Berea fără spumă şi sortimentul pentru căţei

Publicat în Dilema Veche nr. 610 din 22-28 octombrie 2015
Reacţii omeneşti jpeg

Deşi Oktoberfest s-a încheiat, berea rămîne. Ăsta ar putea fi un bun slogan publicitar în această perioadă. Reprezentaţii respectivei industrii se plîng (cum s-ar putea altfel?) că în ultimii ani vînzările de bere ar fi scăzut. Există statistici din care reiese, totuşi, că România s-ar fi clasat anul trecut pe locul al şaptelea în Europa, cu 90 de litri de bere consumaţi pe cap de locuitor. Chiar dacă unele cifre sau clasamente se contrazic şi nu par prea exacte, în mare, toate ne situează destul de sus în ierarhia mondială la acest capitol, mult peste media europeană (70 de litri pe an pe cap de locuitor). Într-o scurtă vizită la un hipermarket bucureştean, am numărat nu mai puţin de 102 sortimente de bere puse pe raft, la dispoziţia cumpărătorilor. Deci, în plus faţă de cantitate, diversitatea mărcilor e mare chiar dacă, ştiu, numărul producătorilor aflaţi în spatele lor e mult mai mic şi chiar dacă, ştiu, prin ţări tradiţional producătoare de bere diversitatea e şi mai mare. Berea sau pîinea lichidă, cum îi spuneau unii împătimiţi, e astăzi una dintre băuturile cele mai populare şi mai la îndemînă din România. Poate tocmai din acest motiv, n-ar trebui să uităm că nu întotdeauna a fost aşa. Mulţi îşi amintesc, unii au uitat, iar alţii n-au apucat situaţia din nu prea îndepărtaţii ani ’80. 

Pe atunci, eu şi colegii mei de facultate eram foarte bucuroşi cînd reuşeam să bem o bere la cîte o terasă din centrul Bucureştiului. Nu frecventam mai mult de trei – Cina, Lido sau Butoiaş – şi nici nu erau cu mult mai multe în tot oraşul. Nu aveam o preferinţă pentru vreuna dintre ele fiindcă totul depindea de bere, de existenţa ei. Cu alte cuvinte, alegeam terasa unde era bere în momentul respectiv. Nici marca nu era la alegere, beam berea care se găsea, uneori nici nu ştiam marca, etichetele se dezlipeau înainte ca sticla să ajungă în mîna clientului. Teoretic, existau doar cîteva mărci: Gambrinus, Rahova, Ateneu şi, foarte rar, Azuga (cea mai apreciată). La mare se mai găsea una groaznică, numită Mamaia, nu că celelalte ar fi fost cine ştie ce… De fapt, băutura aceea nici nu prea avea legătură cu noţiunea de bere aşa cum o ştim astăzi. Pe atunci era un lichid acru (şi nu era cu lămîie, că nici nu se inventase aşa ceva), care nu făcea spumă aproape deloc (de fapt, în general cred că era cam expirată). Spuma era lucru rar şi cînd apărea, mai ales la halbe, apărea şi suspiciunea, larg răspîndită, că s-ar fi pus detergent în ea. Chiar şi după Revoluţie, o vreme s-au mai păstrat obiceiurile proaste. Un amic mi-a povestit că, observînd data de pe capacul unei sticle, a chemat-o pe chelneriţă să-i arate că berea e expirată de vreo lună de zile şi a primit un răspuns blînd: „Domnule, vă rog frumos să vă faceţi că nu băgaţi de seamă asta“. 

Revenind la anii ’80, e de amintit că berea neagră aproape nu exista. Era mai rară şi decît icrele negre. Mulţi dintre cei din generaţia mea nu eram siguri dacă aşa ceva există cu adevărat sau e doar o poveste. Cum adică bere neagră? Cum e cafeaua sau doar o bere de un brun mai închis? Îi întrebam pe cei mai bătrîni, care, speram noi, apucaseră să vadă aşa ceva. Nici de la ei nu primeam răspunsuri prea clare. Într-o zi, prin facultate s-a răspîndit zvonul că la Lido „au băgat“ bere neagră. Am părăsit în masă cursurile pentru a ne înfiinţa cît mai degrabă acolo. Între timp însă, teribila licoare se terminase. Eram înnebuniţi. După rugăminţi şi promisiuni de bacşişuri grase, un chelner a mai scos vreo trei sticle pe care le-am împărţit la vreo 30 de inşi.

