Capcana numită „restaurant“

Publicat în Dilema Veche nr. 702 din 3-9 august 2017
Nu eşti de acord? Eşti prost  Sau primitiv jpeg

Ne găsim pe un teren al nimănui, de ani mulți încoace. Într-o zonă gri, a bîlbîielilor și bîjbîirilor. Singurele certitudini salvatoare și dătătoare de speranță sînt apartenența la structurile europene și nord-atlantice. În rest, provizoratul, scandalul, răzbunarea, modificarea legislativă, toate felurile de schimbări și reveniri, promisiunile neonorate, nepotismul și abordarea rudimentară a oricărui fel de strategie, toate astea se găsesc din belșug, nu e nevoie să le cauți ca să dai de ele. Alt-minteri, dacă vrei să le vezi, descoperi și lucrurile bune. Dar oboseala contabilizării neîmplinirilor e mai prezentă. Unii dintre noi spun că nu mai suportă felul ăsta de îngălare. Alții vor să creadă că, totuși, trăim niște ultime forme de libertate, față de vremurile complicate care se anunță pentru toată omenirea. E o lungă discuție, mereu fără final, care ocupă nenumărate seri la cîrciumă sau la orice întîlniri între prieteni.

Pe de o parte, ai zice că România e o țară unde încă e destul de ieftin să mergi la restaurant. Un Paradis al mersului la cîrciumă. Asta dacă te apuci să compari ce-i aici cu prețurile din marile țări europene sau chiar cu cele din America unde, uneori, te ia cu amețeală și frisoane. Dar totul se prăbușește cînd compari salariile cetățenilor. Și ce pot să facă oamenii cu ele. Însă nici în cazul ăsta nu poți obține un rezultat net, care să-ți spună limpede cum stau lucrurile. Pentru că oricine poate oferi, din proprie experiență, exemple cît se poate de opuse. Nu e deloc o raritate să mergi la un restaurant în Italia, Grecia, Spania sau Portugalia, să mănînci și să bei memorabil, plătind mai puțin decît ai face-o în România, într-un loc cu aere de mare șmecherie. Calitatea a ceea ce primești în pahare și pe farfurie, atmosfera locului, prețul nu sînt noțiuni cu care să operezi lejer și apoi să le așezi într-un raționament care mulțumește pe toată lumea. Ele depind de o sumedenie de alte condiții, de la dispoziția de moment a celui care se găsește într-un restaurant pînă la specificul și datele culturale ale spațiului în care se află. Locurile minunate nu sînt monopolul unei singure culturi, iar țeparii, mai fini sau mai grobieni, se găsesc peste tot.

Unul dintre lucrurile cele mai rele, la noi, e hămeseala de bani. Obsesia de a te îmbogăți cît mai repede. Apoi sosește în viteză eterna nemulțumire. Senzația că ești fraier dacă „nu-i faci“, la rîndul tău, pe fraieri. Dacă nu răspunzi cu cruzime la cruzimea și îngălarea din jur. Clienții sînt mojici, absurzi, sadici. Statul te hărțuiește cu legislație și cu controale, fie complet absurde, fie castratoare. Portăreii de la gestionarea drepturilor de autor mușcă din tine ca din ficatul lui Prometeu. Angajații de la tot soiul de instituții te prind în ambuscade devastatoare. Vrăjmașii de la alte cîrciumi îți fură personalul. Personalul te fură pe tine. Tu, la rîndul tău, furi personal de la vrăjmași. Creezi mereu cele mai sofisticate strategii ca să nu te mai fure angajații. Cu toate astea, mereu se găsesc breșe și se sapă galerii subterane de care habar n-ai. Și-ncepi să fii obsedat de toate astea. Să le visezi zi și noapte. Te muți într-o realitate paralelă. Un cinism cu dimensiuni vaste se pogoară în sufletul cîrciumarului român. Sau, mai degrabă, românesc. E atît de mare acest cinism încît unele ființe, literalmente, nu-l pot duce. Și, ca să nu se prăbușească sub această greutate, se salvează prin mecanismele de autoprotecție furnizate de ipocrizie. Una care depășește foarte des limitele oricărui fel de obrăznicie cosmică. Ipocrizia abisală pe care tu, cel care o generează, începi să o și crezi. Să o iei drept etică. Gest îndreptățit. Unic răspuns valabil. Singura conduită posibilă. „Îi faci“ pe toți, ca să nu „te facă“ ei pe tine.

