Chestia cu România neîmblînzită

Publicat în Dilema Veche nr. 741 din 3-9 mai 2018
Nu eşti de acord? Eşti prost  Sau primitiv jpeg

Pe scurt, treaba stă cam așa: conducerea subsidiarei românești a unui lanț de hypermarket-uri din Franța hotărăște să producă un film documentar despre natura României. Oameni tineri, care văd în ideea asta un prilej foarte bun de a pune sub bradul Centenarului un cadou surprinzător, dar și – după cum e foarte firesc – o ocazie potrivită de a contribui la reputația companiei pentru care lucrează. Se pune la bătaie un buget serios, se angajează o echipă de filmare din Anglia, o casă de producție cu experiență acumulată în ani, pe toate marile canale de film documentar, și totul se pune sub coordonarea unei echipe românești. Iese un film de vreo oră și jumătate, cu imagini foarte spectaculoase, cu un comentariu – cred realizatorii acestei producții – mulat pe orizontul de așteptare și pe tiparul de receptare al publicului românesc, adică apare primul film documentar despre natura României, care este proiectat în cinematografe. Mesajul filmului, comunicat cît se poate de clar, este că trăim în mijlocul unui spațiu divers, de mare valoare, pentru care nu avem nici un merit că există și față de care nu mîndria că sîntem pe-aici e soluția, ci responsabilitatea profundă de a-l păstra așa cum e, de a-l proteja. De pe 13 aprilie, filmul rulează în cinematografe.

E absolut normal să existe și spectatori dezamăgiți, nevrăjiți, neconvinși, necăzuți pe spate după ce au ieșit de la proiecția acestui film documentar. Unanimitatea obținută pe căi firești, neopresive, nu există. E-n natura ființelor umane de pretutindeni să fie diferite, să nu le placă același lucru, să contrazică, să critice, să analizeze, să-și exprime entuziasmul sau revolta față de un anumit lucru. În cazul documentarului amintit, echipa de producție a ales o strategie narativă pe care a considerat-o foarte potrivită pentru universul de receptare al publicului românesc. Actorul Victor Rebengiuc citește un comentariu populat cu metafore, cu un soi de aer poetic, pe care unii îl pot considera de modă mai veche, totul aranjat sub cupolele unor forme de candoare și patetism.

Sîntem un public din rîndurile căruia cei mai mulți vibrează autentic la felul acesta de mesaj. E limpede, după natura spectacolelor, emisiunilor, muzicilor, discursurilor politice, după mai toate formele de manifestare și expresie publică pe care le apreciază majoritatea de la noi, cam ce fel de public sîntem. Nu e nici bine, nici rău. Sîntem într-un fel, așa cum și alte publicuri din lumea asta sînt, pe-acolo, pe la ele pe-acasă. E evident că ne plac patetismele, că sîntem un public emoțional, deseori nostalgic, cu un oarecare apetit pentru ceea ce considerăm noi că e poetic. Nu cred că trebuie să se supere nimeni din cauza asta. Am crescut, mulți dintre noi, cu filmele lui Sergiu Nicolaescu, cu o istorie prezentată ca fiind mama actelor de vitejie din lumea asta, cu entuziasme și căderi în visare la Cenaclul „Flacăra“ și la cuvintele înflăcărate ale lui Adrian Păunescu, cu lacrimi pe obraz cînd citim versurile lui Coșbuc și cînd ascultăm „Balada“ lui Ciprian Porumbescu. În majoritate, ăștia sîntem, așa ne manifestăm, indiferent de ce-ar spune o minoritate care refuză categoric să se identifice cu un asemenea model de receptare și de perspectivă asupra lumii.

