Cînd educaţia e doar o marfă

Publicat în Dilema Veche nr. 727 din 25-31 ianuarie 2018
Nu eşti de acord? Eşti prost  Sau primitiv jpeg

Cînd educația e doar o marfă, ea devine aproape la fel cu un aspirator, o cutie cu bomboane, o pereche de pantofi, o cină, o jucărie teleghidată, un pachet de unt, un elastic pentru prins părul, un apartament sau o mașină. E ca orice lucru pe care îl cumperi. Da, poți să i verifici nivelul de calitate și să pretinzi chestii, dacă scoți bani din buzunar. Dar, cînd e vorba de educație, dacă o transformi doar într-o marfă, îi stingi aproape toată lumina de dincolo de cuvinte.

Sigur că, de cînd există ideea de universitate – ideea de școală care te scoate din mulțime și te face să vezi lumea cu alți ochi –, tot de atunci s-a instalat, undeva, dedesubt, și ideea de preț. Ca să te urci la o înălțime de la care lumea se vede foarte diferit de felul în care e percepută atunci cînd o privești de la firul ierbii, trebuie să plătești cumva. Iar plata nu se realizează în mod obligatoriu printr-o monedă. La urma urmei, ființa umană face troc sau comerț mai complicat dintr-o formă de instinct. Un instinct mai evoluat, dar care își găsește sălașul de unde a plecat tot într-o nevoie presantă. Aceea de a supraviețui. Iar ca să supraviețuiești, trebuie să înveți să faci asta din ce în ce mai eficient. Și atunci descoperi că o idee poate avea aceeași valoare concretă pe care o are orice obiect. O idee se poate cumpăra. O competență se poate cumpăra. O performanță se poate cumpăra. Orice se poate cumpăra și se poate vinde. Deși unii huiduim și fluierăm insistent la auzul unor asemenea cuvinte, alții spun că în mecanismul ăsta implacabil încape chiar și iubirea. Dar aici ar începe o altă discuție. Altminteri, și ea, la fel de veche, de cînd lumea.

Ca orice marfă, educația poate mulțumi pe oricine, în funcție de puterea de cumpărare. Ești sărac? Poți să te duci, dacă ai noroc de susținere din partea părinților și ai cum să străbați eventualele distanțe mari, la o școală publică. Mulți trebuie să fie foarte băftoși ca să îndeplinească ambele condiții. Ei sînt lumea reală pe care, de multe ori, din bulele în care trăim, nici măcar n-o vedem. Se poate să n-o vedem nici cînd ea există lîngă noi, în oraș, la doi pași distanță de bula fiecăruia. Poți să ajungi la școli bunicele, la unele foarte bune, apoi la facultate, exclusiv în sistemul public. Pe măsură ce urci, pe atît devine totul mai complicat și mai scump. Deși, teoretic, învățămîntul public e gratuit. Dar o poți lua și pe altă cale. Cea a educației plătite din greu încă de la grădiniță. Iar aici marfa e ca orice marfă. De la cea destinată unui consum mai larg pînă la cea de clasă medie, și pînă la zonele fine, premium, de lux. Mai complicat e cu educația universitară, cîtă vreme – aici, la noi – nu există încă o universitate care să le concureze serios pe cele publice. Dar nici măcar asta nu e buba problemei. Nu e o catastrofă faptul în sine că educația e o marfă. La fel e și la alții. Și, de bine, de rău, cu crize și opinteli, șchiopătări și gîfîieli, treaba merge mai departe. Dar opintelile astea se discută. Modelul analizei critice a societății în care trăiești încă se exersează. E loc de așa ceva. Universitatea e, prin excelență, un spațiu al gîndirii și al manifestării spiritului critic. Numai că și acolo, în spațiile ideale, marfa cîștigă enorm de mult teren în defavoarea fascinației.

