Ce vor bărbaţii

Publicat în Dilema Veche nr. 573 din 5-11 februarie 2015
Reacţii omeneşti jpeg

Doi proaspeţi ingineri se ocupau de prospecţiuni geofizice într-o staţiune cu băi termale. Stăteau amîndoi într-o cameră, într-o baracă de PFL, aflată într-un „ansamblu“ mai mare de barăci, în care fusese cazată întreaga echipă pe care o coordonau. Au petrecut acolo un sezon întreg, din aprilie pînă în decembrie, la începutul anilor ’90. De fapt, cam huzureau, ca la 20 de ani, fără griji, dar cu mulţi bani. La sfîrşitul unei luni, unul dintre cei doi, zis Oulete, care era şi şeful echipei (şi care mi-a povestit întîmplarea), a făcut o deplasare obişnuită la Bucureşti, la sediul central al firmei. Era încărcat de hîrtii cu rapoarte şi măsurători. Lîngă intrarea în biroul marelui şef de la centru (un tip cu părul alb, care nu mai ieşea la pensie), Oulete a văzut o fată care aştepta pe un scaun. Într-o doară, a remarcat formele rotunde şi voluminoase care parcă dădeau să-i explodeze prin tricoul alb, de vară. S-a crucit în gînd, dar fiindcă avea de purtat o discuţie destul de serioasă cu şeful, îndată ce a închis uşa în urma lui, a şi uitat ce văzuse.  

Şeful l-a luat la descusut despre teren, despre echipă, despre măsurători şi despre problemele administrative. După ce a aflat tot ce voia să ştie, s-a relaxat brusc şi, cu un zîmbet mai mult ghicit, i-a spus lui Oulete că fata pe care sigur o observase la intrare era o proaspătă angajată, pe avea să i-o trimită în echipă. S-o înveţe acolo, pe teren, cum e cu geologia şi cu geofizica. Vulpoiul de şef n-a omis să-i atragă atenţia, mustăcind, că fata e măritată şi că mai are şi un soţ periculos. Oulete povestea însă că-n acel moment nu-i mai păsa de nimic. Deja începuse să audă susur de izvoare termale şi cîntări de coruri fermecate care se înălţau de prin păduri, asemeni aburilor de primăvară.  

A făcut cunoştinţă cu fata şi, încercînd să fie cît mai sobru, i-a dat sfaturi despre cum trebuie să se pregătească pentru munca de teren. Au convenit în ce zi şi la ce oră urma s-o aştepte în gara staţiunii. I-a atras atenţia – nu care cumva să-şi uite costumul de baie, căci, nu-i aşa, doar mergea într-un loc cu băi. Ajuns înapoi la echipă, s-a repezit să-i povestească celuilalt inginer despre noua colegă. Erau totuşi, cică, puţin neliniştiţi de informaţia că soţul ei avea centura neagră la nu se ştie ce arte marţiale. Şi-au zis că poate nu-i decît o poveste şi că vor mai vedea ei. 

Cînd a venit ziua mult aşteptată, au luat-o pe fată de la gară şi au instalat-o în baraca unde era biroul. Au pus un pat nou acolo (erau condiţii destul de grele, mai ales pentru o fată), apoi i-au propus să-i arate staţiunea (care, pe vremea aceea, nu era degradată chiar de tot). Erau ca doi păuni înfoiaţi în preajma ei – povestea Oulete –, încercînd să-i ghicească gîndurile şi să-i facă numai pe plac. După o scurtă plimbare, au invitat-o la resturant şi, apoi, la o piscină cu apă termală. Ea s-a supus docilă la întregul program (de

– cum s-ar zice astăzi), ascultînd tot ce-i spuneau ei, ca orice tînără stagiară dornică să înveţe cît mai multe şi să facă o bună impresie celor care aveau să-i fie colegi şi şefi pentru cine ştie cîtă vreme. 

Ajunşi la piscină, băieţii s-au schimbat imediat şi au intrat în apă. Aşteptau nerăbdători ca din vestiarul doamnelor să apară ea... în costum de baie. Ei bine – zicea Oulete –, cînd în sfîrşit a apărut, amîndoi au avut o mare surpriză. Acolo unde prin tricou păreau să fie două mingi de handbal bine umflate, fără tricou nu mai erau decît doi dovlecei lungi de tot, cu vîrfurile acoperite ca de nişte capişoane, de micile cupe ale unui sutien maroniu de cîrpă. Întregul entuziasm li s-a fleoşcăit instantaneu. Cică aproape că nu le mai venea să se uite la ea şi nici chiar să i se mai adreseze. Oulete crede că nici n-au prea reuşit să-şi mascheze schimbarea de atitudine. În fine, au înotat şi s-au bălăcit în linişte şi cu dezamăgire. Se considerau oarecum păcăliţi. Îşi ziceau că fuseseră victimele unui truc tipic femeiesc. La plecare, în vestiar, n-au schimbat decît două vorbe între ei: „Ai văzut?“ „Am văzut.“ Cînd au ieşit însă afară şi s-au întîlnit din nou cu ea, purta, bineînţeles, acelaşi tricou care părea să ascundă nişte mingi de handbal. Şi, ca prin farmec, atunci – povestea Oulete –, amîndoi au redevenit teribil de interesaţi de persoana ei. La un moment dat, celălalt chiar i-a şoptit: „Totuşi, arată bine.“ „Păi, ai uitat ce-ai văzut adineaori?“ l-a chestionat Oulete. „Nu, dar uite că acuma e altfel.“ Şi Oulete tindea să fie de acord cu el. Doi bărbaţi.  

