Chestia cu România neîmblînzită

Publicat în Dilema Veche nr. 741 din 3-9 mai 2018
Nu eşti de acord? Eşti prost  Sau primitiv jpeg

Pe scurt, treaba stă cam așa: conducerea subsidiarei românești a unui lanț de hypermarket-uri din Franța hotărăște să producă un film documentar despre natura României. Oameni tineri, care văd în ideea asta un prilej foarte bun de a pune sub bradul Centenarului un cadou surprinzător, dar și – după cum e foarte firesc – o ocazie potrivită de a contribui la reputația companiei pentru care lucrează. Se pune la bătaie un buget serios, se angajează o echipă de filmare din Anglia, o casă de producție cu experiență acumulată în ani, pe toate marile canale de film documentar, și totul se pune sub coordonarea unei echipe românești. Iese un film de vreo oră și jumătate, cu imagini foarte spectaculoase, cu un comentariu – cred realizatorii acestei producții – mulat pe orizontul de așteptare și pe tiparul de receptare al publicului românesc, adică apare primul film documentar despre natura României, care este proiectat în cinematografe. Mesajul filmului, comunicat cît se poate de clar, este că trăim în mijlocul unui spațiu divers, de mare valoare, pentru care nu avem nici un merit că există și față de care nu mîndria că sîntem pe-aici e soluția, ci responsabilitatea profundă de a-l păstra așa cum e, de a-l proteja. De pe 13 aprilie, filmul rulează în cinematografe.

E absolut normal să existe și spectatori dezamăgiți, nevrăjiți, neconvinși, necăzuți pe spate după ce au ieșit de la proiecția acestui film documentar. Unanimitatea obținută pe căi firești, neopresive, nu există. E-n natura ființelor umane de pretutindeni să fie diferite, să nu le placă același lucru, să contrazică, să critice, să analizeze, să-și exprime entuziasmul sau revolta față de un anumit lucru. În cazul documentarului amintit, echipa de producție a ales o strategie narativă pe care a considerat-o foarte potrivită pentru universul de receptare al publicului românesc. Actorul Victor Rebengiuc citește un comentariu populat cu metafore, cu un soi de aer poetic, pe care unii îl pot considera de modă mai veche, totul aranjat sub cupolele unor forme de candoare și patetism.

Sîntem un public din rîndurile căruia cei mai mulți vibrează autentic la felul acesta de mesaj. E limpede, după natura spectacolelor, emisiunilor, muzicilor, discursurilor politice, după mai toate formele de manifestare și expresie publică pe care le apreciază majoritatea de la noi, cam ce fel de public sîntem. Nu e nici bine, nici rău. Sîntem într-un fel, așa cum și alte publicuri din lumea asta sînt, pe-acolo, pe la ele pe-acasă. E evident că ne plac patetismele, că sîntem un public emoțional, deseori nostalgic, cu un oarecare apetit pentru ceea ce considerăm noi că e poetic. Nu cred că trebuie să se supere nimeni din cauza asta. Am crescut, mulți dintre noi, cu filmele lui Sergiu Nicolaescu, cu o istorie prezentată ca fiind mama actelor de vitejie din lumea asta, cu entuziasme și căderi în visare la Cenaclul „Flacăra“ și la cuvintele înflăcărate ale lui Adrian Păunescu, cu lacrimi pe obraz cînd citim versurile lui Coșbuc și cînd ascultăm „Balada“ lui Ciprian Porumbescu. În majoritate, ăștia sîntem, așa ne manifestăm, indiferent de ce-ar spune o minoritate care refuză categoric să se identifice cu un asemenea model de receptare și de perspectivă asupra lumii.

Unii dintre cei care fac parte din această minoritate nu se împacă deloc cu gîndul că realitatea în care trăiesc e una în interiorul căreia nu cei care gîndesc aidoma lor sînt mai mulți. Întotdeauna disprețuiesc visceral majoritatea, o cataloghează în cuvinte dintre cele mai urîte, o fac răspunzătoare de absolut tot ce e rău. Din cauza acestei majorități nu merge nimic aici, nivelul clasei politice e cel pe care îl vedem, iar speranța de a aduce civilizația și în partea asta de lume e nulă. Din cauza acestei majorități, natura țării noastre e batjocorită, exploatată barbar, răvășită și distrusă pînă și în locurile cele mai protejate. Ce facem cînd vedem pădurile și cursurile de apă, munții și dealurile, cîmpiile și litoralul scufundate sub gunoaie, sub mizerie, sub cruntă nepăsare? Ce facem cînd vedem știri despre vînătoare iresponsabilă, braconaj, furt de lemn, incendii de natură, provocate voluntar sau din neatenție, microhidrocentrale care distrug rîuri întregi? Înjurăm cît ne țin puterile cardio-vasculare această specie de „bizoni“, „primitivi“, „barbari“. Sînt compatrioții noștri din majoritate, pe care punem orice vină, așa, la grămadă. N-am face nimic ca să încercăm, cît de puțin, să schimbăm lucrurile. N-am clinti un deget. Am bea chestii bune și-am filozofa pe seama a cît sîntem de condamnați să trăim în mijlocul unei majorități atît de rudimentare. Avem o părere. „Ei“ sînt cauza absolută a răului. „Noi“ sîntem întruchiparea binelui.

