Cîinii răi

Publicat în Dilema Veche nr. 773 din 13-19 decembrie 2018
Cîinii răi jpeg

Munții Godeanu erau, cum probabil sînt și astăzi, rareori călcați de turiști. N-aș fi ajuns poate niciodată acolo dacă n-aș fi fost trimis, la începutul anilor ’90, să fac prospecțiuni geofizice. Abia ieșit din facultate, trebuia să mă descurc la comanda unei întregi echipe cu topografi, tehnicieni gravimetriști (chiar așa), gospodară (denumirea pe care o avea administratoarea), zilieri, șoferi și camioane, vreo 20 de oameni, fiecare cu obiceiurile și nebuniile lui. Căutam, chipurile, cărbuni. De fapt, „cărbunii“ erau un fel de ambalaj comercial al proiectului, scopul urmărit în acele vremuri fiind mai degrabă unul științific, adică o completare a cartărilor geofizice, umplerea petelor albe de pe hărțile de specialitate.

În fine, pe munte nu mergeam toți cei 20 de oameni deodată și nici toți la un loc, dar erau momente în care ne strîngeam cîte 10-12 oameni. Nu semănam cu excursioniștii fiindcă purtam cu noi aparate ciudate și stadii lungi pentru măsurătorile topometrice. Unii localnici credeau că vrem să le măsurăm pămînturile. Pe atunci, încă se temeau de cine știe ce nouă formă de taxare sau chiar de colectivizare. Unii puneau cîinii pe noi. Iar dacă avusesem vreodată o cît de mică teamă de cîini, era momentul să o las la o parte. Nu era cazul să mă fac de rîs printre muncitorii și zilierii proveniți în mare parte din zone rurale, oameni căliți, trăiți în natură și obișnuiți cu animalele. Cu potăile de prin sate nu mai aveam probleme. Învățasem să vorbesc cu ele pe diverse tonuri, în funcție de situație, de la blîndul „Cuțu-cuțu, ia uite ce chef de joacă are!“ pînă la hotărîtul „Ho-dîrrrr, marș, ia, la oi!“, strigat cu accent ciobănesc, dacă se poate spune așa.

Probleme mai mari am avut însă sus pe munte. Era puțin stranie atmosfera pe acele platouri înalte și pustii din Godeanu, la peste 2.000 de metri altitudine. Mi-aduc aminte reacția unui muncitor, cînd, acolo sus, am dat de un rîu (trecut pe hartă drept Rîu Șes). Muncitorul s-a oprit pe mal ca trăsnit și a început să-și facă cruci. Ce ai, Marine?, l-am întrebat. Păi, dom’ inginer, de unde vine toată apa asta aicea sus? Să știți că e lucru’ dracului. În cele din urmă, am reușit să-i înțeleg stupoarea, oarecum firească pentru un om de la munte. Rîul era lat aproape cît Prahova iar el nu înțelegea de unde se poate aduna atîta apă la o asemenea altitudine, mai ales că prin jur nu se vedeau culmi sau vîrfuri cu mult mai înalte, de unde să se fi scurs eventual zăpezile topite. Era într-adevăr cam curios, dar nu chiar inexplicabil. Primăvara erau izvoare din belșug.

Băteam coclaurile acelea în lung și-n lat. Rareori, după ore de mers, vedeam cîte o stînă. Auzisem că trebuie să avem grijă cu cîinii, că nu erau obișnuiți cu alți oameni în afară de ciobanii lor. Erau învățați să sară chiar și la urșii care uneori mai dădeau tîrcoale țarcurilor de oi. Am avut un prim semnal al comportamentului lor neobișnuit pe o creastă, cînd treceam pe marginea unei văi foarte adînci. În fundul văii (glaciare) era o stînă. Pînă acolo era un hău, că abia se vedea construcția de culoarea gardului de lemn nevopsit, iar țarcul ne apărea ca un mic dreptunghi maro pe fondul pajiștii ­verzi. Cîinii lătrau acolo în vale, se auzea ecoul. Ne-am văzut de drum pe marginea circului glaciar. Cineva a zis că acei cîini vin la noi spre creastă. Mi s-a părut o glumă. Cum să lase stîna și să urce un întreg munte? Ca să ce? După multe minute, lătratul a devenit sporadic, dar parcă mai sonor. Atunci am văzut două mogîldețe care urcau. Se opreau din cînd în cînd să mai latre, pentru ca apoi să-și reia neabătut drumul spre creasta unde eram noi. Pe măsură ce se apropiau, mogîldețele se transformau în niște cîini tot mai mari (cu ochii cît ceștile, cum era în povestea lui Andersen). Două fiare nebune care urcau din acele funduri de munte în dorința de a ne ataca. Eram vreo șapte oameni. Cînd distanța a devenit o aruncătură de piatră și intențiile lor neîndoielnice, asta am și făcut, adică am început să aruncăm cu pietre. Fiind mai sus și mai mulți decît ei, i-am dovedit. Au dat înapoi, dar au venit iar mai pe de lături și s-au repezit la o fată, zilieră, rămasă în urmă. Norocul ei că era curajoasă. I-a ținut la distanță cu stadia de măsură pe care o avea în mînă și cu pietre. A reușit să-i pună pe fugă, înainte să intervenim și noi. Mult timp ne-am mirat și de vitejia fetei, și de ciudata agresivitate a cîinilor.