Unii dintre cei care fac parte din această minoritate nu se împacă deloc cu gîndul că realitatea în care trăiesc e una în interiorul căreia nu cei care gîndesc aidoma lor sînt mai mulți. Întotdeauna disprețuiesc visceral majoritatea, o cataloghează în cuvinte dintre cele mai urîte, o fac răspunzătoare de absolut tot ce e rău. Din cauza acestei majorități nu merge nimic aici, nivelul clasei politice e cel pe care îl vedem, iar speranța de a aduce civilizația și în partea asta de lume e nulă. Din cauza acestei majorități, natura țării noastre e batjocorită, exploatată barbar, răvășită și distrusă pînă și în locurile cele mai protejate. Ce facem cînd vedem pădurile și cursurile de apă, munții și dealurile, cîmpiile și litoralul scufundate sub gunoaie, sub mizerie, sub cruntă nepăsare? Ce facem cînd vedem știri despre vînătoare iresponsabilă, braconaj, furt de lemn, incendii de natură, provocate voluntar sau din neatenție, microhidrocentrale care distrug rîuri întregi? Înjurăm cît ne țin puterile cardio-vasculare această specie de „bizoni“, „primitivi“, „barbari“. Sînt compatrioții noștri din majoritate, pe care punem orice vină, așa, la grămadă. N-am face nimic ca să încercăm, cît de puțin, să schimbăm lucrurile. N-am clinti un deget. Am bea chestii bune și-am filozofa pe seama a cît sîntem de condamnați să trăim în mijlocul unei majorități atît de rudimentare. Avem o părere. „Ei“ sînt cauza absolută a răului. „Noi“ sîntem întruchiparea binelui.

Atunci cînd un mesaj se adresează celor pe care îi disprețuim, nu mai contează, pentru unii dintre noi, ce conține mesajul cu pricina. Îl înjurăm și-l desconsiderăm de la bun început. Dacă sîntem iubitori de munte și de natură, știm noi mai bine cum se face un film despre așa ceva. Dacă vrem să protejăm natura, doar noi știm cum s-o protejăm. Dacă plantăm copaci, doar noi avem dreptul moral de face așa ceva. Cum îndrăznesc s o facă și alții? Dacă în filmul documentar despre natura României s-au filmat niște animale și prin alte țări, e nenorocire, e siluirea realității, e orice. Comentariul documentarului e ca o „compunere de școală primară“. E pentru „bizoni“. Adică e destinat „ălora pentru care, oricum, n-are nici un sens să faci nimic, pentru că rămîn la fel“. „Barbarul“, „bizonul“, „rudimentarul“ sînt marii vinovați pentru tot ce nu merge. Iar dacă un produs cultural intenționează să-i facă mai buni pe cei pe care îi desconsiderăm, o să desconsiderăm și produsul, doar pentru că le e adresat. Știu, e o replică idioată. Dar nu-i așa că, uneori, chiar merităm un pic din situația pe care o avem aici, din ce se-ntîmplă cu noi?

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

Adevarul.ro

image
Experimentul social al unui român care a vrut să afle ce cred românii când li se spune că viaţa în luxul paradisului din Bali costă mai puţin decât în Cluj
Patrik Bindea este specialist în marketing şi de câteva luni a început un experiment social. El a făcut o comparaţie „cosmetizată” a costului vieţii în paradisul din Bali, cu Bucureşti sau Cluj, iar concluziile acestul „clickbait” elaborat au fost surprinzătoare: oamenii au înghiţit „găluşca” şi au generat un trafic nebun postării.
image
Un YouTuber care a vizitat un McDonald's-ul rebrănduit din Rusia a povestit cât de multe diferenţe sunt faţă de varianta americană
Un reporter rus de la un cunoscut canal de YouTube a mers la McDonald's-ul rebranduit din Moscova, care s-a deschis pe 12 iunie, şi a spus că mirosul şi mâncarea sunt diferite.
image
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
După nici jumătate de veac de la ieşirea Dobrogei de sub stăpânirea otomană, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut din nou ororile ocupaţiei, de data aceasta ale bulgarilor, care au încercat să anexeze toată provincia prin jefuirea şi omorârea populaţiei.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.