Charlie, pe limba lui
Cică-şi merită soarta, era prea dur, prea înjura, prea glumeţ cu lucruri serioase. Greşit. Umorul lui Charlie nu se judecă nici de către mine, nici de către CTP, nici măcar de Dumnezeu sau de către tot poporul francez. Umorul lui Charlie, şi aşa stau lucrurile cu toate produsele de umor de pe piaţă, stabileşte raporturi de rîs şi rîs de mori doar cu cititorii lui Charlie.
E hebdo, se rîde hebdo pe print şi zilnic pe net. Tirajul-audienţă este indiciul cel mai bun. Se ţine umorul lui Charlie pe picioarele lui comerciale? Se ţine! Caţavencii la fel funcţionează de 25 de ani, Trăzniţi în Nato aşa îşi primesc salariile, Garcea la fel a comis-o, pînă n-a mai avut audienţă.
Charlie Hebdo scos de alţi oameni acum poate să tipărească un milion de exemplare, dar exerciţiul în timp va scădea tirajul masiv. Rămîne de văzut dacă noua echipă o să aibă public peste şase luni-un an, zic.
În zilele noastre, umorul nu mai este dat de Dumnezeu şi nici confiscat de Mohammed. El n-are scheme de genialitate. Umorul este o formulare rapidă a unei situaţii date între prieteni, beţivi, politicieni, oameni. Da, îţi trebuie spirit, dar umorul unei găşti de prieteni e bazat pe alte lucruri decît pe credinţa în divin sau pe salariu şi numărul de pahare. Umorul de asta place, este anarhist, rebel, cum vreţi, dar, de fapt, ţine de cît de mult se cunosc omeneşte participanţii la traficul de vorbe şi emoţii.
Definiţia cea mai bună a răsărit în jurul lui Viorel Moţoc. Este formula lui „te bag în p... mă-sii“. Doar cu o anumită inflexiune poţi percepe o asemenea vorbă drept comică, e mai mult comedie umană. Or, între oameni care se cunosc, poţi glumi despre asta cît vrei. Cînd vine străinul şi masa îl bagă în a mă-sii, el nu-nţelege gluma. Dacă se insistă, se revoltă cu şnapsul în nas, „bre, mama mea a murit de cancer, mă doare!“ Vorba lui Caragiale – amice, eşti idiot! Nu de mama ta concretă este vorba în înjurătură, ci de cu totul altceva. De emoţie, formulare, inflexiune, prietenie, viaţă, bani în buzunar, pahare de băut, practica înjurăturii.
Umorul înseamnă grup. Dacă rîzi ca prostul, eşti singur. Dacă nu-nţelegi de glumă, scoţi mitraliera.