Au pornit, apoi, prin baruri şi discoteci. La un moment dat, ea şi-a sunat soţul, karatistul, de la un telefon public (nu existau mobile). El i-a spus că va veni s-o viziteze a doua zi, la ora 5. Era, într-adevăr, un tren la 5 după-amiază. Pînă atunci, s-au gîndit ei, aveau tot timpul din lume. Au dansat şi au băut. Ea i-a învăţat să danseze arăbeşte, turceşte, greceşte. Pe la ora 11, colegul i-a anunţat că el se retrage şi l-a încurajat în şoaptă pe Oulete să se „descurce“. Acesta a continuat perindarea de flirt bahic, luînd la rînd cu fata toate localurile care mai erau deschise. Pe la ora 2 noaptea, au pornit înapoi spre barăci, un drum de şapte kilometri, ţinîndu-se la braţ şi cîntînd. Ajunşi „acasă“, cu oarece scuze de ambele părţi, el s-a îndreptat grăbit spre baraca lui, ea – spre cea a biroului, în care-şi avea patul. Cînd l-a văzut că intră în cameră, celălalt, care nu dormea, l-a beştelit în fel şi chip. I-a reproşat că n-a ştiut să profite de situaţie, i-a zis că e un prost şi că mai bine ar fi rămas el în locul lui, singur cu fata. Oulete a încercat să se apere. I-a amintit că e măritată, că are un soţ rău, i-a pomenit din nou de imaginea dezagreabilă pe care o văzuseră la piscină. „Şi ce dacă“ – a replicat colegul –, „bărbac-su vine abia mîine, iar ea, după ce s-a îmbrăcat, a fost din nou bine, doar am văzut amîndoi.“ Oulete era convins că nici colegul său nu s-ar fi descurcat mai bine. Dar a adormit frămîntat de ideea că era posibil să fi fost un mare prost. 

A doua zi de dimineaţă, la ora 7, cînd a ieşit la pompa din faţa barăcii să se spele pe dinţi, nu mică i-a fost mirarea să vadă cum în cadrul uşii de la baraca-birou se iţeşte stagiara, în tricoul ei alb, alături de un individ vînos şi încruntat (ceva între Chuck Norris şi Van Damme). Era soţul ei, care venise cu trenul de 5 dimineaţa, şi nu cu cel de 5 după-amiaza, aşa cum crezuseră cu toţii.  

Oulete s-a întors în cameră fericit şi îngrozit, în acelaşi timp. I-a spus viteazului său coleg că îi pare tare rău că nu l-a lăsat pe el să se „descurce“ în seara dinainte. Oulete spune că, mult timp după aceea însă, a avut un coşmar repetat. Se făcea că ajunsese în patul de la birou, unde se găsea într-un mare delict, cînd, dintr-odată, cineva a începea să bată la uşă. El încerca să fugă pe geam, dar uşa la care bătăile insistente continuau se afla după colţ, la nici doi paşi de locul pe unde încerca el să evadeze.   

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

Ebrahim Raisi FOTO EPA EFE jpg
Președintele iranian își exprimă condoleanțe pentru moartea lui Mahsa Amini
Ebrahim Raisi a menționat că problema morții fetei este luată în considerare în diferite departamente ale guvernului.
adrian mutu
Rapid, calificare fără probleme în grupele Cupei României
FC Rapid Bucureşti s-a calificat la pas în grupele Cupei României la fotbal, competiţie care se desfăşoară din acest sezon într-un nou format, după ce a învins formaţia de liga a treia CS Afumaţi cu scorul de 3-0 (3-0), miercuri seara, pe stadionul Rapid-Giuleşti.
meteo toamna foto pixabay
Vreme de plajă în ultima zi din septembrie. Ce regiuni vor fi măturate de ploi violente și grindină
Vreme deosebit de caldă se anunță în continuare, însă în vest, nord și centru temperaturile vor fi scăzute. După-amiaza și noaptea, în majoritatea zonelor lovesc ploile și vijeliile.

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.