Î n cîţiva ani de facultate mai învăţaserăm un secret. Erau şi locuri în care, uneori, se găsea bere germană. Ei bine, da, la Capşa sau la restaurantele hotelului Intercontinental. Costa scump, dar merita. De obicei, era o singură marcă: Raderberger. Uneori se mai găsea şi o bere poloneză: Okocim. Noi auziserăm însă că Tuborg ar fi berea occidentală adevărată. Aşa ceva nu se găsea decît la shop-uri (mai ştiţi ce erau alea?). Magazinele din care nu puteai cumpăra decît cu valută forte dacă, eventual, arătai şi un paşaport străin. Or, românii nu deţineau valută (se făcea puşcărie pentru asta). Prin geamurile shop-urilor, mai ales la mare, vedeam cutii de bere Tuborg sau Dab, ciocolată Toblerone, sticle de whisky sau cutii cu alune chinezeşti (că nici alea nu se mai găseau în magazinele obişnuite). 

Odată, la mare fiind, am jucat tenis cu un român care emigrase în Occident, dar îşi făcea vacanţa prin ţară. Am decis să jucăm pe o bere. Deşi am pierdut partida, berea a dat-o tot el şi a cumpărat-o de la

. Avea valută. Astfel, mi-am împlinit frumosul vis de a bea bere la cutie. Era Dab şi era caldă, dar mie mi s-a părut că l-am apucat pe Dumnezeu de un picior. 

Un prieten mi-a povestit o experienţă similară. Era miliţian şi stătea la un hotel din Poiana Braşov. Colegii lui de la circulaţie „obţinuseră“ cîteva cutii de bere Dab de la un străin pe care-l opriseră în trafic pentru cine ştie ce neregulă. Îi dăduseră şi lui una. Amicul a deschis-o singur, pe balconul hotelului, după ce mai întîi s-a asigurat în mod temeinic că nu-l vede cineva. A degustat-o ca pe o licoare divină. 

Aşa de nenorociţi eram. Dar de ce vă povestesc toate astea acum? Dintr-un motiv simplu. Am aflat că, de curînd, prin magazine a apărut bere pentru căţei. Pe bune.  

O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.
Viktor Orbán (9298443437) jpg
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Orbán și românii
Indiferent însă de ceea ce îl mînă în luptă pe dl Orbán, nota sa de plată e mult întîrziată.
Frica lui Putin jpeg
Cenaclul „Flacăra” 2.0
Nu, Adrian Păunescu nu a fost un „colaboraţionist”. El a fost un coautor, poate printre cei mai importanţi, al cultului lui Ceauşescu.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
O spectaculoasă prăbușire mută – o întîmplare din deceniul Iohannis
Cu adevărat uimitoare sînt căderile care nu produc niciun zgomot.
Phone Booth with Tower Bridge (36387425206) jpg
Cabina de telefon
În Marea Britanie, tradiționalele cabine roșii de telefon au devenit mici galerii de artă.
Iconofobie jpeg
Detalii complicate
Putem sesiza incongruențe multiple între omul creator și – jucîndu-ne puțin cu noțiunile – creatorul trăitor.
„Cu bule“ jpeg
Teoria chibritului
„A face teoria chibritului” e una dintre expresiile colocviale și umoristice cunoscute de toată lumea, dar pe care dicționarele noastre nu le-au înregistrat.
HCorches prel jpg
Atunci ne vom transforma într-un algoritm matematic
Nu matematica, nu fizica, nu chimia sînt cele care dau unei națiuni identitate. Ci limba, literatura, istoria, artele.
p 7 WC jpg
Crizele de astăzi sînt altfel
Crizele nu mai sînt evenimente rare și izolate, care afectează un grup restrîns de persoane.
Un sport la Răsărit jpeg
Carevasăzică, Viktor Orbán ține cu Csikszereda?
Tipul e un fabulos afacerist care foloseşte orice mijloc, orice tertip pentru a-şi mări capitalul, financiar sau electoral.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Pensionarii de la terasă
Îmi vin în minte pensionarii străini, turiști prin România anilor ’70-’80, care ne uimeau prin mobilitatea, veselia și seninătatea lor.
O mare invenție – contractul social jpeg
Jus cogens
Cine are cîștig de cauză într-un conflict? Cel care e mai puternic sau cel care are dreptate?

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.