Azilul şi împărăţia
Vreau să-mi închei anul uitîndu-mă ca mîța-n calendar într-o carte pe care n-am mai deschis-o de 10-15 ani, cea mai controversată dintre operele istoricilor romani. Cu minunata și scandaloasa Historia Augusta și-au spart capul, înamorați, mari cărturari, de la Casaubon la Syme. V-aș invita să răsfoim acest document de parcă ar fi un catalog de pipe într un lounge din aeroport, adică fără nici un gînd în minte, și în orice caz fără să ne apucăm să ne întrebăm care dintre decretele senatului citate acolo de cei (zice manuscrisul) șase autori din vremea lui Dioclețian și Constantin cel Mare sînt de fapt falsificate de autorul unic care scrie pe la 400 d.Hr. etc. etc. Nu mai țin minte unde avea Nichita Stănescu un mic text în care se arăta fascinat de haosul multicolor din Viețile celor doisprezece Cezari și de franchețea anticalofilă (de-ar fi așa simplu!) a lui Suetonius. Viețile… nu trec de Domițian, iar Historia Augusta începe abia la Hadrian și termină cu Carinus, cu alte cuvinte, e sursa antică cea mai completă pentru biografiile imperiale din secolele II și III d.Hr. Dar cele două texte se înrudesc în pitorescul lor avangardist, și o să fac aici, așa cum se face o cură de pepeni, o cură de citate pe care le găsesc acum răsfoind la întîmplare volumul tradus de David Popescu și Constantin Drăgulescu (Editura Științifică, 1971).
O să fie puțin ca la nebuni. Nu știu dacă sper ca textul să producă un șoc dada sau o iluminare satori, dar e clar că pentru estetica aleatoare din Historia Augusta, ecourile de tabloid se învecinează brutal cu înțelepciunea și cu taxidermia de Reader’s Digest. „Din Pannonia a venit un bărbat orb și atingîndu-se de Hadrian, care avea febră, și-a recăpătat vederea, iar pe Hadrian l-a părăsit febra.“ După consulatul lui Antoninus Pius, „unor arbori din grădina sa le-au crescut crengile încurcate printre coarnele unui taur de marmură, pe care l-au ridicat în sus… Cînd ajunsese bătrîn, dimineața înainte de a veni curtenii să-l salute mînca puțină pîine pentru a-și întrema puterile.“ Marcus Aurelius, „după accidentarea unor acrobați, a poruncit să li se pună dedesubt celor ce merg pe frînghii saltele și plase… prin rugăciunile sale a făcut să cadă trăznetul pe o mașină de război dușmană.“ Commodus „a adus doi cocoșați așezați pe o tavă de argint, stropiți cu muștar și îndată i-a ridicat în rang… a înlocuit capul colosului care reprezenta pe Nero cu capul său.“ Despre Severus, Senatul spune că „trebuia sau să nu se fi născut, sau să nu fi murit, fiindcă a fost prea crud, dar și prea de trebuință statului“. Despre Clodius Albinus: „era acest obicei special în familia cezarilor ca cei mai mici ai casei sa fie îmbăiați în albii făcute din carapace de broască țestoasă.“ Aurelianus „a ucis cu mîna sa, în războiul sarmatic, în mai multe zile, peste 950 de adversari, încît și copiii compuneau în cinstea lui astfel de versuri: Un singur om! O mie am decapitat, o mie, trăiască cel care a omorît o mie, nimeni n-are atîta vin, cît sînge a vărsat el“. Macrinus pedepsește niște soldați: „a ordonat să fie găsiți imediat doi boi de o mărime neobișnuită și să fie închis în pîntecele fiecăruia cîte un soldat, dar capetele să le fie lăsate afară, ca să poată vorbi împreună.“ Heliogabal „a trimis oameni care să acopere cu noroi inscripțiile de pe statuile ridicate lui Alexander… mînca pește pregătit într-un sos azuriu, ca să-și păstreze peștii culorea ca în apa de mare… a cules pînze de păianjen cîntărind toate 10.000 de libre spunînd că de aici trebuie să se înțeleagă cît de mare e Roma… a pus la trăsură patru cîini enormi“. Alexander Severus conduce expediția cu atîta disciplină „încît puteai spune că vezi trecînd nu soldați, ci senatori… în capela sa avea așezate portretele împăraților celor mai buni, [precum și ale lui] Hristos, Avraam, Orfeu și alții la fel… la ospețe, cea mai mare plăcere a lui era să se joace căței cu purcei, să se lupte între ele potîrnichi, sau să zboare în sus și în jos pui de coțofană.“ Cineva i-a dăruit lui Gordianus cel tînăr „întreaga bibliotecă a tatălui său, socotită la 62.000 de volume. Aceasta a fost pentru el o adevărată glorie.“
După ce a fost numit împărat Claudius Gothicus, senatul s-a pronunțat astfel: „Claudius Augustus, Claudius Augustus, zeii să te aibă în pază – s a repetat de 60 de ori; așa cum ești tu, întotdeauna te am dorit împărat – s-a spus de 40 de ori, Claudius Augustus, pe tine te dorea statul roman – s-a spus de 40 de ori, Claudius Augustus, tu ești frate, tată, prieten, bun senator și cu adevărat împărat – s-a spus de 80 de ori.“ Mamei lui Aurelian (înainte ca el să devină împărat) „i s-a născut un vițeluș de o mărime uimitoare, alb și cu pete purpurii, avînd scris pe o latură, să trăiești, împărate, iar pe cealaltă o coroană.“ Saturninus, „cînd a fost aclamat împărat, plîngea și zicea: statul roman a pierdut un om necesar“. Un tur de forță, chiar și-așa în goana procesorului. Dar să vorbească și autorul Historiei Augusta: „ca să nu afirme cineva că eu am crezut pe cuvînt pe vreunul din scriitorii greci sau latini, în biblioteca Ulpia, în dulapul al șaselea, are la îndemînă o carte îmbrăcată în fildeș, în care a fost transcris decretul senatului… Copiii de obicei se nasc cu un fel de scufiță naturală pe care moașele o iau și o vînd avocaților superstițioși, căci se spune că ajută la cîștigarea proceselor…“ Cu alte cuvinte: Un An Nou coerent!
Cătălin Pavel este arheolog și scriitor. Cea mai recentă carte publicată este romanul Trecerea, Cartea Românească, 2016.
Foto: wikimedia commons
