Biserică, sărbători, supermarket-uri... dar şi muzee

Nou înfiinţatul Centru de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii (CSCDC) a ridicat, pentru presă, un colţ de perdea de pe "barometrul de consum cultural" realizat la sfîrşitul anului trecut. Nu putem decît să ne bucurăm şi să sperăm că acest experiment va deveni o practică firească. Pentru cine întreabă, sînt cîteva informaţii picante: trei sferturi din populaţia ţării nu merge niciodată la teatru şi cinematograf, unu din zece cetăţeni ai patriei nu au nici o carte în casă şi cam tot atîţia nu ştiu să indice nici un scriitor român (la scritori străini situaţia este, evident, mult mai dramatică: 37% nu au putut numi nici un autor străin), 40% dintre concetăţenii noştri nu cunosc nici un nume de pictor român, şi aşa mai departe. Pentru cine cumpără, baza de date a CSCDC poate oferi o radiografie mult mai fină asupra dotărilor, publice şi private, a consumului şi preferinţelor culturale din societatea noastră. Aşteptăm cu interes ca aceste date să devină "bun public". Pînă atunci, să încercăm să tragem cu coada ochiului pe după perdea. În primul rînd, privite în ansamblul lor, aceste date - deşi extrem de parcimonioase - sugerează un peisaj mai nuanţat şi nu neapărat atît de catastrofal pe cît ne-am aştepta - şi ne cam place să ne aşteptăm... De pildă: 88% din populaţia ţării nu merge niciodată la operă. De acord, dar una din zece persoane merge la operă la o lună, două. Vi se pare puţin? Mie nu. Şi nu este vorba despre familii în vîrstă şi nostalgice, de intelectuali scăpătaţi, ci mai ales de tinere orăşence între 20 şi 30 de ani. Un "public de nişă", ca să spunem aşa. Opera n-a fost însă niciodată la noi un sport naţional! De asemenea: este adevărat că 12% dintre respondenţi nu au nici o carte în casă, dar 51% dintre gospodării au pe un raft, undeva, nişte dicţionare de limbi străine, iar 34% dintre ele, şi nişte enciclopedii. Faptul că trei sferturi dintre gospodării sînt branşate la cablu nu este o surpriză, dar că una din cinci posedă aparatură DVD este deja ceva mai mult. Iar faptul că aproape o casă din două (45%) are aparat de fotografiat, pe mine personal chiar m-a intrigat. Mai interesantă este distribuţia acestor dotări, atît publice, cît şi private. Diferenţele dintre sat şi oraş sînt, în domeniul public, cam de 1 la 4, doar radio-televiziunea păstrînd o relativă uniformitate de acces. Diferenţele zonale sînt şi ele surprinzător de mari, dar nu putem decît să le ghicim din datele prezentate. În mare, infrastructura culturală este mai mare în centru şi în vest şi mai mică în nord şi în est, în sud fiind acaparată aproape integral de Bucureşti, în detrimentul judeţelor din împrejurime. Dacă ne uităm acum la tabloul general al consumului cultural (şi de timp liber), aşa cum şi cît ne este el dezvăluit pe site-ului CSCDC, pare că se configurează un top interesant: biserică, bîlci şi mall. Mai exact: din nouă domenii de cultură şi timp liber, biserica este pe departe cea mai frecventată, jumătate din oameni mergînd la biserică o dată la o lună, două, o treime mergînd de cîteva ori pe lună şi doar 7% declarînd . că nu merg niciodată. Urmează, la mare distanţă, hipermarket-urile, frecventate, mai des sau mai rar, de 55% din populaţie, şi sărbătorile şi evenimentele locale, cu o participare a 52% din populaţie. Acest loc 3 în topul preferinţelor generale - cel mai ridicat scor din toate sectoarele culturale, ţin să precizeze autorii sondajului - este surprinzător. Ai putea crede că este vorba de populaţia rurală, amatoare de tîrguri şi petreceri duminicale. Dar nu, amatorul tipic de "sărbători şi evenimente locale" este urban, tînăr între 21 şi 30 de ani, are studii medii şi profesii manuale. S-ar zice că este vorbă de dimensiunea sărbătorească tipică a culturii de masă urbane. Şi nu este vorba aici de spectacolele de muzică şi divertisment, care sînt un capitol aparte şi care se află, ca frecventare, destul de mult în urma sărbătorilor şi evenimentelor locale. Surpriza cea mare pentru mine a fost însă faptul că muzeele şi expoziţiile sînt semnificativ mai frecventate decît cinematografele şi teatrele. Astfel, doar 61% declară că nu merg niciodată la muzee şi expoziţii, faţă de 74% care nu merg niciodată la cinematograf şi 76% care nu merg niciodată la teatru. De ce? Mi-aş dori şi eu să ştiu. Doar concurenţa televiziunii, evident mai mare în cazul cinematografelor, nu cred că este suficientă pentru a oferi o explicaţie. Tot în acest domeniu apare şi un caz care poate - şi ar trebui - să ne dea de gîndit. Cine credeţi că se află în topul muzeelor din Bucureşti? Ei bine, Muzeul de Ştiinţe Naturale "Grigore Antipa"! Înaintea chiar a Muzeului Satului, pe care majoritatea respondenţilor la un mai vechi chestionar îl indicau ca fiind primul loc pe care l-ar arăta unui prieten străin venit la Bucureşti. A Muzeului Satului, care rămîne, într-o ciudată complementaritate cu Casa Poporului, cel mai emblematic loc al identităţii bucureştene. Şi înaintea Muzeului Naţional de Artă al României, cel mai important aşezămînt de acest fel din ţară. Explicaţia nu este că "acolo merg toţi elevii cu tovarăşa dirigintă", cum mi-au sugerat din vîrful buzelor nişte colegi, ci cu totul alta: "Antipa" a făcut obiectul unei campanii de imagine inteligentă şi a înţeles să-şi atragă noi categorii de public printr-o diversificare, la fel de inteligentă, a manifestărilor sale. A devenit în scurt timp un muzeu viu şi nu doar unul de animale împăiate. Şi a ajuns pe primul loc în opţiunile publicului, deşi acesta preferă, în general, muzeele de istorie, etnografie sau artă şi deşi "Antipa" nu beneficiază de popularele tîrguri care atrag, la Muzeul Satului sau la Muzeul Ţăranului Român, zeci de mii de vizitatori anual. Morala rimează, în mare, cu una dintre concluziile studiului invocat: "În principiu, Ťconsumăm ceea ce ni se oferă» şi nu Ťni se oferă ceea ce am prefera să consumăm»". Consumul cultural mai ţine şi de ofertă, nu numai de calităţile şi capacităţile apriorice ale publicului. Iar în acest sens, "Antipa" a făcut pur şi simplu un marketing cultural inteligent, fără ca aceasta să însemne că "s-a vîndut pe piaţă" sau că a făcut rabat cu ceva de la menirea sa culturală şi academică.