A doua oară eram vreo zece bărbați. Am urcat pe un plai unde, brusc, ne-a ieșit în față o stînă mare. Ne-am trezit cu vreo 20 de cîini galopînd spre noi ca o haită înfometată, hămăind fercoce. 20 de guri negre pline de colți ascuțiți și de bale. Dacă e să apelez din nou la Andersen, de data asta aveau ochii cît pietrele de moară. Am luat poziții de apărare, dar fiarele s-au repezit direct să ne muște. Nu păreau deloc impresionate. Cineva a strigat: „Toată lumea jos!“. Și deși muream de frică, m-am așezat jos la fel ca și ceilalți. Cîinii s-au liniștit ca prin farmec și după cîteva secunde s-au așezat și ei jos, făcînd un cerc perfect la cîțiva metri în jurul nostru. Dacă încerca vreunul dintre noi să se ridice, începeau să mîrîie. Ne luaseră prizonieri și așteptau probabil să vină stăpî­nii lor. Numai că aceștia nu se vedeau nicăieri. În ciuda strigătelor noastre, preț de multe minute n-a apărut nimeni. Zece oameni în toată firea nu știam ce să facem. În sfîrșit, la un moment dat a apărut un om. Văzînd situația, cu bîta și cu vorba aspră a spart cercul cîinilor într-un loc. Ne a spus că trebuie să ne strecurăm pe acolo, fără să ne întoarcem cu spatele la cîini. Am format un fel de lanț și am ieșit din cerc printre mîrîieli. Am rămas ultimul, adică în poziția cea mai expusă. A fost teribil, dar am scăpat necapsat. Pe drumul de întoarcere l am felicitat pe cel care avusese ideea să ne spună să ne așezăm jos. Fără acel gest nu știu ce s-ar fi întîmplat. Mi am amintit de lucrurile astea cînd am văzut scena de pe 10 august în care protestatarii, tot așa, s-au așezat jos, iar jandarmii i au călcat totuși în picioare. Cîinii n-au fost ca jandarmii.

Foto: Tyler M. Yates, flickr

image png
Reevaluarea lucrurilor de acasă
Și e de observat că țara s-a schimbat în mod fizic, mult mai mult decît atitudinea locuitorilor ei.
p 7 Sam Altman WC jpg
Capitalul cîștigă și în domeniul IA
Nu e de mirare că OpenAI nu a reușit să-și respecte misiunea.
image png
image png
Birocrații inventate, care să justifice plusul la salariu
Ne mai mirăm, apoi, de ce pleacă profesorii din învățămînt sau de ce ezită să vină.
image png
Șanticler
Rămîne să mai vorbim, desigur, despre sensurile alunecoase și imprevizibile generate de larga circulație a cuvîntului efemer.
image png
Un recrut de odinioară
Pe spatele gecii tînărului erau imprimate, în galben ţipător, cuvintele US Air Force.
image png
Mintea democratică și impunitatea poporului
Pe cînd mintea democratică nu exista, popoarele erau pedepsite.
image png
Moș Crăciun, John Fitzgerald Kennedy și bomba nucleară
A fost fix pe dos. Anul 1962 a adus cea mai gravă criză din timpul Războiului Rece, criza rachetelor nucleare din Cuba.
image png
Nevoia de umanioare
Ele sînt însoţitorul şi sprijinul ideal in dürftiger Zeit şi beneficiază de resurse încă nevalorificate în spaţiul Europei de Est.
image png
O fabulă a lui Socrate
E ceea ce am pățit și eu: după ce m-a durut piciorul din cauza legăturii, iată că a urmat și plăcerea.
image png
Spirala ghinionului și ghicitul în gri
Poate nu la fel de ostentativ, dar cei care spun lucrurile sînt, din nou, tratați ca excentrici stridenți și, pe alocuri, isterici.
image png
Cine sapă la temelia pilonului II
Este incredibilă tenacitatea cu care politicienii din zona de stînga atacă pilonul II de pensii administrate privat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.

Adevarul.ro

image
Fiara de plastic. Povestea Daciei „Lăstun“ Maxi, un Fiat 500 al românilor, care nu a mai ieșit pe poartă
Dacia 500 „Lăstun“ ar fi trebuit să fie pentru români cam ce a fost Fiat 500 pentru italieni, Renault 5 pentru francezi, WV pentru germani. O mașină din gama mini, mai degrabă pentru tineret. O maşină de oraş, potrivită pentru transportul urban. A fost ideea și dorința lui Nicolae Ceaușescu
image
SPECIAL Elvira Popescu: de la actriță la contesă, devenită „Notre Dame du Théâtre“ FOTO/VIDEO
Cum a ajuns o româncă din București să devină o actriță contesă mai cunoscută în Franța decât celebra Greta Garbo.
image
Lista celor mai periculoase alimente din lume. Cinci alimente la care nu te-ai aștepta să fie incluse
În întreaga lume, există anumite alimente periculoase care pot provoca de la intoxicații alimentare ușoare până la deces, în cazuri extreme.

HIstoria.ro

image
Un posibil caz de braconaj arheologic în Moldova, în secolul al XVII-lea
Un posibil caz de braconaj asupra unui tumul din Moldova istorică este consemnat într-un document de la 1635, notează arheologul Vasile Diaconu, pe pagina sa de Facebook.
image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.