Chinurile unui om bogat
Am văzut cu toţii, la televizor, chinurile celor săraci şi am auzit, la prima mînă, poveştile prietenilor noştri, care sînt mai toţi săraci. Săracii sînt peste tot, dacă e să vorbim despre imagine. Ei sînt feţele victimelor Katrinei, sînt raţiunea care pune în mişcare uriaşe porniri caritabile, sînt subiectul lamentaţiilor editoriale şi materia primă a retoricii politice. Dacă toată această atenţie va însemna ceva rămîne de văzut. Săracii cresc tirajul, dar o să-i ajute la ceva toată hărmălaia asta? Eu, unul, mă îndoiesc. Alaltăieri am participat la un eveniment social la New Orleans şi am avut şansa să fiu martorul unui fenomen rar: chinurile unui om bogat. M-am alăturat unui cerc de persoane care ascultau lamentările unui tip înfloritor căruia o să-i spun dl Reabilitare*. Acest om cu inimă bună a crezut în valorile culturale ale oraşului nostru, le-a trîmbiţat şi le-a transformat în aur. A "reabilitat", a construit şi hollywoodizat oraşul vechi, pe care l-a tot mărit, ca să fie pe măsura grandorii credinţei sale în "renaşterea artelor" prin care trecea, aparent, oraşul nostru. N-a făcut-o de unul singur, fireşte. Mitul care făcea din New Orleans noua capitală a muzicii, literaturii, teatrului şi artelor a fost ţinut la mare cinste de mulţi, de la comisiile municipale pînă la subsemnatul. Turismul era cea mai importantă sursă de bani a oraşului. Mă rog, eu pot să am o scuză, că am ridicat în slăvi New Orleans-ul ca pe un loc unde chiriile sînt încă mici, dar e o scuză cam şubredă. Orice gură de aer suflată în balonul umflat al "renaşterii artistice" a New Orleans-ului era încă un lingou în safe-urile dlui R. Acum, înconjurat de proprietari îngrijoraţi, dl R. era de neoprit. Bătea cîmpii despre renaşterea oraşului, despre un oraş mai mare şi mai strălucitor care se va ridica pe aceste locuri, despre faptul că Dezastrul este doar un obstacol temporar. La trei luni după furtună, reclamele lui la locuinţe umplu ziarele, oferind proprietăţi la preţurile de dinainte de uragan, ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Dar ce fusese această renaştere a artelor pre-Katrina? Însemna chirii din ce în ce mai puţin mici pentru artişti şi fonduri din ce în ce mai zgîrcite pentru arte. În New Orleans, artele aveau o rădăcină atît de puţin adîncă, încît nici n-ar fi fost nevoie de forţa Katrinei pentru a le mătura, o briză ar fi fost de ajuns. În afara culturii artistice, existau alte trei culturi ale stilului de viaţă împărtăşite de cei săraci şi de cei bogaţi deopotrivă, cultura Mardi Gras, cultura bucătăriei şi, mai presus de toate, cultura pilelii. Dl R. scosese bănişorul şi din astea. Duse-s toate? Pentru moment, da. Dar dl R. va supravieţui, va ieşi întărit din toate acestea: New Orleans va fi un oraş mai mic, mai potrivit pentru adăpostirea miturilor "culturilor". O cantitate mare de cultură stînjenitoare va fi fost dispărută, deodată cu artiştii săraci sau săracii pur şi simplu. Fără deranjul realităţii, nu ai cum să-ţi dai seama cît valorează artele. * Reabilitarea este procesul de renovare şi reamenajare a unor cartiere, în scopul creşterii valorii lor de piaţă. Cartierele astfel renovate atrag o clientelă mai bogată, care îi alungă, în timp pe ocupanţii iniţiali, cel mai adesea săraci...
