Body orthodoxing

Ţara zace răpusă sub sarmale, ca de obicei. Nu mai e nimeni pe stradă. Şi tot ca de obicei, colindătorii îşi beau banii din colindatul de peste noapte în cîrciuma satului, pe ritm de muzică neo-populară cu iz de manele. Şi, tot conform obiceiului, ne digerăm porcăriile de peste noapte la un pahar de vorbă domoală, cu prietenii. E ziua de Crăciun. Mă uit la D. Ne întîlnisem cu ea într-un week-end la munte, acum cîteva săptămîni. Îşi adusese diverse preparate light, din soia, falafel şi altele asemenea. Ţin post - ne-a explicat ea şi nu s-a atins de şuncile şi cîrnaţii cu care ne delectam noi, ăştilalţi, păcătoşii. Ştia foarte bine toate sărbătorile ortodoxe ale sezonului, posturile şi dezlegările şi le respecta cu o sfinţenie firească. Nu i-am pus întrebarea aia perversă "credeţi în Dumnezeu?", dar a anticipat-o ea, la fel de firesc: sînt credincioasă, e frumos... Apoi, după ceva timp, a adăugat: cel puţin aşa cred... Şi nu sînt singura! D. are 27 de ani. Acum, eliberată de constrîngerile postului ortodox, se bucura din plin de sărbători, dar cu o anumită moderaţie alimentară. Leber da, dar slană nu, o friptură da, nu însă şi cîrnaţii afumaţi plutind în untură. Iar la final, neapărat creştinescul iaurt Danone, care face bine în interior de se vede în exterior. Dacă e să fie porc - cum spune tradiţia - atunci să fie unul light! Şi toată lumea este fericită. Stimulîndu-mi digestia păcătoasă cu încă un pahar de ţuică, nu pot să nu meditez la acest creştinism light, care a luat în cazul nostru forma Ortodoxiei şi care s-a răspîndit, difuz şi alert ca întreaga noastră tranziţie, mai ales în rîndurile tineretului nostru urban. Departe de mine vreo intenţie moralizatoare sau de luare de poziţie post-modernă sau pre-modernă, dar un asemenea fenomen social nu poate trece neobservat nici măcar la o masă de Crăciun. El se înscrie, bineînţeles, într-un proces mai larg şi mondializat de reabilitare a corpului: "actualmente operăm o întoarcere la concepţia păgînă despre corp" - consideră Marc-Alain Descamps. Decăzut la statutul de "carne" supusă penitenţelor, corpul creştin este eliberat de păcatul său originar - dar şi de "păcatele" atribuite muritorilor de către nutriţionişti - pentru a se bucura de sine ca singură şi sigură întrupare a individualităţii. "Or, fenomenul alimentelor uşoare se înscrie perfect în această evoluţie a concepţiei despre corp, însuşindu-şi aceste valori de lejeritate, de subţirime şi de aspect juvenil cultivate şi idealizate. Astfel, alimentul light se dovedeşte a fi exact simbolul acestei noi religii a corpului" - conchid autoarele capitolului despre "alimentele uşoare", din pasionanta lucrare dedicată miturilor secolului XX de către Pierre Brunel. Descătuşat de culpabilizarea creştină, corpul devine astfel subiectul unui... "nou angelism". "Păcatul" ia forma laică a toxinelor, care pot fi exorcizate printr-o alimentaţie light, integral sub controlul voinţei tale, şi care te va face să te simţi uşor, uşor... "Pătrundem astfel în era levitaţiei" - comentează, ironic, autoarele menţionate. "Ca dovadă - adaugă ele - iată eticheta noului Panach, o băutură răcoritoare fără alcool, care reprezintă terasa unei cafenele, vara. Chelnerul aduce o tavă pe care plutesc nişte pahare." Această nouă "religie a corpului" este însă ancorată puternic într-un întreg mod de viaţă şi o viziune corespunzătoare despre viaţă: "Din punct de vedere istoric, am trecut de la o stare de relativă penurie la una de abundenţă, pe care a trebuit să învăţăm s-o gestionăm. Astfel, a-i conferi un caracter mai uşor alimentaţiei a devenit o exigenţă a civilizaţiei noastre. Ni s-a impus legea fundamentală a echilibrului alimentar al cărei unic obiectiv este să scape trupul nostru de zgura abundenţei pentru a-l curăţa, a-l dinamiza, a-l înfrumuseţa şi a-l glorifica". În orice caz, "frumos, bogat şi sănătos astăzi nu mai înseamnă Ťgras»". Spre deosebire de mai vechii potentaţi, tinerii oameni de afaceri din ziua de astăzi ştiu şi ei foarte bine acest lucru şi fac tot posibilul pentru a-şi "întreţine corpul". Funcţional - ca să spunem aşa - "moda alimentaţiei light este o formă laicizată a posturilor de odinioară". Dar, aşa cum posturile de odinioară n-ar fi fost posibile fără o anumită credinţă care să le motiveze şi legitimeze, nici fenomenul social al alimentaţiei light nu este posibil fără o convingere la fel de puternică în virtuţile intrinseci ale corpului (post)modern. Convingere care la noi nu este, deocamdată, decît mimetică. E nevoie astfel de ceva în plus, o mitologie accesibilă şi credibilă, pentru a transforma tentaţia individuală a imitării corpului publicitar într-un fenomen social. A încercat şi Ceauşescu, la vremea lui, ceva de acest gen: alimentaţia raţională. Mitul pe care se întemeia era însă unul abstract şi găunos: acela al "omului nou", stăpîn şi el pe propriul corp. Impus pentru a masca o penurie şi nu pentru a controla o abundenţă, acesta nu a condus însă decît la forme ingenioase sau disperate de a-l eluda şi a rămas în amintirea oamenilor doar ca o pagină de tristă amintire. Cu totul altfel stau lucrurile în prezent cînd, păstrînd proporţiile, am trecut şi noi de la o stare de penurie la una de relativă abundenţă. Mitul corpului, cu întregul său cortegiu de valori hedoniste, a ajuns şi el la noi. Dar cum să crezi cu adevărat în el, aşa, peste noapte? Aici intervine, miraculos, Ortodoxia. Corespunzînd şi unei alte nevoi, de sine stătătoare - aceea de recuperare a credinţei după ravagiile ateismului comunist - Ortodoxia oferă, prin pioşenia posturilor sale, şi o soluţie light pentru o viaţă socială light, în conformitate cu noul mod de viaţă din lumea nouă, din care începem să facem parte după 1990. Se împuşcă astfel doi iepuri dintr-un foc: atribuirea unui sens local şi profund (credinţa ortodoxă) unui mod de viaţă mondializat (noua "religie a corpului"). Într-un mod paradoxal, are loc o sincronizare prin Ortodoxie la hedonismul raţional al noul consumerism! Personal, rămîn însă credincios sarmalelor...