Cămaşa naţională şi haina europeană
Marile idei se (in)validează în timpuri de criză. Ce rămîne din marele concept "Europa"? Ne trezim că am hrănit un mit, dar că s-au terminat proviziile. Replierea protecţionistă îmbracă mai multe forme, dar " mai grav decît atît " discursurile care le argumentează au uitat, toate, de marele ideal al Europei. Ar fi bine ca de acum înainte să consumăm produse spaniole, de la cele alimentare pînă la servicii de turism " recomandă Guvernul spaniol în ţara sa. Mass-media din România au început o campanie de "conştientizare naţională", în acelaşi sens: roşiile, brînza, puii noştri au o savoare imbatabilă în faţa crizei economice. În Franţa, preşedintele Sarkozy a tranşat scurt: statul va favoriza întreprinderile care nu delocalizează sau care se reîntorc la patria mamă folosind forţa de muncă autohtonă. În Marea Britanie au izbucnit greve împotriva muncitorilor imigranţi. Filialele unor bănci implantate în ţările Europei de Est au primit recomandări de a repatria fondurile sau a reinvesti în ţările de origine. Şi Europa, domnilor? Europa strănută grav, gripată de un virus naţionalist-protecţionist care îi roade bruma de sistem imunitar care începuse întrucîtva să funcţioneze: ce mai rămîne, domnilor, din principiul liberei circulaţii a persoanelor şi a serviciilor, din schimbul liber al pieţei, din ideea unei Europe puternice pentru că unită economic, politic, ideologic? Consecinţele nu sînt doar economice " economiştii o avertizează în zadar ", urmările ating straturi mai profunde, acolo unde se (de)formează mentalităţile. Instalat în faţa jurnaliştilor şi a francezilor din faţa televizoarelor, Nicolas Sarkozy e poate primul preşedinte al Franţei capabil de un raţionament economic convingător, cu cifre pe care nu are aerul că le recită din rapoartele miniştrilor săi, ci că le argumentează ştiinţific pentru a combate criza economică din ţara sa. Numai că discursul său nu mai are nimic din vizionarismul celui care deţinea pînă mai ieri preşedinţia Uniunii Europene: Nicolas Sarkozy a redevenit patronul unei întreprinderi care se cheamă Franţa. Rari sînt francezii care să conteste virtuţile reconfortante ale voluntarismului său, cînd dezvăluie că Guvernul său va aloca 6 miliarde de euro pentru constructorii de automobile care se angajează să nu delocalizeze producţia şi forţa de muncă. Şi Europa, domnule Sarkozy? Confruntate, discursul "pentru europeni" şi discursul "pentru francezi" se luminează reciproc: unul e demagogic, celălalt " populist. Fără a dramatiza, un raţionament economic simplificat la maximum poate ilustra efectele-bumerang ale naţionalismului-protecţionist. Dacă, spre exemplu, constructorul Renault, cu uzine la Piteşti, ar muta producţia înapoi în Franţa, mai puţine locuri de muncă din România vor antrena o diminuare a puterii de cumpărare, în consecinţă o scădere a consumului, inclusiv din faimoasele supermarketuri ale mărcii franceze Carrefour, implantată cu succes în ţara maşinilor Logan! Fără nici o naivitate, nu se preface nimeni a nu înţelege de ce întotdeauna cămaşa ne e mai aproape decît haina. Decepţia e însă pe măsura lucidităţii: în condiţii de criză, se prăbuşeşte un mit care măcar pentru unii părea să coboare din utopie. Înainte de întîlnirea cu uşile închise pe care preşedinţia cehă a Uniunii Europene o prevede la începutul lunii martie pe tema măsurilor economice protecţioniste, climatul european şi mesajul politic al ţărilor comunitare sînt deja negative: nu mai avem vecini europeni, ci hoţi de slujbe. Între noi, europenii, sîntem din nou francezi, români, italieni, bulgari, cehi etc. Mai fragilă decît părea, Europa s-a îmbolnăvit şi s-ar putea să fie grav. În caz că ar avea nevoie, nici doctorii americani nu se simt prea bine.