Oricît de bună ar fi cîrciuma românească, oricît de măiastru desenul farfuriei, energia asta proastă, murdară, urîtă modifică structura particulelor din orice mîncare. Și oricît de gustoasă ar fi gătelnița cu pricina, componenta asta de suflet întunecat se lipește de ea, se cuibărește în adîncuri greu de exprimat în cuvinte. O mîzgă invizibilă, dar teribil de prezentă. E ca și cînd ai fi pus în situația de a digera o indigestie. Nu arareori, cîrciumarul român vede valul de clienți exact așa cum vede orca bancul de heringi. La un moment dat, încearcă să se autosugestioneze, să-și spună că încă mai e o ființă umană. Dar ochiul lui Sauron nu doarme. El îți șoptește să nu-l cruți pe client. „Decît să plîngă mă-ta, mai bine să plîngă mă-sa.“ Cîrciuma devine o Românie în mic. Scapă cine poate. Cîștigă minciuna cea mai poleită și ipocrizia cea mai obraznică. Atmosfera e aceea a societății noastre. Cum altfel?! Teoretic, ne iubim compatrioții. În realitate, deseori îi detestăm, iar cînd călătorim ne ferim de ei ca Aghiuță de tămîie. Avem pronume de politețe în limba română. De vorbit, vorbim cu „tu“, din prima. Respect elementar? O slăbiciune a prostului.

Clientul are o dorință ascunsă de a-l umili pe chelner. Își rezolvă și el probleme neexprimate, îndesate în suflet. Chelnerul răspunde cum poate. Uneori la vedere, alteori... Mai bine nu știm. Bucătăria e un iad. Temperaturi de infern, viteză, stres îngrozitor, ură, tensiuni personale. Toată cîrciuma zumzăie. E plină. Aparent, oamenii mănîncă, beau, vorbesc. O lume jovială. Dedesubt e o nenorocire. E ca și cînd ai ieși din Matrix și ai vedea monstruozitatea realității. Chiar și banii pe care-i face cîrciumarul, deși pot fi mulți, sînt triști. Aduc o satisfacție hîdă. Au pe ei aceeași mîzgă. Iar rîndurile astea nu au nimic de a face cu cîrciumarii care fac eforturi colosale să rămînă niște ființe umane. Pentru că ei, totuși, există. Ca în orice alt domeniu de activitate. Ei ne picură în suflete, uneori, scînteierea aia care ne face să scoatem pe gură un „Hai, noroc!“ autentic și să ne cadă bine o mîncare.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Un roman de știință
Bill Bryson nu este om de știință, nu are o formație științifică și, poate tocmai de aceea, tot ce scrie pare să aibă în spate un proces de înțelegere, de clarificare a unor lucruri, pînă la nivelul la care devin accesibile oricărui om cu o minimă educație academică.
Bătălia cu giganții jpeg
Datoria Europei
Nici Franța, nici Germania și nici – cu atît mai puțin! – Țările de Jos ori Danemarca nu vor face rabat de la exigențele procesului de aderare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Mi-e greu să pricep de ce a certa pe toată lumea e o formă de „acțiune”.
Frica lui Putin jpeg
„Nu umiliți Franța, domnule președinte!”
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat de două ori, nu o singură dată, că „nu trebuie umilită Rusia”.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Eroismul ucrainean și inima stafidită a Europei
Ucrainenii dau Europei anului 2022 o lecție pentru care mă tem că opulentul nostru continent, cu birocrația lui pe cît de groasă, pe atît de nevolnică, cu politicienii lui minusculi, nu este pregătit.
Cooper Union jpg
Două surori, un muzeu și o premieră
În primăvara anului 1897, la etajul al patrulea al școlii publice Cooper Union din Manhattan pe care o înființase bunicul lor, surorile Hewitt au inaugurat Muzeul de Arte Decorative Cooper Union.
Tezaur jpg
O lungă istorie de furt
Furturile din Ucraina sînt o reamintire brutală a celor cu care s-a confruntat, în istorie, România.
Iconofobie jpeg
Iubirea/ura de aproape
Devii mizantrop nu neapărat cunoscînd răul din celălalt, cît cunoscînd răul din tine.
HCorches prel jpg
La vida loca loca loca loca
Deprinderea aceasta a defăimării profesorilor a devenit la noi pandemică și are un gust nu amar, ci de-a dreptul grețos, cel puțin în percepția mea.
p 7 2 WC jpg jpg
De ce refuză Occidentul să numească fascistă Rusia lui Putin?
Jena Occidentului de a numi fascistă Rusia lui Putin se explică prin contextul psiho-istoric al țărilor europene.
Un sport la Răsărit jpeg
Ce mai facem cu Naționala?
Ne torturează şi o torturăm, chestiune din care nimeni nu va rămîne întreg. Echipa României nu e altceva decît oglinda României.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Ospitalitate
Nu e neapărat ipocrizie, cum ar zice unii, ci politețe și meserie.

HIstoria.ro

image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Bătălia de la Poltava, sau cum a devenit Rusia o Mare Putere
27 iunie 1709: în urma victoriei de la Poltava, Rusia se alătură grupului de Mari Puteri europene și, prin înfrângerea Suediei, câștigă definitiv poziția de cea mai mare putere a Europei Nord-Estice. Era primul pas al dezvoltării fulminante a Rusiei. Bătălia de la Poltava, una din cele mai mari bătălii ale Marelui Război Nordic (uitat, din păcate, de istoriografia modernă), a avut, așadar, consecin
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.