Atunci cînd un mesaj se adresează celor pe care îi disprețuim, nu mai contează, pentru unii dintre noi, ce conține mesajul cu pricina. Îl înjurăm și-l desconsiderăm de la bun început. Dacă sîntem iubitori de munte și de natură, știm noi mai bine cum se face un film despre așa ceva. Dacă vrem să protejăm natura, doar noi știm cum s-o protejăm. Dacă plantăm copaci, doar noi avem dreptul moral de face așa ceva. Cum îndrăznesc s o facă și alții? Dacă în filmul documentar despre natura României s-au filmat niște animale și prin alte țări, e nenorocire, e siluirea realității, e orice. Comentariul documentarului e ca o „compunere de școală primară“. E pentru „bizoni“. Adică e destinat „ălora pentru care, oricum, n-are nici un sens să faci nimic, pentru că rămîn la fel“. „Barbarul“, „bizonul“, „rudimentarul“ sînt marii vinovați pentru tot ce nu merge. Iar dacă un produs cultural intenționează să-i facă mai buni pe cei pe care îi desconsiderăm, o să desconsiderăm și produsul, doar pentru că le e adresat. Știu, e o replică idioată. Dar nu-i așa că, uneori, chiar merităm un pic din situația pe care o avem aici, din ce se-ntîmplă cu noi?

O mare invenție – contractul social jpeg
Se poate trăi și sub dictatură?
Fără această probă, argumentele celor care apără Justiția și judecătorii își pierd credibilitatea.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Resemnare
Turcia e doar încă un teren de luptă dintr-un război care se poartă intens de-a lungul și de-a latul lumii.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Un „dezavantaj” avantajos
Pe scurt: nu sîntem de acord ca, dacă 25 de parteneri ne vor în Schengen și doi nu, dreptatea să fie de partea celor doi.
Frica lui Putin jpeg
Non scholae...
Cîți nu scriu cu duiumul postări agramate și totuși se fac înțeleși, dovadă că primesc like-uri și au și urmăritori din belșug.
index jpeg 5 webp
James Bond și fabrica de ciocolată a lui Charlie
Oricum, ce altceva este un spion la scara istoriei, dacă nu un copil mare care știe cum să (se) joace, nu-i așa?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Pierdut respect. Găsitorului, recompensă!
Ce a produs această schimbare din ce în ce mai accelerată în ultimii zece, douăzeci de ani?
„Cu bule“ jpeg
Curriculum vitae
În perioada comunistă, formula latinească s-a folosit mai puțin.
HCorches prel jpg
Undercover agent
Redați-le profesorilor demnitatea.
p 7 WC jpg
Alunecînd treptat spre distopie
Legea IA europeană, care urmează să fie finalizată în cursul acestui an, interzice explicit utilizarea datelor generate de utilizatori în scopul „clasificării sociale”.
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Mai sînt destui care cred că americanii nu au fost pe Lună, că totul ar fi fost o mare păcăleală, o făcătură de Hollywood.
index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?

Adevarul.ro

image
„Secretul japonez pentru o viață lungă și fericită“. Cei mai longevivi oameni au aceste două trăsături de personalitate
Cei mai mulți centenari au trăsături de personalitate similare, care contribuie la creșterea duratei de viață, potrivit unui studiu.
image
Halep, prima veste bună după o lungă perioadă: Situația paradoxală cu care se confruntă
Constănțeanca de 31 de ani traversează un sezon trist, per ansamblu.
image
Angajată băgată în comă de patron. Bărbatul a fost arestat. „Ce, vrei să demisionezi?“
Femeia a fost sechestrată și lovită cu un topor în momentul în care a mers la firmă să-și depună demisia. Angajata a ajuns la spital în comă de gradul unu. Soțul acesteia a sunat imediat la 112.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.