Bancherii caută pe Facebook

În urmă cu cîțiva ani, la o companie internațională renumită pentru seriozitatea ei se făceau concursuri de angajare. Printre candidați, o doamnă cu un CV foarte cuprinzător a fost primită la un interviu unde o așteptau doi șefi. Ambii stăteau la cîte un birou, avînd calculatoare în față, iar ea a fost invitată pe un fotoliu în fața lor. Mă rog, vă amintiți scena din Basic Instinct cu Sharon Stone așezîndu-se picior peste picior, la interogatoriu. Unul din șefi a început să-i pună întrebările obișnuite, iar celălalt (care mi-a povestit întîmplarea), ușor intrigat de aspectul candidatei, a avut ideea să o caute pe Google. Apăsînd discret pe tastatură, nu mică i-a fost surpriza cînd pe ecran au început să defileze poze nud ale femeii (în posturi profesioniste). Și-a plimbat privirea de la monitorul computerului la doamna de pe fotoliu și viceversa, să se asigure că nu greșește. Cu haine sau fără, era, evident, aceeași persoană. Celălalt șef continua s-o chestioneze cu gravitate, neavînd habar de nimic. După ce candidata a parăsit încăperea și descoperirea a putut fi împărtășită, s-a stîrnit un haz lesne de închipuit. Bineînțeles, persoana a fost respinsă, erau oricum și alte motive. A fost un caz neobișnuit. Nu sînt mulți care să-și afișeze pe Internet astfel de poze. Dar ni se spune că, azi, asemenea verificări se petrec curent la bănci sau la societățile de asigurări, de exemplu, în relațiile cu clienții. Poate nu chiar în timp ce stăm de vorbă cu ofițerul de credit sau cu cel care ne încheie o poliță, dar cîndva, în decursul procedurii, e posibil să ne fie verificate și datele digitale, cum se spune. Nu mai e nici un secret că Internetul și rețelele de socializare sînt folosite tot mai frecvent și în scopuri comerciale, profesionale sau financiare. Sigur, depinde și de cît de multe date afișăm. Femeii din povestea de mai sus probabil că nici nu i-a trecut prin cap cînd a făcut acele poze ce efect vor avea, deși era vorba de ceva flamboaiant. Dar uneori informații aparent inofensiv, împărtășite public, ori chiar date indirecte pot avea efecte neașteptate.

Un articol recent din The Economist se întreabă dacă e bine să fim prieteni pe Facebook cu bancherii. Autorii atrag atenția că aceștia scotocesc, oricum, prin datele digitale ale clienților. Cică, de exemplu, un nivel de educație ridicat al prietenilor pe care-i ai pe Facebook îți poate aduce puncte în plus în ochii bancherilor. Adică ei pot considera că sînt mai multe șanse să returnezi un credit. Tot așa și cu asigurările, dacă un client declară, de pildă, pe Face­book că adoră mîncărurile grase sau că participă la curse de mașini, are toate șansele să ajungă să plătească o poliță de asigurare de viață mai mare, pentru că riscurile la care se supune sînt mai mari. Credulii se mulțumesc cu ideea că, avînd mai multe date despre clienți, aceste instituții pot veni mai bine în întîmpinarea necesităților lor. Suspicioșii, în schimb, se tem întotdeauna de modul incorect în care ar putea fi folosite datele lor personale. Dreptate au și unii, și alții.

Aici se pune problema și cît de personale pot fi considerate acele date pe care omul acceptă singur să le împărtășească pe rețelele de socializare, dar și cît de mult e permis unei instituții sau companii mai mult sau mai puțin comerciale să prelucreze, să analizeze și să folosească asemenea date. Anul trecut, Autoritatea Bancară Europeană a avertizat că folosirea unor date incerte în sistemul financiar duce la scăderea încrederii în acest sistem, adică la un se­rios pericol. O bancă trebuie să se asigure că poate avea încredere în capacitatea financiară a clienților, dar are nevoie să și asigure, la rîndu-i, încrederea din partea clienților. Or, scotocirea unor asemenea date fără înștiințarea clientului nu poate crește încrederea. Pe de altă parte, avînd posibilitatea să urmărească traseele clienților, locurile unde aceștia fac plăți cu cardul, banca îi poate preveni asupra fraudelor. De asemenea, datele pe care o instituție financiară le poate obține din profilurile de Facebook sau din alte rețele de socializare, ori de pe Google, pot suplini lipsa unei istorii de credit a unei persoane care n-a avut niciodată de-a face cu băncile. Poate fi deci în beneficiul unor asemenea persoane, deloc puține la număr în întreaga lume. Problema e cît de transparent se aplică asemenea proceduri. Noi sisteme de finanțare, bazate exclusiv pe date virtuale, dau bătăi de cap și mai mari autorităților de reglementare.

Pe de altă parte, e evident că motoarele de căutare sau algoritmii de calcul folosiți pentru obținerea unor indici de risc asupra clienților pot da rateuri. Cei de la The Economist au o soluție foarte umanistă pentru ieșirea din impas. Ei spun că încrederea deplină poate fi restabilită cînd instituțiile financiare, fie ele de tip clasic sau digital, vor începe să vorbească cu clienții despre viața lor reală, cea care se petrece dincolo de ecranul electronic. Am putea spune că relațiile umane nu trebuie să se piardă nici în cazul în care avem de-a face cu instituții. Omul nu e doar un profil pe Facebook.

Foto: wikimedia commons