Fiind puși în situația de a arde etape istorice repede, mai ales după căderea comunismului, ne-a fost foarte greu să alegem cu răbdare ce era bun și ce era rău în lumea în care am trăit vreme de jumătate de secol. Pe de altă parte, lupta între o formă de rezistență prin educație, cultură, și un aparat represiv al unui regim totalitar extrem de bine înrădăcinat lasă în urmă un teren de bătălie atît de cețos, încît devine deseori foarte greu să deosebești victimele de călăi. Iar călăii au făcut tot ce le-a stat în putință să fie ceața cît mai deasă. Școala lor, școala vieții, mereu ne rîde-n nas. Iar cînd dorința de a ține pasul cu colegii de continent, aceia pe care îi admirăm, este atît de mare și de presantă, în goana acestui proces mai pierdem piese. Și ne obișnuim, pe parcurs, cu situația de a nu reuși să recompunem mecanismul pe care l-am visat, ba pentru că am pierdut cîte ceva în timpul goanei, ba pentru că nu avem piesele noi care se cer acum pe piață.

Ideea de educație devine din ce în ce mai mult o marfă. Iar valoarea ei de întrebuințare pentru supraviețuire e din ce în ce mai vizibilă. E o schimbare profundă de data asta. Educația își pierde aura descoperirii, a explorării. Devenirea ființei nu mai e interesantă. E un moft, cîtă vreme supraviețuirea se impune ca presiune ultimă. Cercetarea nu mai e o expediție în necunoscut, ci o competiție contra-cronometru. Și, nu în ultimul rînd, un spectacol. Nu e de vină nimeni pentru treaba asta. E direcția în care mergem cu toții. O direcție în care zgomotul spectacolului e atît de mare încît nu prea mai e nici o șansă să auzim vocile care strigă că mai e nevoie și de un pic de pauză. E un drum pe care am plecat plini de entuziasm, pentru că avem senzația că mergem spre o destinație care ni se adresează tuturor, ne va aștepta pe toți cu brațele deschise.

Dar și aici, în momente critice care au aparența și dulceața marilor succese, tot mai e loc de întors. Mereu e loc de întors. Universitatea e, vrem, nu vrem, și un SRL. Important e să nu fie doar asta. Educația să nu fie doar o marfă. Altminteri, peisajul le va aparține unor negustori care vînd marfă unor clienți din ce în ce mai conștienți de drepturile consumatorului, dar mai lipsiți de cunoașterea șanselor lui. A marilor lui șanse. Educația, doar ca marfă, devine un stres cumplit. În absența încurajării vocației, în lipsa fascinației apartenenței la o expediție colectivă de explorare a frontierelor, educația e doar o alergare epuizantă. La capătul ei e un podium. Dar dincolo de podium nu mai e nimic. Nici tribune, nici public. Nimic.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Paradisul care atrage turiști români cu prețuri neschimbate de 10 ani. „Numai la noi se practică japca”
Românii aleg demulte ori să-și petreacă vacanțele în străinătate, în special vara, spre disperarea hotelierilor care se plâng de lipsa clienților. Însă, în foarte multe cazuri, turistul român face această alegere pentru că, nu e un secret, un sejur în străinătate e mai ieftin decât în propria țară
image
Radonul, ucigașul invizibil din Ardeal. Medic: „Se atașează de aerosol și rămâne la nivelul de 1-1,5 m înălțime, exact unde respiră copiii”
A crescut numărul cazurilor de cancer pulmonar la nefumători, iar un motiv este iradierea cu radon, un gaz radioactiv incolor și inodor foarte periculos pentru sănătate dacă se acumulează în clădiri.
image
Căutătorii de artefacte milenare. Fabuloasele noi descoperiri ale detectoriştilor, arheologii amatori plini de surprize
Înarmaţi cu detectoare de metal, colindând locuri numai de ei ştiute din ţinutul Neamţului, arheologii amatori au reuşit, graţie hazardului şi perseverenţei, să aducă la lumină vestigii din vremuri trecute

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.