Bătrîneţile la coadă

– Aveţi Internet? Ştiţi să căutaţi prin el?

– Eu nu, păcatele mele, nu mă pricep, dar are fiica mea.

– Ei, bine, atunci puneţi-o pe ea să se uite şi veţi vedea că am dreptate. Începeţi cu o boabă de fasole pe zi, luaţi apoi două, apoi trei şi aşa mai departe, pînă la nouă pe zi, după care descreşteţi din nou pînă la una şi... gata, scăpaţi de tensiune. Nu mai luaţi toate prostiile alea de pastile chimice. Eu am luat ani de zile dintr-alea, dar, de cîteva săptămîni, cum vă ziceam, nu mai iau decît fasole.  

– Şi chiar nu mai aveţi probleme?

– Deloc. Dar, să vă spun, eu nu am respectat reţeta chiar aşa cum scrie pe Internet. Eu iau două boabe dimineaţa, două la prînz şi două seara. Boabe din acelea mari, ştiţi, le înghit direct. Aşa mi-a recomandat cuscră-mea. Mi-a zis că să fac aşa, pe răspunderea ei. Şi, uite, a avut dreptate. 

Discuţia se desfăşoară în spatele meu, între patru doamne, la coadă... la poştă (unde altundeva?). Privind peste umăr, îmi dau seama că nici una nu e sub 70 sau chiar sub 75 de ani. Au paltoane bejulii şi maro roşcat, berete sau căciuli croşetate cu ochiuri mari, toate sînt scunde şi încovoiate de vreme şi de vremuri. Formează un fel de careu, chiar în mijlocul cozii, iar din cînd în cînd, două dintre ele, pe rînd, se sprijină binişor de spinarea mea. Încercările mele nervoase de a mă eschiva nu au efect decît pe moment, aşa că îmi propun să suport, să ascult şi să ţin minte cît mai bine. 

– Nu ştiu copiii noştri ce boli şi ce probleme avem noi. Dac-ar şti ei...

– Da’ nici noi nu mai ştim ce probleme au ei. Că nu ne mai spun.

– Mie fiică-mea îmi mai zice. Mai avem comunicare, ca să zic aşa. Dar ce mă enervează pe mine, dom’le, că nici ea, nici giner-miu nu mai fac nimic prin casă.

– Ei, or fi şi ei obosiţi de la serviciu.

– Dar nici să-şi spele vasele în care mănîncă, dom’le? Le spăl eu pe toate, că uite şi ce am păţit la mînă de la atîta detergent.  

– Da’ de ce le spălaţi, doamnă? De ce nu le lăsaţi acolo? Să vedeţi că le spală ei pînă la urmă, cînd nu mai au încotro.

– Nu pot. Cum să le las acolo? Nu suport.

– Da’ nici să vă stricaţi mîinile aşa...

– Am şi eu o neplăcere d-asta, uite, la unghie. Doctoriţa mi-a dat exoderil. Şi am dat la exoderil... dar nu prea are efect.  

– Păi, de ce nu vă duceţi înapoi la ea? Ştiţi că poate să vă schimbe medicamentul, nu orice are efect la oricine.  

– Nu m-am mai dus. Am aşteptat să vie pensia... uite.

– Încercaţi şi cu oţet, doamnă. Să ştiţi că multe ciuperci trec cu oţet. Nu trebuie să mai daţi atîţia bani pe medicamente şi pe doctori. Căutaţi pe Internet să vedeţi, că scrie acolo.

– Nu pot, doamnă, să dau chiar aşa cu orice, să mă iau după televizor sau după Internet. Dacă-mi face mai rău... Trebuie să mai consulţi şi doctorul.

– Oi, oi, oi! Vai de noi. Bătrîneţe, haine grele! Nu e rău că eşti bătrîn, e rău că nu mai eşti sănătos. Bătrîneţe cu sănătate nu prea se poate.

– Ba, mai e cîte unul, doamnă, uite, mă uit la cumnatul meu care a trecut de 80 şi nu l-a durut niciodată nimic, eu nici nu ştiu cum se poate aşa ceva.

– Pe mine mă dor picioarele. Uneori, cînd mai e şi vremea urîtă, aşa de tare mă dor, că mi-e şi frică să ies din casă. În noiembrie am stat mai bine de trei săptămîni fără să ies. Uite, şi acuma, cînd stau la coadă, mă doare. Ambele picioare. Mi se şi umflă.

– Totuşi, trebuie să faceţi un efort, să nu staţi perioade aşa de lungi numai în casă. Mişcarea e necesară, aţi văzut ce zice şi la televizor. Treizeci de minute pe zi, cel puţin.

– Ei, zice la televizor... Parcă ştie ei cum mă dor pe mine picioarele.   

Foto: wikimedia commons