Brânxit?

Publicat în Dilema Veche nr. 648 din 21-27 iulie 2016
Un decalog sau mai multe? (VIII) jpeg

Cumințenia Pămîntului s-a făcut neastîmpărată. Cînd am auzit prima dată de ideea de a cumpăra capodopera lui Brâncuși cu bani dați deopotrivă de statul român și de contribuabili am fost plăcut surprins, fără să înțeleg prea bine de ce. Reacțiile cărora le-am fost martor m-au luminat. Am auzit, de la lume de prin corporații, că e un bluf, statul nu se arată interesat să-i convingă pe cetățeni și oricum campania de mobilizare e neprofesionistă. Se va solda sigur cu un eșec. Se prea poate să aibă dreptate, mai ales în partea din mijloc, pentru care îmi declin competența. Că ar fi doar așa, o vorbă în vînt – de aici pînă la „înscenare“ sau „manipulare“ mai e doar un pas –, cred mai puțin. La urma urmei, cineva va ieși șifonat în caz de nereușită, iar acela nu voi fi nici eu, nici dvs., indiferent care dintre noi va fi cotizat sau nu.

Les connaisseurs m-au avertizat că e o afacere păguboasă. Cumințenia Pămîntului e și-așa inventariată ca obiect de patrimoniu, potrivit nu știu cărei legi din vremea lui Ceaușescu, așa că nu poate fi scoasă din țară. Ergo: dacă achiziția eșuează, proprietarii vor fi constrînși să mai lase din preț. La eventualitatea de a ateriza în seiful cine știe cărui colecționar sau chiar de a pluti tăcut peste granițe, în posesia cui o fi, n-are rost să ne gîndim. Măcar, în varianta din urmă, dacă nu intră în patrimoniul național, iese și din cel universal. Reacția mai fără de mănuși, așa, de-o conversație în taxi, zice că e o nerușinare din partea statului, care oricum ne dijmuiește de ne sar ochii, să ne mai ceară și de pomană.

Ascultînd una-alta, mi-a devenit clar de ce vestea mă bucurase dintru început. Era una dintre rarele împrejurări în care statul își anunța dorința să ia națiunea drept partener. Simplu, negustorește, juma-juma (sau cam pe-acolo). Tradusă în cuvinte mai multe, declarația de intenție ar suna așa: eu (noi?), statul, am decis, prin reprezentanții săi, că numita sculptură s‑ar cuveni să ne aparțină (mie/nouă, cît și vouă), iar dacă voi credeți la fel, să încercăm împreună s-o obținem. Știu, prea multe pronume pentru o declarație ce s-ar dori simplă și clară. Numai că așa e cu „noi“, cel care dă definiția flexionară a națiunii, înglobînd pe „eu“, pe „tu“, pe „el“ sau „ea“, ba chiar pe „voi“. Asta se întîmplă cînd zic, de pildă, „noi, românii“. Poate că statul ar fi trebuit să-și înceapă pledoaria pentru the new deal prin scuze pentru comportamentul său adesea abuziv, ignorant sau incompetent. Asta ține de retorica nu totdeauna inspirată a inițiativelor lui. Cert e că, pentru mine, strategia achiziționării „în parte“ a Cumințeniei Pămîntului are semnificația unui referendum pe bursa încrederii, a speranței. Sper să nu se soldeze și el cu un Brânxit.

Mă gîndeam la toate astea în contextul în care diverse instanțe ale puterii statale – Președinția, Ministerul Educației – sau ale societății civile – asociații de tot felul – propun insistent punerea în dezbatere a unei teme de indubitabil interes național: educația. Ce ar fi de dezbătut și de către cine? Dacă Președinția e mai înțeleaptă decît Guvernul? Dacă sindicatele profesorilor sînt mai autorizate să-și spună cuvîntul decît asociațiile de părinți? Dacă Bac‑ul e greu sau ușor? Dacă școala e voioasă – hm! – sau plicticoasă? Dacă tinerii de azi sînt mai buni sau mai răi decît cei de ieri?

Acum mai mulți ani, Președinția se lăuda că a izbutit să aducă partidele politice la masa tratativelor, obținînd în cele din urmă un Pact al educației, care să asigure coerență și stabilitate sistemului – „dezvoltare sustenabilă“, cum se mai spune. Consecințele acestei inițiative lăudabile au fost ca urma șarpelui în țărînă: le-a spulberat prima boare de vînt.

Avem, într-adevăr, nevoie de un pact pentru educație, nu însă doar între actorii politici, ci între establishment și beneficiari, între stat și națiune. Un pact prin care să poată fi puse în acord drepturi și obligații, dorințe și realități, interese personale și interese colective. În privința asta, rămînem încă în offside de decenii sub un aspect la care m-am referit de nenumărate ori: diferențierea clară între ce e impus, obligatoriu și ce e la libera alegere a fiecăruia. Avem o structură liceală din care jumătate e la figuri impuse, jumătate la liber; una de învățămînt profesional de trei ani, dintre care doi sînt obligatorii, iar ultimul, cum o da Domnul. Legea învățămîntului din 1995 prevedea o obligativitate de nouă clase, ce urma să fie satisfăcută după promovarea gimnaziului, extins la cinci ani de studiu. O tentativă de implementare la finele anilor ’90 a clacat în urma schimbării de guvernămînt. Legea educației naționale din 2011 revenea la aceeași configurație, extinzînd obligativitatea la zece clase, prin adăugarea celei pregătitoare. Clasa pregătitoare cu greu și-a făcut drum în sistem, deși era o măsură logică și necesară. În schimb – fatalitate! –, o nouă schimbare a puterii a readus formula gimnaziului de patru ani și a liceului „în trepte“, ce-și dovedise cu brio falimentul încă din anii ’80 ai veacului trecut.

Ne mirăm de petiționarii care cereau ca Moromeții să fie clasat ca roman interbelic – așa cum, de pildă, și Războiul stelelor ar fi un film interbelic, că doar acțiunea se petrece între războaie – în condițiile în care sistemul nostru de învățămînt nu e capabil să-i învețe pe copii diferența dintre a da și a lua, dintre a cere și a oferi.

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea București; coautor al manualelor de limba și literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educațional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

Adevarul.ro

image
Experimentul social al unui român care a vrut să afle ce cred românii când li se spune că viaţa în luxul paradisului din Bali costă mai puţin decât în Cluj
Patrik Bindea este specialist în marketing şi de câteva luni a început un experiment social. El a făcut o comparaţie „cosmetizată” a costului vieţii în paradisul din Bali, cu Bucureşti sau Cluj, iar concluziile acestul „clickbait” elaborat au fost surprinzătoare: oamenii au înghiţit „găluşca” şi au generat un trafic nebun postării.
image
Un YouTuber care a vizitat un McDonald's-ul rebrănduit din Rusia a povestit cât de multe diferenţe sunt faţă de varianta americană
Un reporter rus de la un cunoscut canal de YouTube a mers la McDonald's-ul rebranduit din Moscova, care s-a deschis pe 12 iunie, şi a spus că mirosul şi mâncarea sunt diferite.
image
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
După nici jumătate de veac de la ieşirea Dobrogei de sub stăpânirea otomană, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut din nou ororile ocupaţiei, de data aceasta ale bulgarilor, care au încercat să anexeze toată provincia prin jefuirea şi omorârea populaţiei.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.