin nu aveam impresia că s-a stabilit ceva precis, aşa că l-am întrebat pe un coleg mai priceput şi mai d’al casei: " S-a stabilit s-o ţinem tot aşa!... mi-a răspuns acesta fără chef. Ascultă-mă pe mine, aici e nevoie de mîna unui neamţ ca să pună ordine în toată treaba asta! a mai adăugat el, dînd peste cap cu obidă un ultim pahar de pălincă. Trecînd la un moment dat prin Cristian, mi-am adus aminte, la rîndul meu, de o scenă petrecută cu cîţiva ani în urmă, cînd eram aici cu studenţii pe teren pentru a studia "Vecinătăţile" săseşti. E un sat săsesc tipic, în care se stabiliseră şi români cu cîteva secole în urmă, iar acum începuseră să vină alte valuri de români de prin împrejurimi, consideraţi însă de către toţi localnicii ca "vinituri" şi priviţi cu multă suspiciune. Era şi un grup de ţigani care locuia la marginea satului, ca de obicei, despre care voiam să ştim cum sînt priviţi de către ceilalţi şi dacă au şi ei Vecinătăţi sau nu, aşa că l-am întrebat pe informatorul nostru principal, un bătrîn român d-al locului. "Ei, păi ţiganii noştri nu mai sînt ţigani, sînt români, că s-au luat după saşi!" " ne-a răspuns acesta cu mîndrie. Pe drumul de întoarcere, ne-am intersectat cu două autocare din care s-au revărsat zeci de liceeni din diferite oraşe ale ţării. Nu am avut impresia să fie cîtuşi de puţin "pui de saşi", dar participau cu toţii la "Zilele culturii germane". "Cu cît ne-au rămas mai puţini saşi în ţară, cu atît sărbătorim mai mult cultura germană de pe aceste meleaguri" " m-am gîndit eu, uşor nedumerit. Nu ştiu ce-a căutat neamţu’ în Bulgaria, dar nu pot să nu mă întreb ce caută el din ce în ce mai mult în imaginarul românilor. Şi să mă gîndesc că seamănă parcă tot mai mult a vis de ordine...
